Cătălin Cristache, fostul lider al PMP Galați care a plecat la PSD, a reușit să îi îmbrobodească bine de tot pe pesediști în numai 6 luni. Cristache a trecut la PSD în luna aprilie 2023, iar acum, în octombrie 2023, a prins deja loc în avionul care a dus la Bruxelles o delegație de aplaudaci ai nemuritorului Dan Nica, individul care conduce PSD Galați de 22 de ani încoace.
Delegația PSD Galați care a plecat, în perioada 9-11 octombrie 2023, la Bruxelles a fost compusă din aproximativ 40 de persoane (vezi foto mai jos).
Cheltuielile cu transportul și cazarea au fost asigurate de la cabinetul de europarlamentar al lui Dan Nica, care are la dispoziție, anual, de la Parlamentul European o sumă forfetară pe care să o cheltuie pe astfel de delegații aduse din țara lui de origine (România).
Din delegațiile cărate de-a lungul anilor de Nica la Bruxelles au făcut parte și ziariști din Galați, care la întoarcere, evident, trebuiau să scrie frumos despre PSD și marele său lider Dan Nica.
În delegația care a zburat luni, 9 octombrie, la Bruxelles au făcut parte aproape toți parlamentarii PSD Galați, inclusiv tanti Viorica de la Piețe care s-a pozat ca o pițipoancă în sala de plen a Parlamentului European și apoi s-a pus pe Facebook și diverși primari PSD din județul Galați.
Printre aceștia s-a insinuat și fostul lider al PMP Galați, Cătălin Cristache, zis Fazanul, care a trecut între timp la PSD Galați (cel de lângă primarul Pucheanu, în foto deschidere).
Dacă ceilalți membri PSD care au mers în vizită la Bruxelles își puteau justifica prezența prin funcțiile pe care le dețin, Cristache era singurul care nu avea ce căuta în delegație.
Cătălin Cristache nu este nici parlamentar PSD, nici ales local din partea PSD, ci este un simplu membru de partid care a decis, în aprilie 2023, să meargă să lingă clanțele la PSD pentru a pune mâna din nou pe postul de director al RAR Galați.
Asta înseamnă că, în numai 6 luni, Cătălin Cristache a reușit să le pună creierii pe bigudiuri pesediștilor și să îi convingă că el este un om de echipă, pe care ei se pot baza, deși în urmă cu 3-4 ani din corupți și incompetenți nu îi scotea (lucruri perfect adevărate).
Cu adevărat amuzant este faptul că, în timpul vizitei la Bruxelles, Cătălin Cristache s-a întreținut foarte bine cu primarul Ionuț Pucheanu, cel despre care nu de puțin ori a afirmat public că este un dezastru administrativ (lucru iarăși adevărat).
„Cum se schimbă unii-n curve nici nu-ți vine să crezi”
Este incredibil cum reușesc unii din politică să se sucească cu 180 de grade și să pupe acolo unde au scuipat.
Traseistul Cătălin Cristache este un astfel de exemplu, din moment ce a ajuns să zboare la Bruxelles alături de PSD-iști și să îi ridice mingi la fileu loazei administrative Ionuț Pucheanu.
L-am contactat astăzi pe Cătălin Cristache și i-am adresat următoarele întrebări cu privire la prezența lui în delegația PSD Galați care a mers în vizită la Bruxelles.
1) În ce calitate ați fost prezent d-voastră în delegația de la Bruxelles?
2) V-a invitat Dan Nica personal să faceți parte din delegație?
3) În ce fel ați comunicat cu primarul Ionuț Pucheanu, care a făcut și el parte din delegație, ținând cont că pe vremea când erați în PMP îl catalogați drept un dezastru administrativ pentru Galați?
Cătălin Cristache ne-a spus că afirmațiile critice pe care le-a făcut în trecut la adresa PSD și a liderilor locali (Nica, Pucheanu, Fotea) au fost valabile la vremea aceea și că între timp lucrurile s-au mai schimbat 🙂 , că este altceva acum.
„În ce calitate am fost la Bruxelles? În calitate de invitat… M-a invitat domnul Fotea, dar m-a invitat și domnul Dan Nica. A fost așa… Da, eu nu am o funcție în PSD Galați, deci am fost ca simplu membru de partid. Cu domnul primar Pucheanu m-am înțeles foarte bine și am discutat diverse proiecte pentru Galați. Știu ce am spus în trecut despre PSD și despre domnul primar Pucheanu, dar asta credeam atunci, așa stăteau lucrurile la acea vreme. Între timp lucrurile s-au mai schimbat, uitați-vă și d-voastră că orașul arată mult mai bine, că s-a schimbat în bine. Iar eu susțin lucrurile bune care pot fi făcute pentru Galați, așa că am un dialog constructiv și productiv cu domnul primar Pucheanu”,
ne-a declarat Cătălin Cristache, fost președinte al PMP Galați, actualmente soldat disciplinat în armata roșie a PSD Galați și sclav politic al lui Dan Nica, Costel Fotea și Ionuț Pucheanu.
Sursa foto: Facebook/Anamaria Naggar/Viorica Sandu