Duminică dimineață, de Paștele Blajinilor, în jurul orei 9.00, tramvaiele din Piața Centrală au fost blocate din cauza unui autoturism marca BMW pe care șoferul l-a parcat în mod greșit.
Șoferul autoturismului cu nr. de înmatriculare GL 11 ZGL (foto) a trecut inclusiv de opritoarele de sens montate de Primăria Galați și a parcat cu aroganță astfel încât a blocat accesul tramvaielor care întorceau în Piața Centrală.
Culmea, fiind duminică, la mai puțin de 50 de metri erau zeci de locuri de parcare goale, inclusiv cele din fața Administrației Piețelor Galați, care nu sunt folosite în week-end de angajații societății.
Un gălățean aflat la acea oră în Piața Centrală a pozat BMW-ul care a blocat circulația și a postat pozele pe Facebook, cu mesajul “Pretenaș, ai blocat circulația. Vino repede că te așteaptă băieții ca să te premieze :)”.
Șoferul BMW-ului a fost amendat de Poliția Locală Galați.
Sursa foto: Bajan Marian Cristi/Ai parcat ca un Bou – Galati via Facebook
Citește în acest link cum poți să susții financiar activitatea publicației independente Alternativa – Jurnalism fără mogul.