Tanti Viorica de la Piețe Galați a analizat discursul lui Donald Trump și ne luminează pe toți: „Multe se vor schimba, practic intrăm într-o nouă eră!”

Viorica Sandu (foto), deputat PSD Galați, zisă și tanti Viorica de la Piețe, și-a rupt din prețiosul ei timp ca să urmărească discursul de învestitură al președintelui SUA, Donald Trump, și să ne poată împărtăși apoi și nouă, muritorilor de rând, sensul frazelor rostite de cel căruia i se spune „cel mai puternic om de pe planetă”.

Plecată dintre tarabele din Piața Centrală Galați, pe care le păstorea în calitate de director general, tanti Viorica Sandu, ajunsă în prezent deputat PSD, nu mai face comentarii pe seama calității gogonelelor sau a gemului de prune, ci analizează cu atenție sporită consecințele mișcărilor din politica externă.

De exemplu, tanti Viorica de la Piețe a analizat discursul președintelui Donald Trump ținut la ceremonia de învestitură, pentru a afla direct de la sursă direcția în care se va îndrepta omenirea.

După două zile în care probabil a tot revăzut discursul lui Trump, tanti Viorica a ieșit public cu următoarea concluzie la care, să recunoaștem, puțini dintre noi s-ar fi gândit, cităm:

„Mesajul președintelui Trump ne face să sperăm că vor veni vremuri de pace! Multe se vor schimba, practic intrăm într-o nouă eră!”,

a concluzionat tanti deputata Viorica Sandu.

Uau!

O asemenea capacitate de analiză și sinteză este specifică geniilor, minților sclipitoare.

Cine ar fi zis, în urmă cu 5-6 ani, că tanti Viorica Sandu, care gestiona chiria lunară încasată de la tarabagiii din piețele din Galați, va ajunge să disece cu atâta precizie discursul președintelui Donald Trump?


Fără Mogul are nevoie de sprijinul vostru. Donați o sumă de bani (în lei) în contul de mai jos al Asociației ALO și susțineți publicația faramogul.ro

RO 62 BREL 0002 0014 6866 0100


Trebuie să luăm cu toții aminte la spusele lu’ tanti Viorica de la Piețe, pentru că această femeie chiar știe ce vorbește.

Așadar, haideți să deschidem o notă în telefon și să consemnăm că „multe se vor schimba și vom intra într-o nouă eră”, după cum ne-a luminat tanti Viorica de la Piețe.

Știm că această concluzie a lu’ tanti Viorica seamănă cu un soi de previziune făcută în bășcălie de Baba Vanga, dar nu credem că este cazul să fim sarcastici acum când, iată, tocmai am fost avertizați că „vom intra într-o nouă eră”.


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să ne ajuți să continuăm, ne poți face o donație dând click și AICI. Sau poți da click mai jos, spre contul de Patreon al ALTERNATIVA – Jurnalism Fără Mogul. Mulțumim!

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Exit mobile version