Un Audi A8 a făcut praf 5 mașini pe str. Cloșca. Șoferul, în halat de baie și șlapi, a fugit de la fața locului | VIDEO

In Local, TraficChin

Un accident rutier în care au fost implicate nu mai puțin de 6 mașini s-a produs vineri, în jurul orei 14.00, pe str. Cloșca din Galați, în vecinătatea parcului de la Inelul de Rocadă. Un autoturism de lux Audi A8 (foto deschidere) a reușit să facă praf alte cinci mașini, șoferul fugind apoi de la locul accidentului.

Autoturismul Audi A8 venea dinspre Trecere Bac și se îndrepta către Inelul de Rocadă cu viteză mare, cel puțin 100 de km/h, potrivit martorilor oculari.

Când a ajuns în dreptul zonei cunoscută sub numele „La Popescu”, individul care conducea Audi A8 a lovit din spate un autoturism Renault Megane „Shake It”, care încetinise ca să facă dreapta către magazinele de piese auto (vezi foto mai jos).

Mașina Renault a fost proiectată într-o Skoda Octavia, parcată la bordură. Proprietara Skodei, care verifica uleiul, a fost la un pas să fie omorâtă de propria-i mașină, în carambolul provocat de șoferul inconștient.

După ce a lovit în stânga-spate mașina Renault Megane, autoturismul Audi A8 a intrat pe contrasens și apoi a revenit pe sensul inițial de mers intrând cu putere într-un Citroen Xsara.

Alte două mașini au fost apoi avariate în acest biliard rutier: un Ford Kuga și o Dacia Logan, ambele parcate în zonă.

Cel mai șifonat a ieșit autoturismul Renault Megane, care a fost grav avariat atât în partea din față cât și în spate.

Imediat după producerea accidentului, șoferul de pe Audi A8 a fugit printre blocuri.

Proprietarul Audi A8 (dreapta) le-a spus polițiștilor că mașina i-a fost furată de șoferul în halat de baie și șlapi.

Martorii oculari ne-au spus că șoferul purta un halat de baie și avea șlapi în picioare.

La fața locului au sosit nu mai puțin de 6 echipaje de Poliție.

Tot la scurt timp după incident, a sosit și un individ (vezi foto mai sus) care a spus că este proprietarul autoturismului de lux A8 și că mașina i-a fost furată.

Acesta le-a spus polițiștilor numele persoanei care i-ar fi furat mașina, șoferul fugar fiind cel mai probabil un amic/partener de „afaceri” al proprietarului autoturismului Audi A8.

Potrivit primelor verificări, șoferul vinovat de distrugerea a 6 mașini nu deține permis de conducere sau îl are suspendat.

Proprietara Skoda Octavia era cât pe ce să fie omorâtă de propria-i mașină, în timp ce verifica uleiul.

Mai mult, ținând cont de modul în care era echipat, de parcă tocmai ar fi venit de la plajă la -2 grade, în luna ianuarie, mulți dintre curioșii care s-au adunat la locul accidentului opinau că șoferul în halat de baie și șlapi consumase ceva substanțe interzise.

În urma tamponărilor în lanț, au rezultat patru victime după cum urmează: din Renault Megane – șoferul, care a fost lovit puternic la față și la umăr, iar din Skoda Octavia – sora șoferiței, care acuza dureri la spate, și copilul acesteia care s-a lovit la picior și era în stare de șoc, și șoferița care a fost băgată sub propria mașină până la piept și târâtă pe o distanță de 5 metri (vezi foto mai sus).

Polițiștii efectuează în prezent cercetări pentru găsirea șoferului care a provocat carambolul rutier în urma căruia 6 mașini au fost grav avariate.


Dacă vrei să sprijini publicația Alternativa – Jurnalism fără mogul, o poți face AICI. Sau dă click mai jos, spre contul de Patreon, pentru donații. Mulțumim.

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu