Oricâte scuze ar încerca unii să găsească taximetriștilor bătăuși (că victima ar fi înjurat de mamă și ar fi lovit mașina cu piciorul), fapta lor este reprobabilă și de condamnat. Este inacceptabil ca 10 inși să sară cu pumnii, bâtele și picioarele pe un om care se vede clar pe filmare că nu ripostează, ba chiar la un moment dat ridică mâinile sus, semn că vrea să fie lăsat în pace.
Problema este că fapta absolut scandaloasă, inadmisibilă a taximetriștilor bătăuși nu este pedepsită exemplar de Codul Penal.
Cei 10 taximetriști vor fi încadrați la lovire și alte violențe (cei care doar l-au lovit pe tânăr), distrugere (cei care au aruncat cu pietre în geamurile restaurantului) și furt (individul care a cules de jos telefonul mobil al victimei și l-a băgat discret în buzunar).
Mare parte dintre cei 10 taximetriști vor fi încadrați la lovire și alte violențe. Potrivit certificatului medico-legal, tânărul bătut a avut nevoie de 18 zile de spitalizare, ceea ce face ca încadrarea să nu poată fi transformată pe parcurs în tentativă de omor.
Pentru lovire și alte violențe, cu zilele de spitalizare pe care le are victima, atacatorii pot primi pedeapsă cu închisoarea de la 6 luni sau 5 ani sau cu amendă.
Cum bătăușii au cazierul curat, pentru că altfel nu ar fi putut face taximetrie, există posibilitatea ca ei să scape de închisoare cu executare. Asta în ciuda faptului că opinia publică, scandalizată de comportamentul reprobabil, a scris pe rețelele de socializare că indivizii ar trebui să facă pușcărie.
Așadar, pentru faptul că au dat cu picioarele într-un om căzut la pământ, de parcă loveau într-un sac de kick-box, taximetriștii ar putea scăpa cu o banală amendă penală, sancțiunea putând fi de numai 1000-1500 de lei.
Firma unde activau acești bătăuși cu legitimație de taximetrist se numește Samataxi. Este una dintre cele mai puternice firme de taximetrie de pe piață, care cel puțin până la acest incident nu a fost implicată în scandaluri răsunătoare.
Însă, în acest caz Samataxi nu poate face pur și simplu un pas înapoi, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.
Joi, Samataxi a avut o reacție pe Facebook în care a prezentat scuze pentru cele întâmplate, însă a vrut și să se delimiteze subtil de scandalosul incident (vezi facsimil mai jos).
Da, așa este, taximetriștii bătăuși au doar un soi de colaborare cu firma Samataxi, nefiind angajații acestei firme. Dar acești taximetriști bătăuși aveau pe mașini însemnele și logo Samataxi, operau sub umbrela acestui operator. Mai mult, Samataxi încasează bani frumoși de la fiecare mașină înscrisă la firmă, suma fiind de 310 lei lunar. Adică, atunci când încasează 310 lei de pe urma unor astfel de taximetriști – e bine pentru Samataxi. În schimb, când astfel de taximetriști se transformă în huligani, brusc Samataxi nu are nicio treabă cu ei, că nu sunt angajații firmei.
Întrebarea la care ar trebui să răspundă Samataxi este dacă ar mai fi demarat vreo anchetă internă în cazul în care întregul caz nu ar fi fost filmat iar imaginile cu tânărul bătut de taximetriști nu ar fi devenit publice.
Ar mai fi făcut Samataxi vreo anchetă pentru pedepsirea bătăușilor, în lipsa unor probe care să arate ce anume s-a întâmplat?
Mai jos – filmul bătăii care a scandalizat o țară întreagă.
Sursa video: Monitorul de Galați