Viorica Dăncilă, înapoi la școală! Prim-ministrul României a spus „deconcesionarea traficului” în loc de „descongestionarea traficului”

In Politruci&Traseiste, Scoala

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a comis, luni, o nouă gafă de proporții, semn că ea ar trebui să revină pe băncile școlii pentru a aprofunda noțiunile care se învață în gimnaziu.

Premierul Viorica Dăncilă (foto) s-a aflat, luni, 1 octombrie 2018, într-o vizită la Fabrica de Avioane din Craiova. La un moment dat, Dăncilă a simțit nevoia să se laude cu faptul că Guvernul PSD se preocupă de construcția drumului express în regim de autostradă Craiova-Pitești, lucrările de execuție fiind, în sfârșit, atribuite unui consorțiu de firme care va trebui să finalizeze totul în următoarele 36 de luni.

Viorica Dăncilă a vrut apoi să le demonstreze jurnaliștilor că știe și cuvinte compuse din mai mult de 5-6 litere, explicându-le ce mari beneficii va aduce drumul express Craiova-Pitești, însă a sfârșit prin a se face încă o dată de râs.

„Acest drum expres va duce la „deconcesionarea” traficului în Balş şi Slatina”, a afirmat prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, care a vrut, de fapt, să spună că lucrarea va duce la „descongestionarea traficului”, adică va contribui la fluidizarea traficului în acea zonă.

După ce a făcut această gafă, Viorica Dăncilă a continuat discuția ca și cum nu s-a întâmplat nimic, semn că nu a realizat că a pocit cuvântul „descongestionare”.


Dacă vrei ca în Galați să mai existe jurnaliști independenți, poți ajuta Alternativa – Jurnalism fără mogul să continue! Află cum

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu