Viorica Dăncilă merge intempestiv la conferința lui Iohannis și îl provoacă exact ca în box. “Vrei să fii campion fără să urci în ring?”

In National, NePriveste

Singura șansă a candidatului PSD în alegerile prezidențiale, Viorica Dăncilă (foto), ca să reducă din procentele care o despart de Klaus Iohannis este să meargă peste el la conferințe de presă sau în vizitele lui electorale și să îl provoace la luptă (dezbatere), așa cum procedează boxerii.

Oficial, staff-ul PSD încă se gândește dacă să o trimită sau nu pe Viorica Dăncilă, intempestiv, la conferința de presă de mâine (marți, 19 noiembrie 2019) a lui Klaus Iohannis, care va fi găzduită de Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), începând cu ora 15.00.

Eu unul cred că singura șansă pentru PSD și Dăncilă ca să nu piardă turul 2 cu un scor penibil de 70%-30% în favoarea lui Iohannis este să meargă peste actualul președinte și să provoace astfel o dezbatere electorală, ca în boxul profesionist. În direct, de față cu ziariștii și camerele de filmat.

Asta că tot a spus Dăncilă că își dorește să se întîlnească, să se bată cu Iohannis. Păi dacă vrea să se bată cu Iohannis, atunci trebuie să meargă după el, să îl caute și în gaură de șarpe, să îi arunce mănușa, cum se spune în box.

Ar fi penibil pentru Iohannis să fugă de o discuție cu Dăncilă

Iohannis ar fi pus în dificultate în fața unei astfel de provocări. În primul rând, e jenant, ca bărbat, să fugi de o femeie care vrea să stea de vorbă cu tine, indiferent de subiect. Mai mult, în cazul de față este vorba de subiecte de interes public.

Cum ar putea explica Iohannis, în direct, că nu are timp 60 de minute să dezbată cu cel pe care poporul român i l-a desemnat drept contracandidat pentru funcția supremă în stat?

Dacă Viorica Dăncilă chiar își dorește o confruntare cu Iohannis, e limpede că trebuie să încerce să îl prindă pe undeva. La conferința de presă de mâine (marți), în vizitele lui electorale (eventual în cea de joi de la Galați), să se ducă peste Iohannis cu orice preț. Oricum Dăncilă stă prost în sondaje și nu are nimic de pierdut.

Așa o să ne convingem dacă PSD și Viorica Dăncilă chiar vor o dezbatere cu Klaus Iohannis sau doar fac gargară electorală.


Cei ce vor să sprijine financiar activitatea publicației Alternativa – Jurnalism fără mogul o pot face accesând acest link. Sau pot da click mai jos, pe contul nostru de Patreon, unde de asemenea pot face donații. Mulțumim de pe acum!

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu