Un singur candidat, membru PSD Galați, pentru postul de director general la Piețe. El va susține doar un interviu cu o comisie formată tot din membri PSD Galați

In ClientiCaptivi, Economic, Local

Se repetă același film prost cu final previzibil, la Piețe Galați. Postul de director general al acestei societăți de tip monopol, aflată în subordinea Consiliului Local (CL) Galați, urmează să fie câștigat de un membru PSD, în prezent consilier local, doar în baza unui interviu care va fi susținut în fața unor colegi de partid.

Dumitru Poalelungi (foto) va fi viitorul director general al Piețe Galați.

Poalelungi, care în prezent este director general interimar la Piețe Galați și consilier local din partea PSD Galați, a fost singurul candidat selectat de comisia de concurs formată din 3 membri PSD, componenți ai Consiliului de Administrație (CA) de la Piețe: Aura Elena Macovei (președinte), Rodica Magearu și Constantin Olaru.

Observați, la Piețe Galați există o „comisie” care ia dosarele candidaților la mână, le analizează și apoi decide cine merită să meargă mai departe.

Această comisie poartă un nume pompos: Comitetul de Nominalizare și Remunerare.

Regulile strâmbe (care ar trebui anchetate la modul serios) sunt făcute astfel încât „comisia” să facă departajarea candidaților înainte ca aceștia să arate cât de bine sunt pregătiți.

De data aceasta, comisia formată din Macovei, Magearu și Olaru, cu toții membri PSD Galați, a decis că Dumitru Poalelungi este candidatul care îndeplinește condițiile impuse în anunțul de selecție.

Pe site-ul Piețe Galați, apare informația potrivit căreia a fost selectat un singur candidat, însă nu sunt specificate numele și prenumele candidatului respectiv, fiind invocate probabil prevederile Legii 190/2018, cu privire la protecția datelor cu caracter personal.

De parcă ar fi secret numele unui candidat care participă la un concurs de director la o societate de interes local, cum este Piețe Galați.

Însă l-am contactat pe Dumitru Poalelungi, iar acesta ne-a confirmat că el este candidatul selectat de „comisie”.

„Da, m-am înscris la concurs”,

ne-a spus Dumitru Poalelungi.

Pentru Dumitru Poalelungi urmează doar un interviu formal, care va fi susținut în fața comisiei formată din tripleta Macovei-Magearu-Olaru.

Nu va fi nici o probă scrisă, nu că asta ar fi putut schimba în vreun fel deznodământul concursului.

De fapt, nici interviul nu este obligatoriu să aibă loc, pentru că iată ce se spune în „Planul de Selecție pentru desemnarea Directorului General al Piețe Galați”, la capitolul „Etapele procedurii de selecție”:

„Pentru a asigura rigoarea și corectitudinea deciziilor luate (în privința selectării candidaților – n. red.), Comitetul de Nominalizare și Remunerare poate solicita informații prin următoarele mijloace:

a) Interviuri directe cu candidații

b) Verificarea activității desfășurate anterior de candidați

c) Verificarea referințelor oferite de candidați”.

Așadar, comisia poate, dar nu este obligată să îi cheme pe candidați și la un interviu pentru a se lămuri care este mai bun.

Prin urmare, unicul candidat Dumitru Poalelungi poate desface încă de pe acum șampania, pentru că este o chestiune de zile până când el va deveni, oficial, director general cu drepturi depline al Piețe Agroalimentare Galați.

L-am mai întrebat pe Dumitru Poalelungi de ce Piețe Galați a modificat condițiile impuse candidaților de la 10 ani vechime ca manager la numai 3 ani vechime și a renunțat și la criteriul conform căruia participanții să fie de cel puțin 5 ani membri ai CECCAR (Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România).

Aceste condiții au fost impuse candidaților în luna septembrie 2021, tot pentru postul de director general al Piețe Galați, atunci când concursul a fost câștigat de Marcela Costea (vezi articolul mai jos).

Concurs măsluit pentru postul de director general la Piețe Galați. Condițiile impuse candidaților au fost schimbate în mod suspect

Acum, condițiile au fost relaxate, de parcă cineva s-ar fi uitat în CV-ul lui Dumitru Poalelungi și ar fi stabilit condițiile de concurs astfel încât acesta să nu aibă probleme cu acceptarea dosarului de candidat.

Dumitru Poalelungi s-a eschivat însă să ne răspundă la chestiunile prezentate mai sus.

„Pentru întrebările dumneavoastră, cel mai bine faceți o adresă scrisă către societate și veți primi răspunsurile în mod oficial”,

ne-a spus Dumitru Poalelungi.

Bineînțeles că o să facem interpelare la Piețe Galați ca să aflăm motivul pentru care au fost schimbate și relaxate condițiile impuse candidaților la concursul pentru postul de director general.

Și o să facem public răspunsul primit, ca să vedem ce legi și regulamente va invoca Piețe Galați de această dată pentru a justifica modificarea acestui concurs cu iz de blat.

Sursa foto: Viața liberă


Dacă vrei să sprijini financiar publicația independentă Alternativa – Jurnalism fără mogul, o poți face dând click AICI. Sau mergi mai jos, spre contul nostru de Patreon, pentru donații. Mulțumim.

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu