La votul dat la ONU pentru propunerea de excludere a Rusiei din Consiliul pentru Drepturile Omului al ONU, unele detalii ale rezultatului sunt cel puțin surprinzătoare.
În lista de voturi pentru, contra și abțineri, opțiunea unora dintre țările ai căror reprezentanți la ONU au participat la vot este cel puțin surprinzătoare.
Dar cel puțin la fel de surprinzătoare sunt și anumite reacții vizavi de cum s-a votat la Națiunile Unite, dovadă că puțini jurnaliști au studiat cu atenție faptele și au preferat să preia, ca într-un domino, ce s-a vehiculat mai pregnant pe diferite agenții de presă, mai mult sau mai puțin imparțiale, măcar și din superficialitate.
Și nu, nu vom discuta aici despre votul „împotrivă” – cu roșu pe „tabela de marcaj” de mai jos – dat de țări sateliți ideologici, dar și geografici, ai Kremlinului. Precum Belarus, Kazahstan, Kîrgîzstan ori Uzbekistan, dar și RPD Coreeană.
Și nici nu merită comentată împotrivirea „fraților africani” – întru credința în despoți „luminați” și democrația statului „de drepți” – vizavi de excluderea Rusiei din Consiliul pentru Drepturile Omului al ONU – și lista cuprinde Algeria, Bolivia, Republicile Burundi, Central Africană, Congo (de Vest, nu Democrată), Gaboneză ori Zimbabwe.
Nici nu mai merită menționate, pe aceeași linie de susținere a trenei ruse, țări aproape caricaturale – cel puțin când vine vorba de civilizație și minima aplicare a noțiunii de stat, dincolo de organizarea tribală – precum Eritreea sau Etiopia.
Cu atât mai puțin trebuie căutat vreun înțeles pentru votul „împotrivă” al unor state ce nu au avut de aproape un secol vreo treabă cu drepturile omului – precum China, Cuba, Iran, Laos, Siria sau Vietnam.
Aspectele inedite sunt însă marcate de Venezuela și Myanmar, pe de o parte, și Serbia cu Ungaria de cealaltă parte.
Fără loc la masă, dar auziți. Suporteri notorii răzgândiți surprinzător, dar nebăgați în seamă
Între țările ai căror reprezentanți au luat cuvântul înainte de vot și au colportat narațiunea Kremlinului vizavi de o provocare ucraineană ce a condus la „operațiunile militare speciale” s-au aflat China, Iran, Siria, Coreea de Nord, Cuba și Venezuela.
Venezuela ar fi dorit deci să voteze „împotrivă”, susținând astfel Rusia, protectoarea recunoscută a „comuniștilor înrăiți”, cum mai sunt și Daniel Ortega în Nicaragua, Raúl Castro în Cuba ori Nguyễn Phú Trọng în Vietnam. Însă taxe și cotizații neplătite către ONU, de peste 40 de milioane de dolari, adunate progresiv din 2016 încoace, împiedică țara cu cele mai mari resurse de petrol din lume să stea la masa națiunilor care au și drept de vot. Venezuela sunt actualmente în rând cu Afganistanul, Libanul, Rwanda sau Burkina Faso, niște săraci și/sau degenerați pe care nimeni nu-i bagă în seamă până nu-și rezolvă problemele de legitimitate ca state.
Surpriza pe care însă majoritatea „au uitat” măcar să o amintească o reprezintă voturile date în favoarea eliminării Rusiei din Consiliul Drepturilor Omului de către Serbia și Ungaria.
Așadar, proaspăt „întronați” pentru încă un mandat fiecare, președintele Aleksandar Vučić și premierul Viktor Orbán s-au distanțat substanțial de politica Rusiei, cel puțin în ce privește aspectul respectării drepturilor omului.
Sau este vorba despre calcule personale ale liderilor celor două țări mai mult sau mai puțin dependente de încruntările Moscovei?
În cazul lui Aleksandar Vučić, să nu uităm că acesta, jurnalist la bază, a încercat mereu să pară un democrat și, în ciuda afinităților pentru „lumina de la est” în ce privește partea economică, le tot promite constant sârbilor (destul de naționaliști ca medie a votanților) o apropiere de Uniunea Europeană, ba chiar integrarea în aceasta cât de curând dat fiind că Serbia a „îmbătrânit” deja cu un deceniu (din 2012) tot în poziția de candidat.
Dar zorii aderării par tot mai aproape în special de când Ucraina și Republica Moldova au solicitat aderare pe repede-nainte.
Pe de altă parte, cel mai plauzibil motiv pentru votul de miercurea trecută al Serbiei pare a fi frica acesteia de orice precedent (foarte periculos dată fiind experiența balcanică cel puțin) nesancționat de modificare a unor granițe.
În schimb, în ce privește votul Ungariei, motivele par să fi ținut mult mai mult de temeri personale ale lui Viktor Orbán vizavi de consecințele unei susțineri a Rusiei – fie și prin prisma unei abțineri de la votul de la ONU, nemailuând în calcul un vot „împotrivă” care ar fi fost de-a dreptul o catastrofă.
Viktor Orbán pare să fi observat în sfârșit că va rămâne singur în Europa dacă va rămâne în poziția sa indecisă, dar mai mult cu un picior către Moscova.
Viktor Orbán a fost criticat dur chiar de premierul Jaroslaw Kaczyński singurul său aliat în acțiunile de frondă împotriva criticilor și deciziilor UE care tot încearcă să mențină Ungaria și Polonia pe linia respectării statului de drept și drepturilor omului, libertății presei și/sau puterii judecătorești etc.
Kaczyński a calificat ca fiind „ceva foarte trist” faptul că Ungaria s-a grăbit să accepte condiția lui Putin de a plăti gazul în ruble, că „atunci când prim-ministrul Orbán spune că nu poate vedea clar ce s-a întâmplat în Bucea, trebuie să i se recomande să meargă la un oftalmolog”, iar „dacă Orbán nu se schimbă, nu vom putea coopera cum am făcut-o până acum”.
Dacă totuși te-ai hotărât să dai o mână de ajutor jurnaliștilor de la Alternativa – Jurnalism fără mogul, poți face o donație AICI. Sau poți da click mai jos, spre contul de Patreon. Mulțumim oricum, fie doar și pentru lectură!
