Un politician din PNL Galați recunoaște că nu a făcut nimic în cei 12 ani cât a fost parlamentar | VIDEO

In Local, Politruci&Traseiste

Politicienii care au stat ani de zile de pomană în Parlamentul României au început să se spovedească. Momentele de sinceritate sunt bune, nimic de zis, dar cum rămâne cu banii pe care ei i-au încasat, deși nu au mișcat un pai pentru cetățeni, ci au lucrat doar în folosul propriu și al partidului care i-a pus pe liste?

Puțină lume își mai aduce aminte de Mircea Nicu Toader (foto), în ciuda faptului că el a fost parlamentar PNL Galați vreme de trei mandate, până în decembrie 2016. La 70 de ani, Mircea Toader, care provine din fostul PDL al lui Traian Băsescu, este în prezent un bunic fericit, cu 5.000 de lei pensie (în afară de cea de ex-parlamentar), cu imobile închiriate, cu conturi grase în bancă și fără grija zilei de mâine. Mircea Toader a fost cuprins de nostalgie astăzi, în prima sa ieșire publică după ce nu a mai prins un loc de deputat, atunci când a dat de înțeles că “pe vremea lui” parlamentarii erau mai bine pregătiți, profesioniști, nu se pricepeau numai la lipit afișe.

Clonați-l pe Mircea Toader, că e prea bun ca să i se piardă sămânța!

Și deși a fost “un bun profesionist”, Mircea Toader a recunoscut că în 17 ani de politică (dintre care 12 ani a fost parlamentar de Galați) nu a făcut nimic notabil. Asta până astăzi, când a fost publicată în Monitorul Oficial legea privind reglementarea operațiunilor portuare, lege la care Mircea Toader s-a lăudat că a avut o contribuție decisivă. Legea cu pricina a fost depusă în luna mai 2016, când Toader încă era parlamentar de Galați, dar a fost votată abia acum 2 săptămâni, când Toader era și este în continuare un simplu membru în PNL. “Deci ca inițiator (al Legii porturilor – n. n.) sunt foarte mulțumit. Pot să spun că… eu am intrat în politică în anul 2000… de-abia acum pot să spun și eu că am făcut ceva în politica românească. Și ca să înțelegeți mai bine, nu e suficient să te zbați să lipești afișe, să ai un discurs frumos, trebuie să fii un foarte bun profesionist, să le explici tuturor importanța unei legi… De multe ori am avut întrebări de genul următor: cum e cu asta? Uite-așa, așa… domn’e, dacă zice Toader înseamnă că așa e și e bine”, s-a lăudat fostul deputat Mircea Toader (vezi video mai jos).

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu