Un fost ambasador al României face praf Austria: „Și în 2004 Austria s-a opus României care voia să intre în UE. Dar austriecii au devenit brusc avocații noștri după ce statul român a dat Petrom celor de la OMV”

In InaltaPoarta, National, NePriveste

Fostul ambasador al României în Portugalia și Maroc, prof.univ. Vasile Popovici (foto), a criticat dur Austria pentru faptul că a refuzat să își acceptul la vot pentru acceptarea României în spațiul Schengen. Popovici a afirmat că poziția Austriei față de România este una care ține strict de rațiuni economice și a amintit în acest sens un episod din anul 2004, atunci când România a făcut demersuri pentru a fi acceptată în Uniunea Europeană (UE), însă Austria s-a opus vehement. Asta până când statul român a vândut compania Petrom firmei austriece OMV. După această tranzacție, Austria a devenit brusc avocatul României.

În aceste zile, pare că asistăm la un remake al filmului din anul 2004, când România ăși dorea să fie primită în UE.

Și atunci, în primă fază, Austria s-a opus cu vehemență.

Dar după ce statul român a tranzacționat Petrom în favoarea OMV, Austria s-a sucit cu 180 de grade.

Imediat, Austria a devenit avocatul României afirmând că este de acord cu primirea României în UE (în 2004).

„Cum s-a petrecut această enormă minune (că Austria s-a răzgândit – n. red.)? Prin faptul că România a tranzacționat privatizarea Petrom în favoarea OMV-ului. Atunci noi am pierdut în mod evident niște resurse energetice și financiare enorme în favoarea Austriei, în favoarea unei întreprinderi de top austriece. Și în momentul acela, ca prin farmec, Austria a devenit avocatul României”,

a explicat fostul ambasador Vasile Popovici, la Radio Timișoara, citat de cotidianul Adevărul.

Fostul ambasador al României în Portugalia și Maroc susține că după anticiparea reacției Austriei, guvernul român trebuia să pună presiune pe marile companii austriece din România.

„Ei (austriecii – n. red.) au trei sau patru întreprinderi foarte mari, cu interese economice foarte mari. Acele întreprinderi nu trebuiau să fie întreprinderi care pun presiune pe Guvernul României, ci invers. Trebuia, nu ele să vină la noi și să spună asta vreau și dacă nu ne satisfaceți, votul va fi negativ, ci mișcarea trebuia să fie inversă. Dacă votul austriac nu va fi în favoarea României, voi sunteți cei care veți veți pierde”,

a mai spus Vasile Popovici.

Mai mult, fostul ambasador Vasile Popovici a spus în emisiunea de la Radio Timișoara, preluată de cotidianul Adevărul, că Austria este un stat semimafiot care face un joc dublu între Uniunea Europeană și Rusia.

„Să fie foarte clar. Este o mișcare antieuropeană, de stat semimafiot. Austria, în toată politica ei, face un joc dublu între Uniunea Europeană și Rusia, așa cum un joc dublu îl face Ungaria, așa cum un joc dublu, dar mai puțin vizibil pentru noi, îl face Cipru. Așa un joc pe jumătate dublu îl fac Franța și și Germania. Toate țările astea pe care eu vi le spun sunt infiltrate la nivelul conduceri lor de către Moscova”,

a precizat profesorul universitar timișorean.

Sursa foto: cotidianul Adevărul


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să ne ajuți să continuăm, ne poți face o donație dând click AICI. Sau poți da click mai jos, spre contul de Patreon al ALTERNATIVA – Jurnalism Fără Mogul. Mulțumim!

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu