Sunt întârzieri la Podul peste Dunăre de la Brăila. Ministrul Grindeanu: „Până acum trebuiau să fie montate toate cele 86 de tabliere. Dar sunt montate numai 36”

In Actual, National, NePriveste

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat, vineri, că lucrările la Podul peste Dunăre de la Brăila sunt în întârziere, dar că a primit promisiuni ferme din partea constructorilor că acestea vor fi gata până la finalul anului 2022.

Vineri, după ce a vizitat Galațiul, unde a semnat niște hârtii și a promis bunăstare la tot județul, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, dimpreună cu Marcel Ciolacu și fostul premier Mihai Tudose, a mers și la Brăila ca să vadă stadiul lucrărilor la Podul peste Dunăre.

La pod, surpriză.

Lucrările înaintează, însă nu așa cum ar trebui, din moment ce se înregistrează întârzieri importante.

„Am discutat astăzi (vineri, 20 mai 2022 – n. red.), pe șantier, cu cei care se ocupă de construcția Podului suspendat Brăila-Tulcea. De la precedenta verificare în șantier, au fost recuperate o parte dintre întârzieri, dar nu este îndeajuns.

La ora actuală stadiul fizic al lucrărilor este de 63,10%. În acest moment trebuiau să fie montate toate cele 86 de tabliere. Acum sunt aduse 52 de tabliere din 86 și sunt montate 36. Dar sunt încrezător că își vor respecta promisiunea și, până la sfârșitul acestui an, vor finaliza Podul și drumurile de acces. Au fost condiții meteo nefavorabile. A bătut foarte tare vântul și nu au putut să centreze foarte bine aceste lucruri. Dar am vorbit cu domnul director (din partea constructorului – n. red.) și am primit asigurări că se va recupera timpul pierdut. Contează finalul. Iar finalul este la sfârșitul acestui an. Darea în circulație a acestui pod”,

a precizat ministrul Grindeanu.

Așadar, mahării din PSD vor neapărat să taie panglica la Podul suspendat peste Dunăre, până la sfârșitul anului 2022.

Nu contează că drumurile de legătură cu podul nu vor putea fi gata până în data de 31 decembrie 2022.

Important este ca PSD să declare închise lucrările la pod și să culeagă laurii.

Ministrul Grindeanu recunoaște însă că mai este mult până departe.

„Din cauza altor probleme, finalizarea lucrărilor la drumurile de legătură va fi amânată pentru 2023. Până la sfârșitul acestui an trebuie să se circule pe Podul de la Brăila! Vreau ca întârzierile să fie recuperate, iar constructorul să își respecte termenele asumate:

– podul și drumurile de acces, finalizate până la încheierea lui 2022;

– întregul contract finalizat anul viitor!”,

a adăugat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

În concluzie, Podul peste Dunăre ar putea fi gata până la sfârșitul anului 2022, în special pentru poze, ședințe video și postări pe Facebook.

Sursa foto: Obiectiv – Vocea Brăilei


Dacă vrei să sprijini financiar publicația independentă Alternativa – Jurnalism fără mogul, o poți face dând click AICI. Sau mergi mai jos, spre contul nostru de Patreon, pentru donații. Mulțumim.

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu