Toți șefii mari din Primăria Galați au salarii peste 10.000 de lei. Pucheanu are 18.720 de lei, fără indemnizația de hrană | FACSIMIL

In Economic, ImpoziTaxe

Salariile din Primăria Galați au crescut mai ceva ca vrejul de fasole din poveste. Cel puțin șefii mari din primărie au cu ce se lăuda, la finalul lunii, când așteaptă să le fie virată leafa pe card. Salariile primarului Ionuț Pucheanu (foto), ale viceprimarilor Picu Roman și Sorin Enache și al city managerului Marius Humelnicu au crescut de două ori într-un an și jumătate, atingând acum borne greu de atins pentru gălățenii de rând.

Au fost două măriri considerabile de salariu în Primăria Galați. Prima dată în iulie 2017, când a intrat în vigoare legea salarizării unice inițiată de fostul ministru al Muncii, Lia Olguța Vasilescu. A doua creștere s-a înregistrat la 1 ianuarie 2019, când salariile din Primăria Galați (cel puțin ale șefilor mari) au crescut din nou, cu 10% sau chiar mai bine.

Mai jos, vă prezentăm ce salarii brute au acum primarul, viceprimarii și city managerul și cât aveau în 2018:

Primarul Ionuț Pucheanu: 18.720 de lei (în 2019) față de 17.100 de lei (în 2018);

Viceprimarul Picu Roman: 16.640 de lei (în 2019) față de 15.200 de lei (în 2018);

Viceprimarul Sorin Enache: 16.640 de lei (în 2019) față de 15.200 de lei (în 2018);

City managerul Marius Humelnicu: 16.640 de lei (2019) față de 15.200 de lei (2018).

Salariile primarului, viceprimarilor și ciy managerului Galațiului în anul 2018

Salariul lui Ionuț Pucheanu a crescut cu aproape 300% de când a fost ales primar al Galațiului. De la aproximativ 7.000 de lei brut, în iunie 2016, primarul Pucheanu a ajuns acum (iunie 2019) la 18.720 de lei brut, la care se adaugă și indemnizația lunară de hrană.

Salariul mare pe care îl încasează lunar primarul Ionuț Pucheanu nu ar fi o problemă dacă și rezultatele în ceea ce privește administrarea Galațiului ar fi pe măsură. Însă, realitatea ne dovedește că administrația Pucheanu este una dintre cele mai slabe pe care le-a avut Galațiul, din anul 2000 încoace. O administrație fără viziune, fără grijă pentru cheltuirea banului public, concentrată în special pe circ și acțiuni minore.

Salariile primarului și ale celorlalți șefi mari din Primăria Galați, în iunie 2019

Nici ceilalți șefi mari din Primăria Galați nu o duc rău. Iată mai jos salariile acestor șefi (salarii care nu au cunoscut majorări, de la 1 ianuarie 2019):

Secretar al unității administrativ-teritoriale: 13.223 de lei;

Director general (sunt 4 astfel de directori): 12.396 de lei;

Arhitect-șef: 12.396 de lei;

Director executiv: 12.160 de lei;

Șef serviciu: 10.638 de lei;

Șef birou: 10.485 de lei.

După cum se observă, nu există salariu brut sub 10.000 de lei lunar în rândul șefilor mari din Primăria Galați. Pentru un oraș ca Galațiul, în care administrația Pucheanu nu a adus nici măcar un investitor în cei 3 ani de mandat, sunt salarii mai mult decât îndestulătoare. Sunt salarii de multinațională, salarii la care gălățeanul de rând nu poate decât sâ viseze cu ochii deschiși.

Însă, dacă la multinaționale salariile reflectă performanța angajatului în câmpul muncii (căci nimeni nu îți dă salariu mare în privat dacă nu îi aduci beneficii angajatorului/patronului), la Primăria Galați nimeni nu îi sancționează pe funcționarii publici care stau, se bat de muscă și așteaptă să vină ora 16.00 ca să poată rupă ușile regulamentar.


Află în acest link cum poți să susții financiar activitatea publicației independente Alternativa – Jurnalism fără mogul.

 

 

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

One commentOn Toți șefii mari din Primăria Galați au salarii peste 10.000 de lei. Pucheanu are 18.720 de lei, fără indemnizația de hrană | FACSIMIL

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu