Un lider PNL realizează dezastrul unei alianțe cu PSD și spune că USR ar trebui să fie la guvernare. „Nu îi convine nimănui să se alieze cu PSD”

PNL și-a tăiat singur piciorul drept și acum se miră că nu mai poate să alerge. PNL pare că a făcut tot posibilul să dea USR afară de la guvernare, iar acum, când a văzut că poate guverna numai cu sprijinul comuniștilor din PSD, și-a revenit în fire. Nu este o decizie definitivă în acest sens, dar iată că discursurile publice ale liberalilor au început să se schimbe.

Preşedintele PNL Bucureşti și primar al sectorului 6 al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat, sâmbătă, la Digi 24 TV, că USR ar trebui, după părerea sa, să rămână la guvernare cu PNL şi a subliniat că ”nu îi convine nimănui să se alieze cu PSD”, dar că cineva trebuie să își asume guvernarea, potrivit G4Media, care citează agenția de știri News.ro.

„Pentru că ştiu din interior dinamica, mi-a fost mai uşor să o înţeleg. Eu, de exemplu, am fost şi rămân în continuare slujitor ideii că USR trebuie să fie la guvernare. Îmi asum această opinie şi voi face tot ce ţine de mine ca PNL să aibă majorităţi acolo unde se poate cu USR, în Bucureşti. Este drept, eu fac mai mult politică la nivel de Bucureşti. Nu sunt cel mai prezent în deciziile naţionale şi nu am impus, până acum, miniştri. Am ales să mă focalizez pe Bucureşti pentru că aici e nevoie de implicarea mea şi de sprijin pentru primarul general şi e o zonă mai descoperită politic decât partea națională… Toate deciziile politice se iau de obicei în Biroul politic Naţional al PNL. Nu cred că îi convine nimănui să se alieze cu PSD”,

a declarat Ciprian Ciucu, la Digi24 TV.

USR nu ar fi plecat de la guvernare dacă nu era alungat de PNL prin deciziile luate de fostul premier Florin Cîțu, încurajat de tot mai penibilul președinte Klaus Iohannis.

Iar acum PNL, conștientizând probabil greșelile pe care le-a făcut, încearcă să dreagă busuiocul.

Să îndulcească tonul prin unii președinți de filiale cu imagine ok cum este Ciprian Ciucu, președinte PNL al Municipiului București.

O nouă asociere între PNL și PSD ar fi sinonimă cu dezastrul politic pentru liberali.

USL 2 se întrevede la orizont, dar dintr-o astfel de asociere politică liberalii ar avea numai de pierdut și PSD-iștii de câștigat (din umbră).

Sursa foto: Capital.ro


Dacă vrei să sprijini financiar publicația Alternativa – Jurnalism fără mogul, o poți face dând click AICI. Sau mergi mai jos, spre contul nostru de Patreon, pentru donații. Mulțumim.

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Exit mobile version