Transurb a dat 45.000 de lei pentru 3 filmulețe care să îi spele imaginea dezastruoasă. Iar gălățenii încă așteaptă înfrigurați în stații | VIDEO

In ClientiCaptivi, Economic

Transurb Galați, societate căpușată de politrucii de la ALDE Galați, conduși de Cristian Dima, și înțesată cu indivizi angajați pe bază de carnet de partid, face de vreo 2 luni încoace niște filmulețe pe care apoi le distribuie pe Facebook. Filmulețele, de 3-4 minute fiecare, au fost realizate pentru a îmbunătăți imaginea directorilor Transurb și pentru a prezenta într-o postură idilică activitatea societății care îi ține de ani de zile în stații pe călătorii din Galați care sunt cu abonamentele la zi. Filmulețele sunt plătite din bani publici.

În ultimele două luni, Transurb Galați a prezentat pe contul său de Facebook nu mai puțin de trei filme de promovare, făcute pe timp noapte, când tariful de filmare e dublu sau chiar triplu. Filmul pe care îl puteți vedea la finalul acestui articol este unul dintre cele trei comandate și achitate de conducerea Transurb Galați.

Logic ar fi fost ca în subsolul acestor filme de promovare, Transurb Galați să fi prezentat și următoarele informații de interes public:

1. Să spună numele firmei care a realizat filmele și cum a fost aleasă această firmă.

2. Să spună cât a costat fiecare film în parte și care a fost costul final.

3. Să spună motivele pentru care Transurb a alocat bani publici pentru aceste filme.

Numai că, în opacitatea care caracterizează Transurb Galați și care este acceptată tacit de primarul Ionuț Pucheanu (PSD), această societate nu a făcut publice informațiile cu privire la cele 3 filme de promovare.

Ca și cum gălățenii nu ar avea dreptul să știe pe ce au cheltuit banii cei de la Transurb Galați atunci când au decis că e cazul să își spele rușinea prin niște filmulețe de 3-4 minute, pentru care au achitat o sumă consistentă de bani de la bugetul local.

Din informațiile noastre, cele trei filmulețe de până acum ar fi costat 45.000 de lei și au fost realizate de o firmă apropiată ALDE Galați și fac parte dintr-o paletă mai largă de servicii. Noi vom încerca să obținem date suplimentare pe acest subiect, dar dacă aveți informații despre firma care a făcut filmele de promovare pentru Transurb Galați ne puteți trimite e-mail pe adresa alternativajfm@gmail.com, cu garanția că nu vom face publică identitatea d-voastră.

Transurb îi ține pe gălățeni în stații, de ani de zile, dar are bani să plătească filme de promovare

Nu este greu de intuit motivul pentru care Transurb SA Galați a făcut cele 3 filme menite să îi îmbunătățească imaginea în ochii gălățenilor. Transurb îi ține de ani de zile pe gălățeni captivi în stații, nefiind în stare să își respecte orarul afișat. Autobuzele care se defectează pe trasee și nu vin nici după 50 de minute în stații aveau nevoie de un refresh, de o spălare de imagine.

Iar această încercare de spălare de imagine a început prin promovarea unor filme făcute din bani publici (cu acceptul Primăriei Galați) care prezintă societatea Transurb Galați într-un tablou idilic, de societate de top, cu oameni dedicați și autobuze cărora nu le cad piesele la primul semafor.

Asta pe banii gălățenilor care de ani de zile așteaptă în stații, pe banii lor.

 

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

One commentOn Transurb a dat 45.000 de lei pentru 3 filmulețe care să îi spele imaginea dezastruoasă. Iar gălățenii încă așteaptă înfrigurați în stații | VIDEO

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu