Inițial, în data de 26 decembrie 2022, am luat legătura cu d-na director al cotidianului Monitorul de Galați, Nicoleta Rogojină, căreia i-am explicat că intenționăm să publicăm un articol în legătură cu felicitarea primarului Pucheanu și că ar fi bine să avem și punctul de vedere al acestui ziar.
„La noi (Monitorul de Galați – n.red.) contractul pentru felicitări a fost făcut pe persoană fizică. Când e vorba despre persoane fizice, GDPR-ul nu îmi permite să fac public numele”,
ne-a spus d-na director Nicoleta Rogojină.
Adică, am întrebat-o pe d-na Rogojină, primarul Pucheanu a plătit bannerul din buzunarul lui? Nu de alta, dar noi nu credem așa ceva. Și dacă primarul Pucheanu a plătit din buzunarul lui, ce sumă anume a plătit + zile de apariție, mai ales că vorbim de o zonă centrală, chiar lângă sigla ziarului?
I-am mai spus d-nei Rogojină să ne trimită contractul, cu promisiunea fermă că nu îl vom publica fără acordul dumneaei. Voiam doar să ne convingem că primarul Pucheanu chiar a plătit din propriul buzunar această felicitare de Crăciun.
„Nu este legal să-ți arăt contractul, indiferent dacă îl publici sau nu”,
ne-a mai spus directoarea Monitorul de Galați, Nicoleta Rogojină.
La care noi i-am spus ce credem că s-a întâmplat.
„Am înțeles. Uite ce cred eu. Nu există niciun contract cu persoana fizică Ionuț Pucheanu, că dacă exista mi-l arătai sub rezerva să nu îl fac public niciodată (oricum nu l-aș fi publicat). Nici suma observ că nu vrei să mi-o spui. Eu cred că Monitorul de Galați a publicat această felicitare a primarului Pucheanu ca bonus la contractul „de promovare” pe care îl are încheiat cu Primăria Galați, în valoare de 96.000 de lei (10 + 2 luni din anul 2023). Adică, voi nu ați încasat niciun leu pentru această felicitare. Dar, în virtutea bunei colaborări cu primăria condusă de Pucheanu, ați acceptat să găzduiți această felicitare. Asta cred eu că s-a întâmplat. Chiar te rog să mă contrazici, să îmi dovedești că nu am dreptate”,
a fost răspunsul subsemnatului Iulian Grosu adresat d-nei Nicoleta Rogojină.
Când primarul Galațiului adresează felicitări în nume personal („primarul Ionuț Pucheanu”), nu în numele instituției (Primăria Galați), credem că este de interes public să aflăm cu toții cine a plătit pentru apariția acestor felicitări și care anume a fost suma.
Conducerea Monitorul de Galați a refuzat, așadar, să ne lămurească, cu probele pe masă, cum și pe câți bani s-a derulat contractul.
Conform datelor disponibile în SEAP, SC Publimedian SRL, societatea care editează cotidianul Monitorul de Galați, a încheiat în data de 11 februarie 2022 un contract de promovare a acțiunilor Primăriei Galați, denumit „servicii de informare și conștientizare a cetățenilor”, în valoare de 96.000 de lei pentru un număr de 96 de articole (1.000 de lei articolul).
Contractul a fost încheiat pe o perioadă de 10 luni din anul 2022 + 2 luni din anul 2023 (februarie 2022-februarie 2023) și prevede publicarea de anunțuri/comunicate de presă/articole fără limita de dimensiuni caractere, cuvinte sau pagini A4. În plus, publicarea se va face pe homepage, cu prezență permanentă în arhiva site-ului Monitorul de Galați.
Articolele apărute în ultimele 10 luni în cotidianul Monitorul de Galați, prin care au fost promovate diverse acțiuni (realizări) ale Primăriei Galați (de fapt, ale primarului Ionuț Pucheanu) nu au fost niciodată semnalizate corespunzător cu (P), astfel încât cititorii acestui ziar să știe că publicația a încasat bani publici pentru a găzdui acele articole.
Acele articole au fost mascate sub umbrela unor informări de presă, fără a se face precizarea că este vorba despre articole plătite pentru care Monitorul de Galați a încasat 1.000 de lei/articol.
Nici de la cotidianul Viața liberă nu am reușit să obținem informații despre felicitarea pe care acest ziar a găzduit-o de Crăciun 2022, într-o zonă centrală pe prima pagină.
L-am contactat pe redactorul șef al ziarului Viața liberă, Dan Cătălin Predescu, însă el ne-a spus că nu se ocupă cu partea de publicitate și ne-a transmis adresa de e-mail pub@viata-libera.ro unde să putem adresa întrebările noastre, ceea ce am și făcut.
Iată ce am întrebat noi:
„Bună ziua și „La mulți ani”. Intenționăm să scriem un articol despre urările unor politicieni apărute în ziare, de Crăciun 2022, și am observat că Viața liberă a găzduit o felicitare a d-lui primar Ionuț Pucheanu, chiar într-o zonă centrală, sub siglă. Întrebările noastre sunt:
1) Cine a plătit acel banner cu urările lui Pucheanu în Viața liberă, postat într-o zonă extrem de vizibilă?
2) Ce sumă de bani a încasat VL pentru a găzdui bannerul cu felicitarea primarului Pucheanu pe prima pagină?
Mulțumim, așteptăm răspunsurile d-voastră pentru a le putea cuprinde în articol. Numai bine”.
De atunci au trecut două zile și nu am primit vreun răspuns de la Viața liberă.
Și cotidianul Viața liberă are un contract de promovare cu Primăria Galați, încheiat în data de 28 martie 2022.
„UAT Municipiul Galați dorește atribuirea contractului de achiziție publică pentru „Servicii de promovare și publicitate media la nivel local – presă scrisă”, prin intermediul căruia se vor desfășura acțiunile de publicitate/informare publică prin mass-media referitoare la activitatea sa, asigurând transparența activității.
Valoarea estimată totală a contractului de servicii este de 808.400 lei fără TVA din care: 576.500 lei fără TVA – pentru anul 2022 – 231.900 lei fără TVA – pentru anul 2023. Durata contractului – 10 luni, 01.03.2022 – 31.12.2022, cu posibilitatea de prelungire cu maxim 4 luni în anul 2023″,
se precizează în anunțul publicat pe SEAP și adjudecat de Trustul de Presă Dunărea de Jos, care editează cotidianul Viața liberă.
Nici Viața liberă nu marchează cu (P) articolele publicitare despre Primăria Galați, în care de regulă sunt prezentate diverse asfaltări, anvelopări ale unor școli/licee sau lucrări de modernizare derulate de municipalitate.
Rămâne un mister cine și cât anume a plătit pentru felicitările semnate de primarul Pucheanu și apărute în Viața liberă și Monitorul de Galați.