Să fii jurnalist în România și pentru români – iată o postură mai riscantă decât ne-am aștepta chiar și într-o astfel de țară anormală. Nehotărât în așteptările sale, publicul se poate rapid transforma în ciocanul care să te lovească de nicovala unei societăți cu susul în jos.
Fiindcă s-a dovedit insistent la conferința de presă a Laurei Codruța Kovesi, Cătălin Tolontan a devenit peste noapte unul dintre cei mai înjurați ziariști din România. Nici n-a mai contat ce a făcut împreună cu echipa sa de investigații, autori ai unora dintre cele mai „grele” dezvăluiri de presă din ultimii ani, în special din domeniul Sănătății.
Pe pagina sa de Facebook, Tolontan a strâns peste noapte, la propriu, sute de critici vecine cu insulta. Și asta pentru că, imparțial până la enervare, a insistat să afle totuși ce măsuri a luat sau măcar va lua Kovesi împotriva lui Lucian Onea. Acesta, procuror-șef de la DNA Ploiești, este cel care a tolerat comportamentul procurorului Mircea Negulescu, supranumit „Portocală”, o rușine pentru sistemul judiciar românesc.
Au ajuns unii care până mai ieri îl slăveau pentru anchetele profesioniste să se lege inclusiv de fizicul omului: „parcă era un șobolan cu hărtiile alea!”
Iar Kovesi nu a reușit să dea vreo relație concretă vizavi de câte dintre problemele de la DNA Ploiești i-au ajuns la urechi (sau trebuiau să-i ajungă) înainte să izbucnească scandalul public, dar mai ales ce măsuri a luat dacă avea cunoștință despre neregulile subordonaților săi.
Jurnalist sau lăudac?
Oamenii ăia care l-au înjurat pe Tolontan greșesc amarnic. Înseamnă că ei nu au nevoie de un jurnalist, ci de un lăudac. Și nici de o adevărată procuroare corectă și eficientă, ci doar de un idol la al cărui chip să se închine.
Tolontan a făcut ceea ce trebuie să facă orice jurnalist integru: a fost incisiv, a căutat punctele slabe în argumentație, a insistat până a primit un răspuns satisfăcător la o întrebare importantă – de ce este în continuare tolerat ca șef al unei secții teritorile un procuror (Onea) sub comanda căruia s-a dat în plin spectacol marele procuror „Portocală”, o rușine pentru DNA după cum a lăsat să se înțeleagă inclusiv d-na Kovesi.
Cine nu înțelege că așa trebuie să fie un jurnalist adevărat, mai ales cu cei de la care mai avem încă speranțe că vor schimba ceva din actuala stare de lucruri ce durează de peste 25 de ani, înseamnă că se mulțumește cu simpli scribi-consemnatori de serviciu. Sau, și mai grav, cu jurnaliști care, pentru a nu pune în dificultate un funcționar/politician/personaj etc. aflat pe val (și, eventual, pentru a nu-și periclita propriul lor rating) preferă să închidă ochii la găurile din perdea, la inconsistențele din argumentație.
Calm și resemnat sau nervos și incisiv?
Dacă Tolontan nu ar fi el, de felul lui, insistentul enervant de la conferința de presă (prima organizată oficial, în atâția ani de când este Koveși procuror-șef) de la DNA, nici nu am fi ajuns vreodată să citim anchetele pe sănătate fulminante, de exemplu. Să nu uităm că Tolontan este un „cronicar de vestiar”, cum sunt alintați ăștia de la Sport prin redacțiile unde oamenii aleargă din greu după investigații, prin cartiere la reportaje sau prin ploaie și noroi la accidente sau alte nenorociri. Și, cu toate acestea, NU am aflat despre asemenea gravități în Sănătate de la presa care stă toată ziua în coasta politrucilor, miniștrilor, sindicaliștilor, șefulicilor și altora plătiți din banul public…
Noi, ca gălățeni, putem vorbi mai în cunoștință de cauză decât alții. Într-un județ în care n-ați auzit de vreun dosar major – altul decât cel al unui fost prefect care lua mită robineți de chiuvetă și aparate de duș – s-au petrecut lucruri inimaginabile. A se vedea dosarele Aviasan, Boldea, cel al permiselor cu șpagă de la Tecuci etc., dosare care fie se apropie de prescriere în nelucrare, fie se estompează prin termene de judecată interminabile, cu rechizitorii „subțiri”, parcă intenționat diluate, ale procurorilor, fie s-au mușamalizat deja prin clasare, polițiștii interceptați și ulterior înregistrați fiind probabil deja pensionați bine-merci.
Pe cât la sută DNA competent și bine-intenționat ne putem baza?
Să nu uităm că, în dosare precum Microsoft, Sebi Ghiță, dar și TelDrum, DNA dă inexplicabile gherle peste gherle. Nu mai târziu de ieri s-a întors la parchet un dosar Tel Drum în care judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) au constatat că procurorii DNA nu au explicat suficient de clar în ce anume consta infracțiunea reclamată.
Dacă la o evaziune (clamată) de 5 milioane de lei (peste un milion de euro) nu ești în stare să explici clar infracțiunile – o chestie de teoria dreptului, nu-i mare scofală, nu-i vreo expertiză contabilă stufoasă, plină de virgule și procente ce s-a greșit – înseamnă că totuși ai o problemă. Poate chiar una de competență.
Dacă erau Kovesi și DNA-ul mai puțin idolatrizați de-a lungul timpului și mai încolțiți de asemenea jurnaliști, dar și de cetățeni, cine știe în ce Românie mult mai curată trăiam acum! Păi, ajungem să studiem dosare de, hăt!, 10-15 ani vechime abia acum, când infractorii ajung să ne conducă țara la vârf?
Dar pe Iohannis când îl hărțuiește cineva cu întrebări?
O s-ajungem să-l înghiontim pe Iohannnis cu întrebări abia după ce îi va lua locul vreun flaușat cu cazier?
Nu l-a hărțuit nimeni cu întrebări când a luat o mărire arogantă de salariu de la Oprea și iată la ce haos cu salarizare nesimțită și pensionare specială s-a ajuns. Nu l-a înghesuit nimeni când a promulgat fără să clipească turul unic la alegeri și iată la primari s-a ajuns. Nu i-a trântit nimeni o critică serioasă când a acceptat-o pe Dăncilă fără să clipească (deși, la o altă criză guvernamentală a negociat până ne-am ales cu Cioloș) și stați să vedeți unde vom ajunge!…
Cât timp, după 28 de ani, trebuie s-o mai încasăm mergând pe mâna lui „las’ că știe el ce face! Las’ c-o să fie bine…”?
Fiindcă este greșită concepția că jurnaliștii ar trebui să fie blânzi cu „cei buni” și incisivi doar cu „cei răi”. De la „cei răi” mai aveți cumva vreo așteptare?
