Tot Galațiul în stradă, alături de diaspora! Miting de protest la prefectură, vineri, de la ora 18.00

Asociațiile civice din Galați se mobilizează pentru a fi alături de românii din diaspora, care au anunțat un miting de proporții, la București, pentru data de vineri, 10 august 2018.

Cei care dintr-un motiv sau altul nu vor putea merge la București sunt invitați să participe la o acțiune de protest, vineri, 10 august 2018, începând cu ora 18.00, pe esplanada din fața Prefecturii Galați.

Acțiunea Civică Galați este pregătită, de fapt, pentru 3 zile de proteste: de vineri până duminică, 12 august 2018. Startul va fi dat vineri, la ora 18.00, în fața Prefecturii Galați. Aici sunt așteptați să vină toți gălățenii care rezonează cu acțiunea de protest organizată la București de românii din diaspora.

Mitingul este unul de protest la adresa actualului Guvern PSD, condus din umbră de Liviu Dragnea. Dacă atât de mulți oameni au putut să vină din străinătate de la sute, poate chiar mii de kilometri depărtare de România pentru a participa la mitingul de protest din București, pentru gălățeni nu ar trebui să fie un capăt de țară să se deplaseze până la Prefectura Galați, vineri, de la ora 18.00.

La protestul din fața Prefecturii Galați vor veni și protestatarii #Rezist din Galați, care stau în stradă de mai bine de un an și jumătate, mai exact din 31 ianuarie 2017. Sloganul mitingului este „Iubirea de țară în stradă se măsoară”.

Sursa foto sus: contul de Facebook al lui Ovidiu Manciulea


Poți ajuta Alternativa – Jurnalism fără mogul să continue! Află cum

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Exit mobile version