De mai bine de un an, gălățenii fac slalom printre șantiere deschise aproape simultan. Aparent însă, și firmele contractoare pendulează între lucrări.
Care o fi logica pornirii mai multor investiții de anvergură în locul executării acestora una câte una?
Mai jos avem câteva constatări, dar și niște presupuneri care, pentru noi cel puțin, au o mare doză de certitudine. Oricum, dacă cineva crede că susținerile noastre sunt eronate, noi ne declarăm dispuși să studiem argumentele – dosare de licitație, documente de recepție, borderouri de plăți etc.
Altminteri, până la proba contrarie, să trecem în revistă evidențele.
- Nu există concurență reală, ci doar două firme (Tancrad și fosta Vega 93, transformată în „variațiunile” Citadina 98, Lemacons) care, parcă suspectându-se reciproc, au decis să meargă mereu împreună, într-un „consorțiu” în care să știe mereu stânga ce încasează dreapta și viceversa.
- Aproximativ aceiași muncitori și aceleași utilaje „se plimbă” de la o lucrare la alta, tergiversând cu anii ce ar putea fi finalizat în câteva luni.
- Calitatea rămâne o surpriză (adesea, proastă) cât timp nu se poate vedea după o lucrare sau două cum s-au urmărit lucrările în actuala administrație de vreme ce toate lucrările dau semne că se vor finaliza hăt, înainte de următoarele alegeri locale, când oricum nu se va mai putea îndrepta nimic concret, banii fiind deja păpați, iar caricaturile de investiții numai bune de scos ochii credulilor care bagă votu-n urnă cu mâna stângă.
- În loc să primească banii rând pe rând, după fiecare lucrare și verificare, firmele abonate „încasează” de la bun început cel puțin contravaloarea unei lucrări întregi dacă ne gândim cât reprezintă suma avansurilor la mai multe investiții pornite simultan.
- Date fiind rulajele mari de bani publici ale firmelor „abonate”, criteriile de experiență și valoare de contracte anterioare – puse oricum cu dedicație în caietele de sarcini – devin intangibile altor firme, mai noi sau mai mici. Deci este anulată din start orice concurență și pentru contractele viitoare.
- Lucrările ajung să coste foarte mult pentru că, neexistând o reală concurență la licitații – aceasta fiind de fapt anulată prin caietele de sarcini parcă înadins făcute, cu dedicație – prețul ajunge puțin sub estimat. Iar prețul estimat fiind făcut, nu se știe după ce mercuriale, de ajung să coste două trotuare cât o grădiniță mare sau o școală cu două niveluri (500 de mii de euro).
- Piața muncii în construcții, deși privată, capătă caracterul unui cvasimonopol la angajare, doritorii neavând de ales decât între cei doi mamuți care, oricum, merg mână în mână. Deci pot fixa salarii la limita inferioară fiindcă angajații oricum nu au alte firme de construcții la care să se ducă, cel puțin pe plan regional (Galați, Brăila, Vrancea).
- Primăria, dacă prin reducere la absurd și-ar propune să corecteze din mers „gherlele” date de constructori, ar avea o mare problemă. Este ca și cum zugravul s-ar apuca să vă renoveze simultan toate camerele apartamentului. Ia să vă mănânce undeva să-i reproșați că în bucătărie, de exemplu, albul nu-i suficient de bine dat și se vede galben pe la colțuri. Păi nu rămâneți cu casa vraiște, dormind pe la prieteni, până vă lămurește că, sanchi, el n-are nicio vină, ci peretele dvs. că-i prea bine luminat sau altă explicație de adormit copiii?
În ilustrația de deschidere aveți situația lucrărilor la trotuarul de la Potcoava așa cum se prezintă ea la zi.
În orice țară civilizată, un asemenea mod de cheltuire a banului public s-ar lăsa, încă de dinainte de primele recepții, cu investigații și probabil și cu dosare penale. În România, acest mod de lucru a devenit unul încetățenit, o „marcă PSD”, față de care nici contribuabilii pare că nu mai au nici măcar o reacție critică, darămite ditamai instituțiile de control, cu salariați plătiți cu de câteva ori media pe economie.
În imaginile și filmul de mai jos aveți starea de lucruri din 4 aprilie, respectiv de pe 26 martie, adică acum mai bine de o lună. De aceea am și insistat să vi le arătăm! Ca să vedeți cum, pentru o lucrare care ar fi trebuit să dureze două-trei luni, constructorul se întinde de un an de zile!
Un ritm mai lent decât dacă ar lucra doar doi meșteri, după program, și numai în zilele când nu vin obosiți de la… muncă.
Citește în acest link cum poți să susții financiar activitatea publicației independente Alternativa – Jurnalism fără mogul.
