Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a fost inclusă pentru prima dată în clasamentul The Times Higher Education World University Rankings 2021, alături de alte peste 1.500 de universități din 93 de țări și regiuni, acesta fiind unul din cele mai mari și diversificate clasamente universitare din lume.
Universitatea Dunărea de Jos din Galați se află pe poziția 1.001+ în clasamentul general și pe locul al 6-lea din 13 în clasamentul universităților din România, incluse în acest ranking.
Înaintea Universității din Galați se află Academia de Studii Economice din București (ASE), Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (UBB) și Universitatea din București.
Universitatea Oxford, Universitatea Stanford și California Institute of Technology conduc clasamentul internațional al universităților realizat de Times Higher Education 2021. De altfel, universitățile americane domină primele 10 locuri cu 8 instituții de învățământ, restul fiind Oxford și Cambridge din Marea Britanie.
Clasamentul se realizează în baza a 13 indicatori de performanță, calibrați cu atenție, care măsoară performanța unei instituții în patru domenii: Predare, Cercetare, Transfer de Cunoștințe și Perspective Internaționale.
Felicitări comunității academice a Universității „Dunărea de Jos” din Galați!
Clasamentul The Times Higher Education World University Rankings 2021 poate fi consultat aici: https://www.
(Articol publicitar)
One commentOn Universitatea Dunărea de Jos din Galați, locul 6 în România. Unde se află Bucureștiul, Clujul și Iașiul
Succesul apartine fostei conduceri!
Multumim!