Un autoturism marca BMW parcat în centrul Galațiului a căzut într-o groapă căscată din senin în asfalt. Str. Navelor din zona Spicu s-a surpat din nou, deși în urmă cu 5 ani a fost reparată și asfaltată „temeinic” din bani publici

Un gălățean care își bea cafeaua astăzi (marți), în jurul orei 11.00, la cafeneaua Coffee House, din zona Spicu, s-a trezit că autoturismul său marca BMW se scufundă în asfalt. Roata din spate a autoturismului a fost înghițiță de asfalt (vezi foto), sub privirile mirate ale martorilor oculari.

Autoturismul era parcat în parcarea cu plată din dreptul cafenelei, parcare care este administrată de SC Gospodărire Urbană SRL, o societate de tip monopol aflată în subordinea municipalității.

Totul s-a întâmplat într-o fracțiune de secundă, ne-a spus unul dintre oamenii care treceau prin zona Spicu, la acea oră.

Mai întâi s-a auzit un zgomot puternic, ca o bufnitură.

Strada s-a surpat din senin și a înghițit roata dreapta-spate a autoturismului marca BMW.

„Strada s-a surpat în timp ce mașina era parcată. Proprietarul o parcase cu câteva minute înainte. Eu eram peste stradă și am auzit zgomotul când s-a lăsat mașina. Am traversat să mă uit și apoi a ieșit și proprietarul din cafeneaua de lângă parcare (Coffee House – n.red.), care și-a pus mâinile în cap și a întrebat: S-a dus?! (referindu-se la mașină – n.red.)”,

ne-a spus gălățeanul care a făcut pozele de mai sus.

El a postat apoi pozele atât pe contul său de Facebook, cât și pe grupul „Sesizări (Primăria Galați)”.

Pozele erau publice, deci puteau fi preluate imediat de „marile” ziare din Galați.

Presa locală din Galați, care primește bani publici de la Pucheanu, a evitat subiectul

Cu toate astea, de marți la ora 11.00 și până acum, la ora 22.45, nimeni din presa locală din Galați nu a preluat subiectul, nu a dorit să scrie despre această nouă surpare de pe str. Navelor (zona Spicu) și despre cum autoturismul unui gălățean a rămas blocat în gaura căscată din senin în asfalt.

În opinia noastră, unul dintre motivele pentru care presa locală a evitat acest subiect de interes public ar fi că mediatizarea cazului i-ar fi adus prejudicii de imagine lui Ionuț Pucheanu (PSD), reales primar al Galațiului cu 65% din numărul voturilor exprimate în municipiu, la alegerile din 9 iunie 2024.

Primarul Pucheanu este cel care împarte bani publici de la Primăria Galați aproape tuturor ziarelor (Viața liberă, Monitorul, etc.), televiziunilor (TV Galați, Express TV, Reperul TV) și postului de radio Pro Lider FM, astfel că presa din Galați a devenit o trompetă a lui Pucheanu, Fotea și PSD Galați.

Nu ați observat că ziarele locale din Galați au alte subiecte mult mai „importante” despre caniculă, sărbătoarea iei de la Casa de Ajutor a Pensionarilor sau că magazinul ANAF este al doilea pe țară la încasări, dar aproape niciodată nu găsesc timp și spațiu pentru a-l critica pe primarul Pucheanu?

În schimb, în ziarele locale găsești zilnic știri „realizate” din postările lui Ionuț Pucheanu sau Costel Fotea, pe conturile lor de Facebook.

Nu trec 15 minute, că o postare a primarului Pucheanu devine „știre” în Viața liberă sau în Monitorul de Galați, știre care, evident, este despre ce planuri mărețe are primarul Galațiului.

O știre critică nu vezi despre regimul Pucheanu, de-ți vine să zici că Galațiul a devenit orașul perfect, un soi de Rai pe pâmânt unde chiar nu mai e nimic de criticat.

Surpările de pe str. Navelor, o poveste fără sfârșit. O poveste care a înghițit nu numai BMW-uri ci și mulți bani publici

În ultimii 10-15 ani, s-au tot înregistrat surpări pe str. Navelor, unele dintre acestea chiar în dreptul cafenelei Coffee House – imaginea de mai jos este de la surparea din luna martie 2019.

Pe asfalt au apărut gropi mai mari, cu diametrul de 3-4 metri (vezi foto mai jos, tot de la surparea produsă în luna martie 2019) sau mai mici, cum a fost cazul celei de astăzi, 18 iunie 2024.

După surparea din martie 2019, primarul Ionuț Pucheanu a promis că zona va fi stabilizată și că strada va fi reparată „temeinic” pentru că, hei!, se știe că Pucheanu nu tolerează lucrurile făcute de mântuială, ce naiba!

Str. Navelor a înghițit până acum sume importante de bani publici, iar urmările se văd cu ochiul liber.

Nu poți să îți mai lași mașina în parcare, să bei liniștit o cafea, că s-ar putea să crape carosabilul și să îți înghită mașina cu totul, nu numai o roată din spate.


Fără Mogul are nevoie de sprijinul vostru. Donați o sumă de bani (în lei) în contul de mai jos al Asociației ALO și susțineți publicația faramogul.ro

RO 62 BREL 0002 0014 6866 0100


După cum am aflat, BMW-ul a fost scos din groapă cu ajutorul unei platforme de la Gospodărire Urbană SRL, adică fix societatea care se face vinovată pentru că asfaltul a cedat în parcarea pe care ea o administrează și încasează bani de la gălățeni.

Proprietarul autoturismului ar trebui să dea în judecată Primăria Galați și SC Gospodărire Urbană SRL, în cazul în care va constata că mașina sa a suferit daune în urma incidentului de astăzi.

Sursa foto interior: Viața liberă

Sursa foto deschidere: Facebook/Romeo Ncl


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să ne ajuți să continuăm, ne poți face o donație dând click și AICI. Sau poți da click mai jos, spre contul de Patreon al ALTERNATIVA – Jurnalism Fără Mogul. Mulțumim!

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Exit mobile version