Taximetriștii bătăuși, în libertate! În Israel, fotbalistul Tamaș stă de 17 zile în arest pentru că a condus băut!

In Alta lume, Justitie

Taximetriștii care l-au călcat în picioare pe tânărul de 19 ani, la Lacul Brateș, vor fi cercetați în stare de libertate.

Opinia publică s-a arătat scandalizată, pe Facebook, de decizia luată astăzi (vineri) de procurorii din Galați, care au decis că 5 dintre taximetriștii bătăuși (atât au reușit să identifice polițiștii) să fie cercetați în stare de libertate.

Nu contestăm decizia luată de magistrați, ci doar o comentăm. Avem dreptul să facem asta, în calitate de cetățeni, de contribuabili.

Fapta a fost premeditată, că doar taximetriștii nu s-au adunat acolo pentru a-i ține o lecție de civism tânărului care sunase după un taxi. Cât despre gravitatea socială a faptei chiar nu mai trebuie adăugat nimic.

Opinia publică se aștepta ca agresorii să primească un „mic” arest la domiciliu sau măcar un „amărât” de control judiciar. Mai ales că unul dintre aceștia este cercetat pentru furt, după ce și-a însușit telefonul mobil al victimei.

Trebuie consultat însă ce anume spune Codul de Procedură Penală în astfel de situații, încadrarea fiind de „loviri și alte violențe”.

Codul de Procedură Penală (CPP) stabilește clar în ce condiții de poate aplica măsura arestului preventiv (vezi facsimil mai jos).

Astfel, atâta vreme cât taximetriștii nu s-au sustras cercetărilor, nu au exercitat presiuni asupra victimei și nici nu au încercat să influențeze eventualii martori sau să distrugă probe – măsura arestului preventiv nu se impune. Așa spune legea (bună sau proastă), iar legea trebuie respectată.

Unii vor spune că nu e indicat să facem comparație cu alte sisteme judiciare, cu felul în care este împărțită justiția în alte țări, dar nu ne putem abține să constatăm o chestie. La fel, alții vor afirma că exemplul pe care o să îl dăm mai jos nu este tocmai potrivit în context. De acord.

Dacă taximetriștii ar fi falsificat 100 de lei erau arestați! Așa spune legea

Dar, în Israel, fotbalistul Gabi Tamaș stă și acum în arest (la domiciliu) după ce timp de 6 zile a stat în arestul Poliției pentru că a fost prins băut la volan. Sunt 17 zile de când Tamaș este în stare de arest. Departe de noi gândul să îl scuzăm pe Tamaș. El a comis o faptă gravă și reprobabilă, nimic de zis, dar, totuși, să îl ții în arest de 16 zile, deși permisul i-a fost suspendat încă din momentul în care a fost prins de poliție?

În schimb, Codul de Procedură Penală de la noi se spune că “măsura arestului preventiv poate fi luată dacă inculpatul a săvârșit o infracțiune cum ar fi cea ce falsificare de monede, timbre sau alte valori” (vezi facsimil mai jos).

În concluzie, bine că taximeștrii de la Brateș nu au falsificat 100 de lei că acum erau în arest preventiv, ci doar l-au călcat în picioare pe un individ lipsit de apărare, care a avut norocul să nu fie lovit într-un punct vital, scăpând astfel cu viață.

UPDATE, ora 21.50: Patru dintre cei 5 taximetriști bătăuși au fost puși sub control judiciar, pentru 45 de zile. De asemenea, ei au primit interdicție de a practica taximetria, tot pentru 45 de zile.

Citește în acest link cum poți să susții financiar activitatea publicației independente Alternativa – Jurnalism fără mogul.

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu