Transurb Galați va rămâne și în anul 2021 aceeași sugativă din bani publici, aceeași gaură neagră în care se scurg zeci de milioane de lei bani publici pe achiziții la prețuri mult umflate și pe salariile unor indivizi care nu au de muncă la serviciu în această societate aflată în subordinea Consiliului Local (CL) Galați.
Potrivit proiectului de buget local pentru anul 2021, subvenția stabilită pentru Transurb este de 37.500.000 de lei (vezi foto mai jos).
Suma alocată de municipalitatea Galațiului pentru Transurb s-a dublat în ultimii 5 ani.
În proiectul de buget pentru anul 2016, an în care Ionuț Pucheanu a ajuns primar, la capitolul Transporturi, titlul „Subvenții”, a fost prevăzută suma de 18.000.000 de lei (vezi foto mai jos), față de 37,5 milioane de lei cât va fi în anul 2021.
Culmea, în ultimii 5 ani, una din piesele de rezistență ale administrației Pucheanu a fost înnoirea parcului auto al Transurb SA Galați, prin aducerea de autobuze noi.
Astfel, în ultimii 5 ani, în Galați au poposit mai multe mijloace auto: de la autobuze turcești scumpe și de calitate indoielnică până la lotul de 20 de autobuze Solaris hibrid, din care au sosit primele două exemplare.
Subvenția acordată Transurb Galați are drept scop acoperirea unor cheltuieli cum ar fi și cele rezultate din abonamentele reduse pentru diverse categorii de călători.
Implementarea sistemului de e-ticketing și introducerea biletului unic cu care se poate circula pe o perioadă de 60 de minute nu au dus însă la reducerea subvențiilor acordate Transurb Galați, ci la dublarea acestora.
Nici așa-zisele reduceri de personal cu care administrația Pucheanu s-a lăudat că le-a operat la Transurb Galați nu au avut ca efect reducerea subvențiilor.
În concluzie, singura constantă la Transurb este creșterea sumelor alocate de la bugetul local, semn că managementul acestei societăți a fost, este și va fi și pe viitor unul păgubos pentru gălățenii plătitori de taxe și impozite.