Chiar și într-o lume digitalizată, biblioteca rămâne matca organizării și a erudiției

Biblioteca Universității Danubius, cu unul dintre cele mai bogate fonduri de carte specializată din această parte a țării, cel puțin în domeniile Dreptului, Economiei și Comunicării, vă așteaptă în aceste zile la o serie de manifestări dedicate atât autorilor, dar mai ales cititorilor și pasionaților de carte tipărită.

Până pe 27 aprilie, între 10 și 12, puteți participa la întâlniri pe tema donațiilor de carte, biblioteconomie, modalități de prezentare a noilor apariții și interacțiunea cu cititori, dar și o expoziție de carte didactică ai cărei amfitrioni vor fi profesorul universitar dr. Gheorghe Lateș și directoarea bibliotecii Universității Danubius, d-na Gabriela Găman.

Programul în detaliu îl puteți afla mai jos, iar pentru vineri să vă notați în agenda culturală că manifestările se vor încheia cu un concert simfonic susținut de elevii Liceului de Artă „Dimitrie Cuclin”.

(P)

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Exit mobile version