Dan Nica (foto) s-a lăudat marți, 27 februarie 2024, pe contul lui de Facebook, că a reușit (el, în nume propriu!) să asigure finanţarea din bani europeni de până la 20% din Fondul European de Dezvoltare Regională, pentru industria oţelului.
Chiar așa a scris Nica pe Facebook: „Am reușit să asigur…”, la persoana I singular, de parcă numai el ar fi negociat în Parlamentul European cu celelalte grupuri parlamentare stabilirea pragului de finanțare pentru industria oțelului.
Aaaa, poate că Grupul S&D (Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților) din care face parte și europarlamentarul Dan Nica o fi obținut ceva la negocierile purtate în Parlamentul European, dar în niciun caz Nica personal.
Ei bine, postarea asta mincinoasă a lui Dan Nica a fost preluată (cu tot cu video), parcă la comandă, de ziarele cu cel mai mare tiraj/trafic din Galați, ne referim la Viața liberă și Monitorul de Galați (vezi foto mai jos).
Dar de ce ar prelua un ziar ce scrie Dan Nica pe contul său de Facebook? Pentru că primește bani de la Dan Nica sau de la PSD Galați? Sau pentru că ziariștilor le este simpatic Dan Nica și-l ajută așa, pe degeaba, pe un nene amărât, care a făcut avere doar din politică, nu din afaceri sau din vreo carieră strălucită?
Oricare din variantele de mai sus provoacă scârbă.
Și asta pentru că vorbim despre Dan Nica, cel care de 25 de ani conduce din umbră Galațiul și nu a pus nici măcar două paie cruce pentru acest oraș.
Dimpotrivă, Dan Nica pare că a făcut tot posibilul să țină Galațiul pe loc, să îl condamne la subdezvoltare.
Nimic nu a mișcat în Galațiul ăsta în plan politic și administrativ, din anul 2000 încoace, fără voia lui Dan Nica.
Groparul Dan Nica este cel care a pus cu mâna lui catastrofele de primari pe care Galațiul le-a avut din 2000 încoace.
Aduceți-vă aminte de inutilele mandate ale lui Dumitru Nicolae (Dumnezeu să-l ierte!, că nu mai este printre cei vii) și ce nenoriciri face în prezent Ionuț Pucheanu, care a sluțit definitiv Galațiul.
Toți insalubrii din politica gălățeană, de la Victor Paul Dobre de la PNL Galați, comunistul Eugen Durbacă și până la agramatul Picu Roman de la Cantina de Ajutor Social, au putut sta conectați la diverse sinecuri pentru că și-a dat acceptul Dan Nica.
Păi și pe acest individ îl promovează Viața liberă și Monitorul de Galați?
Pe Dan Nica, cel de numele căruia se leagă stagnarea Galațiului.
Să nu uităm că Dan Nica a fost probabil singurul politician care a ajuns într-o funcție importantă la București (vicepremier și ministru de Interne) și nu și-a ajutat deloc orașul din care venea.
Emil Boc de la Cluj, Gheorghe Flutur de la Suceava, Olguța Vasilescu de la Craiova – cu toții s-au bătut să facă un stadion, o autostradă în/către orașele lor de origine, numai Dan Nica a spus pas oricărui proiect benefic pentru Galați.
Atât de tare a urât Dan Nica Galațiul încât timp de 2o de ani s-a opus din toate puterile construirii unui Pod peste Dunăre în zona Galați-Brăila, pentru că îi deranja lui afacerea de la Trecere Bac.
Și după ce s-a săturat să fie parlamentar PSD de Galați (aproape 6 mandate, în perioada 1996-2014), Dan Nica s-a dus la Bruxelles, ca europarlamentar.
Dan Nica a bifat deja două mandate de europarlamentar (2014-2024) și visează la un al treilea mandat, la alegerile din data de 9 iunie 2024.
De asta a și început Nica de ceva vreme să se promoveze cu chestiuni la care e greu de crezut că a avut o contribuție decisivă, cum a fost și „marea realizare” de astăzi cu finanțarea aia pentru industria siderurgică, care cică va salva (și) combinatul Liberty Galați.
Îți vine să vomiți când vezi că ziare ca Viața liberă și Monitorul de Galați, care altfel susțin că sunt publicații respectabile, acceptă să îl promoveze pe Dan Nica. Că fac știri elaborate despre așa-zisele lui realizări, încercând astfel să îi spele imaginea și să îl prezinte publicului drept un politician implicat, dedicat, căruia îi pasă de cetățeni.
Cui să îi pese, oameni buni? Unui politruc malefic ca Dan Nica?!