Transurb Galați = Faliment, la fel ca defunctul Apaterm. Șoferii de pe autobuze ar trebui să își caute de muncă în altă parte | VIDEO

In ClientiCaptivi, Economic, Local

Transurb Galați are toate șansele să devină istorie, să intre în faliment în cel mult 2 ani de zile, din simplul motiv că această societate finanțată din bani publici este acum ca un schior aflat pe pârtie care nu a pus niciodată picioarele pe schiuri. Și se duce de nebun cu viteză, mai ocolește pe cineva, dar la final, cât de curând, va sfârși cu capul într-un copac sau mort în prăpastie. Problema gravă este că autoritățile locale, via Primăria Galați, par să facă tot posibilul pentru a împinge Transurb în prăpastie, către faliment.

Transurb Galați SA a tot fost căpușată, în ultimii 30 de ani, de partidele care s-au perindat la putere în Galați, în special PSD.

Au fost oamenii lui Durbacă, cu acel Eugen Iordache din anii ’90, a venit apoi Genica Totolici, au urmat Gigel Caliga și Mihai Cadinoiu iar acum alt politruc pe nume Dorian Dumitru.

Toți numiți pe linie de Partid, în special de la PC, via infractorul Dan Voiculescu, și PSD Galați.

Poză de la protestul sindicaliștilor făcută astăzi, 16 septembrie 2021, din fața prefecturii Galați.

Comuniști pe rit vechi sau stil nou, vopsiți în culori capitaliste, și-au tot bătut joc de Transurb Galați și s-au îmbogățit plantându-și oameni de partid în această societate, făcând afaceri cu combustibili, cu piese de schimb, etc.

A fost și este în continuare un jaf fără margini la Transurb Galați, iar presa a tăcut pe marginea acestui subiect, probabil pentru că a fost și ea invitată la masă atunci când s-a adus friptura plătită din bani publici.

Sindicatul Transurb Galați, sprijinit de Cartel Alfa, a organizat astăzi (joi, 16 septembrie 2021) un miting în fața Prefecturii Galați.

S-au spus și s-au strigat mai multe probleme grave la acest miting.

Transurb Galați este pe derdeluș și, din punct de vedere financiar, nu se poate opri declinul acestei societăți din care partidele au furat cât au putut și care a fost căpușată în ultimii 30 de ani.

Colegul Mihai Angheluță Jr., care a fost prezent astăzi la mitingul din fața Prefecturii Galați (vezi video la finalul articolului), scria zilele trecute că la Transurb pierderile sunt de 5 milioane de lei, atenție!, numai în primele 8 luni ale anului 2021.

Peste 5 milioane de lei pierderi în 2021 la Transurb Galați. Dezmăț financiar în casieria firmei, se așteaptă procurorii

Sunt pierderi imense.

Ce societate din mediul privat și-ar mai putea permite astfel de pierderi?

Și cu ce bani le-ar putea acoperi ulterior?

Iată că la Transurb Galați se poate, pentru că este o societate unde nimeni nu a dat socoteală niciodată la modul serios, chiar penal am putea spune.

Lațul însă pare să se strângă în jurul Transurb.

Administrația Pucheanu pare hotărâtă să lase Transurb să se ducă în cap, să fie sufocată de creditori, de datorii,  de proteste, după modelul brevetat la Apaterm Galați.

Sistemul centralizat de încălzire din Galați a fost închis, în 2017, după care gălățenilor li s-au acordat câte 3.000 de lei ca să își monteze centrale termice individuale în apartamentele lor.

Sindicaliștii de la Transurb Galați au acuzat astăzi (joi), în fața Prefecturii Galați, că nu au primit la salariu indexarea cu rata inflației și alte drepturi, conform Contractului Colectiv de Muncă (CCM), așa cum era normal.

Asta în timp ce, să nu uităm, Primăria Galați a avut grijă să indexeze impozitele și taxele locale ale gălățenilor pentru anul 2021 cu rata inflației, precizând că așa prevede legea.

Dar legea nu este una pentru toți?!

La cum se desfășoară lucrurile, Transurb Galați nu mai poate supraviețui mai mult de 2 ani, așa că ar fi bine ca șoferii Transurb să își asigure o plasă de siguranță.

Sunt destule semnale că Transurb SA Galați, o societate căpușată politic până în măduva oaselor, va avea soarta defunctului Apaterm.

Dar, desigur, Galațiul, ca mare oraș european ce se pretinde, nu va putea rămâne fără transport public local.

Partidul-mamă va găsi cu siguranță un operator privat, adus tot prin licitație pe bune, care să presteze acest serviciu public și care, atenție, ar putea beneficia gratis de cele 60 de autobuze noi cumpărate de Primăria Galați, din banii contribuabililor gălățeni (vezi video mai jos de la protestul din fața prefecturii Galați).


Dacă vrei să sprijini financiar publicația Alternativa – Jurnalism fără mogul, o poți face dând click AICI. Sau mergi mai jos, spre contul nostru de Patreon, pentru donații. Mulțumim.

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu