“Vârfurile” administrației Pucheanu. Cel din stânga e priceput la fotbal cu piciorul iar celălalt la tenis de masă cu mâna| FOTO

In Actual, Politruci&Traseiste

Iată o poză care dă măsura “competenței” administrației Pucheanu (PSD). Aveți în față doi indivizi care nu s-au făcut remarcați prin nimic înainte să ajungă în funcțiile publice pe care le ocupă. Doi indivizi care îi conduc pe gălățeni fără a avea o carieră în spate, care au ajuns în funcții doar cu ajutorul partidului.

Cine se aseamănă, se-adună și, evident, se pozează împreună.

City managerul Marius Humelnicu (stânga) și directorul de la Zona Liberă, Romeo Marin, s-au pozat bucuroși în fața siglei Primăriei Galați. Bucuroși probabil pentru că Galațiul merge de la excelent în sus, că în Galați totul e la superlativ, începând cu transportul public în comun (că tot a fost vineri grevă de avertisment la Transurb) și cu autobuzele mizerabile cu care gălățenii sunt împinși de nevoi să circule zilnic.

Marius Humelnicu (41 de ani) nu a avut decât locuri de muncă “la stat”, obținute grație apartenenței sale la PSD Galați. Mai întâi a fost șef la cabinetul parlamentar al deputatei PSD Galați Lucreția Roșca și secretar de stat în Ministerul Transporturilor, iar acum este city manager în administrația Pucheanu.

Ce altceva a fost Humelnicu la viața lui? Un fotbalist care a jucat la echipe mici (Cimentul Fieni, Gloria Buzău, Dacia Unirea Brăila), care pare că s-a pregătit să dea goluri în administrația publică, nu pe gazon.

Romeo Marin, cel mai bun jucător de tenis de masă de la Zona Liberă

În cealaltă parte a pozei îl vedem vesel și cu ochii aproape închiși (de zici că ori a sudat toată noaptea, ori țuica a fost cam tare) pe Romeo Marin – actualul director general al RA Administrația Zonei Libere Galați.

Slugărnicia față de viceprimarul Picu Roman (UNPR) i-a adus lui Romeo Marin un nesperat post de director în administrația Galațiului. Vă dați seama în ce hal a ajuns Galațiul dacă până și slugile agramatului Picu Roman ajung mari directori, puși să îi primească pe eventualii investitori așteptați să vină în Zona Liberă?

Pe „tehnicianul mecanic” Romeo Marin l-am făcut celebru prin acest articol în care am dezvăluit că el a ținut să precizeze în CV-ul său că este „membru în clubul de tenis de masă al Poliției Galați, din ianuarie 2016”. Probabil pentru că asta este singura sa competență: faptul că știe să țină o paletă de tenis în mână.

După cum se observă, este satisfacție mare pe fețele lui Marius Humelnicu și Romeo Marin. Ei trăiesc în lumea lor, au salarii mari de la Primăria Galați (aproximativ 9.000 de lei net, bani în mână), nu merg cu autobuzul, nu au grija zilei de mâine și nici nu sunt îngrijorați că vor rămâne fără serviciu.

Lor le merge atât de bine în Galați încât ar participa zilnic la un miting de-al lui Dragnea, nu doar la cel de mâine (sâmbătă), de la ora 11.00, de la Sindicate.

Sursa foto: contul de Facebook al lui Romeo Marin

Citește în acest link cum poți să susții financiar activitatea publicației independente Alternativa – Jurnalism fără mogul.

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu