Toate minciunile din “Strategia privind transportul public în Municipiul Galați pentru perioada 2014 – 2020”. Primăria își bate joc de gălățeni!

In ClientiCaptivi, Local

În septembrie 2014, adică acum trei ani, Primăria Galați adopta “Strategia privind transportul public în Municipiul Galați pentru perioada 2014 – 2020”. Un proiect plin de bune intenții, de care însă s-a ales praful. Să analizăm punctual problema.

S-a scurs jumătate din timpul alocat implementării strategiei privind transportul public în Municipiul Galați. Iar rezultatele intermediare (de etapă, cum se spune) se prezintă dezastruos.

Un singur obiectiv a fost bifat până acum, și anume eliminarea operatorilor privați de pe trasee. În 2014, Primăria Galați își propunea, cu subiect și predicat, “încurajarea transportului public în dauna celui privat”.

Acest lucru s-a întâmplat un an mai târziu, în 2015, când operatorii de tip maxi-taxi au fost scoși din circuit, iar Transurb (societate aflată în subordinea Consiliului Local Galați) a rămas cu monopolul transportului public în comun, în municipiul Galați.

Că Transurb face o treabă absolut execrabilă, o știm cu toții. În autobuzele vechi (niște SH-uri din Olanda), fără aer condiționat, călătoriile au fost insuportabile pe timpul verii.

Transurb nu poate oferi nici minimul de confort clienților săi, care plătesc 2 lei biletul de călătorie, în timp ce la București prețul unui bilet este 1,3 lei.

Ce s-a promis în strategia privind transportul public, adoptată în 2014

Lucrăm cu materialul clientului, așa că vom cita din “Strategia privind transportul public în Municipiul Galați pentru perioada 2014 – 2020”.

1. Realizarea unui transport public de persoane modern, performant, care să asigure satisfacerea cu prioritate a nevoilor de deplasare ale populației, prin servicii de calitate;

2. Încurajarea transportului public în dauna celui privat;

3. O infrastructură de transport modernă, care să permită circulația rutieră în siguranță;

4. Operatori de transport rutier public performanți, care răspund prompt cerințelor publicului călător și exigențelor legislației aferente transportului public;

5. Public călător satisfăcut și civilizat;

6. Reducerea poluării mediului înconjurător prin folosirea de mijloace de transport ecologice.

Călătoria (cu Transurb) continuă, la fel ca și bătaia de joc la adresa gălățenilor

Cum ziceam, în afara faptului că s-a reușit eliminarea operatorilor maxi-taxi, Primăria Galați (via Consiliul Local Galați) nu a reușit să ducă la îndeplinire nici unul dintre obiectivele pe care și le-a asumat, în 2014.

O să spună unii că mai sunt trei ani până în 2020, că mai e timp ca Primăria Galați să se țină de cuvânt. Trebuie însă să fii ori pesedist, ori complet naiv să crezi în astfel de povești. Cele 14 troleibuze nou-nouțe, marca Skoda, încă nu au ajuns la Galați, iar mijloacele de transport ecologice nu vin în oraș decât “în probe”, câte două săptămâni pe an.

Dacă mai citim o dată obiectivul cu nr. 4: “Operatori de transport rutier public performanți, care răspund prompt cerințelor publicului călător și exigențelor legislației aferente transportului public” putem lesne concluziona că Primăria Galați își bate joc de gălățeni. Și asta nu de ieri, de azi, ci de ani de zile.

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu