Turul 1 al alegerilor a fost anulat de Curtea Constituțională – o instituție profund politizată, formată din 9 judecători numiți politic de PSD + PNL + Administrația Prezidențială. Decizia CCR va da apă la moară suveraniștilor care au încă un motiv să afirme că alegerile vor fi repetate până când va câștiga cine trebuie

In Actual, National, NePriveste

Cu siguranță, România este primul stat din lume care a anulat un rând de alegeri (turul 1 la prezidențiale) pe care îl validase cu 4 zile mai înainte. Prin urmare, turul 2 nu va mai avea loc, iar întregul proces electoral pentru alegerea președintelui va fi reluat de la zero, potrivit unei decizii luate astăzi (vineri) în unanimitate de cei 9 judecători ai CCR (foto).

Rezultatele votului dat de români în 24 noiembrie 2024,  în turul 1 al alegerilor prezidențiale, a fost anulat astăzi, 6 decembrie 2024, de Curtea Constituțională a României (CCR), după ce aceste rezultate fuseseră validate de același CCR, în data de 2 decembrie 2024, adică în urmă cu patru zile.

Poate doar în țările bananiere s-a mai întâmplat așa ceva, în niciun caz într-o țară membră a UE, cu o democrație consolidată cum pretinde că are România.

Este adevărat că Austria a anulat, în 2016, al doilea tur al alegerilor prezidențiale, dar acolo a fost vorba despre niște nereguli de ordin tehnic, legate de numărarea voturilor, nu de o pretinsă viciere de rezultat cum s-a spus că a fost în România, în turul 1.

Problema este că instituțiile statului, în frunte cu CCR și cele 7 servicii secrete care beneficiază de bugete impresionante de la bugetul public, au comis-o grav de tot, nefiind în stare să vegheze la buna desfășurare a procesului electoral care, iată, aflăm că ar fi fost alterat de Rusia.

Poate că a fost alterat de Rusia, nu neagă nimeni acest lucru.

Dar de ce instituțiile statului nu au reușit să afle în timp util de ingerința Rusiei și nu au produs dovezi solide astfel încât să fie evitată situația de la turul 1, când un candidat catalogat ulterior drept pro-rus (Cătălin Georgescu) s-a clasat pe prima poziție?

Cum să nu creadă fanii lui Georgescu că totul este o conspirație a sistemului, menită să îl scoată din joc pe preferatul lor?


Fără Mogul are nevoie de sprijinul vostru. Donați o sumă de bani (în lei) în contul de mai jos al Asociației ALO și susțineți publicația faramogul.ro

RO 62 BREL 0002 0014 6866 0100


Întregul proces electoral va fi reluat de la zero, în competiție putând fi trimiși și alți candidați.

Cel mai probabil, Cătălin Georgescu nu va mai putea să candideze, el urmând să fie blocat de CCR așa cum s-a întâmplat și cu candidatura Dianei Șoșoacă.

Nici Elena Lasconi s-ar putea să nu mai fie candidatul USR (sau al Dreptei), pentru că prestația ei electorală nu a fost deloc convingătoare.

De fapt, ca să o spunem pe aia dreaptă, Lasconi a fost acceptată de mulți dintre alegători pentru că a fost alternativa la pericolul reprezentat de candidatul Cătălin Georgescu.

Așadar, prin decizia luată astăzi, CCR i-a scos din cursă pe ambii candidați ajunși în finala prezidențială: Georgescu și Lasconi.

Problema este că instituția CCR, care a luat astăzi decizia de a invalida turul 1, nu este o instituție credibilă, care să nu poată fi suspectată că acționează la ordin.

CCR este o instituție profund politizată, lipsită de orice brumă de încredere,, care de multe ori a fost folosită de clasa politică pentru a-și rezolva problemele.

Trebuie amintit că partidele politice sunt cele care au în mână instrumentul numirii celor 9 judecători de la Curtea Constituțională din România (CCR).

Astfel, în acest moment, PSD are 4 judecători pe care i-a împins în CCR, PNL + Administrația Prezidențială au propus 4 judecători, iar UDMR 1 judecător.

Iată cine sunt cei 9 judecători ai CCR și cine i-a propus, potrivit ziarului Libertatea:

1. Marian Enache (propus de PSD), președinte al CCR – numit judecător la CCR de Senat (în 2016)

2. Cristian Deliorga (propus de PSD) – numit judecător la CCR de Senatul României (în 2019)

3. Gheorghe Stan (propus de PSD) – numit judecător la CCR de Camera Deputaților (în 2019)

4. Bogdan Licu (propus de PSD) – numit judecător la CCR de Camera Deputaților (în 2022)

5. Elena-Simina Tănăsescu (propusă de PNL) – numită judecător la CCR de preşedintele României (în 2019)

6. Laura Scântei (propusă de PNL) – numită judecător la CCR de Senat (în 2022)

7. Mihaela Ciochină (propusă de PNL) – numită judecător la CCR de președintele României (în 2022)

8. Livia Stanciu (propusă de PNL) – numită judecător la CCR de preşedintele României (în 2016)

9. Attila Varga (propus de UDMR) – numit judecător la CCR de Camera Deputaţilor (în 2016).

Cei 9 judecători de la CCR sunt beneficiari de pensii speciale și nu de puține ori au luat decizii controversate, care au scos din sărite opinia publică din România.

CCR este considerată ca fiind o unealtă a sistemului care conduce România, care reacționează la comandă și servește establishmentul atunci când situația o impune.

Ce va urma după decizia de invalidare luată astăzi de CCR?

Președintele în exercițiu Klaus Iohannis va rămâne în funcție până când viitorul președinte ales al României va depune jurământul.

Asta se va putea întâmpla, cel mai devreme, peste 3 luni.

În al doilea rând, candidații la alegerile prezidențiale (reluate) vor trebui să fie din nou validați de Biroul Eelectoral Central (BEC).

În viitoarea competiție electorală vor putea să se înscrie și alți candidați.

Deja se vorbește că PNL îl va desemna pe Ilie Bolojan.

Alte voci spun că PSD, PNL, USR și UDMR, adică partidele-sistem care au bătut palma pentru a forma viitorul guvern, ar trebui să vină cu un candidat comun care să poată ține piept candidatului propus de așa-numitul bloc suveranist (AUR, SOS România, POT etc.).

Mai mult, a apărut deja ideea ca și alegerile parlamentare să fie reluate de la zero, pentru că și rezultatele acestui scrutin ar fi fost viciate din moment ce un partid ca POT (Partidul Oamenilor Tineri) a ajuns în Parlament pe pârtia făcută de candidatul Cătălin Georgescu, cel din  cauza căruia a fost anulat astăzi turul 1 de la prezidențiale.

Circul este abia la început, iar suveraniștii își freacă probabil palmele de bucurie pentru că decizia CCR de anulare a alegerilor prezidențiale le vine mănușă.

Toate conspirațiile pe care le-am auzit, conform cărora Sistemul condus de coaliția PSD-PNL și de mâna lungă a serviciilor secrete este dispus să facă orice e posibil pentru a se menține la putere, s-ar putea să facă noi adepți în dreptul suveraniștilor și să îi ridice și mai mult pe aceștia în preferințele electoratului.

Sursa foto: Digi 24/Inquam Photos/Octav Ganea


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să ne ajuți să continuăm, ne poți face o donație dând click și AICI. Sau poți da click mai jos, spre contul de Patreon al ALTERNATIVA – Jurnalism Fără Mogul. Mulțumim!

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu