Street Food în… parc sau cum a ajuns Galațiul să-și lumineze Grădina Publică doar când îi vin musafiri

In Actual, ImpoziTaxe, Local

Galațiul mai arată a oraș cât de cât civilizat doar pe la evenimente. Și acelea, aproape mereu, mai scumpe decât la alții.

N-am vrut să stric cheful oamenilor cât a durat festivalul, dar trebuie subliniat faptul că Street Food Festival a scos în evidență cât de debusolat a ajuns Galațiul, ca oraș, că nici străzi ca lumea nu mai are.

La fel cum nu mai are nici piețe și își ține târgurile de rechizite, haine sau artizanat pe alei sau prin săli de sport. Iar festivalurile de muzică și dans, prin parcări. În timp ce festivalurile de filme ajung prin muzee sau pe străzi. Iar festivalul de gastronomie stradală ajunge în… parc.

Exact ca în „O, brad frumos!”, cu Toma Caragiu, unde

„…măsuța cu bradul o punem în dormitor de unde scoatem șifonierul pe care îl punem în sufragerie, iar masa o punem în baie. Baia o ducem în vestibul, în locul frigiderului, pe care îl punem în șifonier…”

Faptul că s-a ajuns ca festivalul de gastronomie stradală să se țină într-un… parc este de fapt o realitate simptomatică pentru Galați. Lipsa de viziune a primarilor din ultimii 28 de ani condamnă acest oraș la un haos urbanistic și, de aici, la o impotență funcțională.

Verde la haos în spațiile verzi

Pe lângă faptul că parcul, oază de liniște și recreere, este impropriu desfășurării de evenimente cu afluență majoră de oameni, fluxuri importante de deșeuri etc., și simpla accesare a acestuia de către cei interesați pune probleme. Iată cum arătau spațiile verzi din jurul Grădinii Publice în cele trei zile de festival. Pline de mașini parcate, după cum se vede…

Incapabili să dezvolte parcări pentru obiective mult mai importante ale orașului – spitale, școli, centre comerciale – era de așteptat ca, nici pentru acest eveniment, edilii să nu poată mobiliza serviciile din subordine, de exemplu Poliția Locală, pentru asigurarea unei minime scheme de parcare pe străzile din jur.

Dar ce mai contează un mic haos când este vorba ca Primăria să se mai folosească de un eveniment normal pentru un oraș civilizat, în rând cu celelalte orașe mari ale României, pentru a mai cheltui un purcoi de bani, mai mult de câteva ori de cât se cheltuie la alții…

Pe nota de plată pentru Street Foodul de la Galați s-au dus aproape 40 de mii de euro când la alții nu costa nici jumătate – la Cluj, 11 mii, iar la Oradea – doar 7.500. Iar la Constanța, unde am fost personal și pot să vă asigur că erau cel puțin dublu expozanți/truck fooderi câți la Galați, Primăria nu a asigurat decât spațiul, paza și curățenia din câte știm noi, artiștii fiind aduși de către organizator (!).  

Între noi fie vorba, la cât costă majoritatea meniurilor – un exemplu dintre cele mai strigătoare la cer; cannoli cu umplutură simplă, la 3,22 euro (15 lei), când la Roma, în Cannoleria Siciliana sunt 2,5 euro cu umpluturi combinate și, după părerea noastră, duble ca mărime – credem că expozanții își pot plăti și singuri electricitatea și „lăutarii”…

Și-așa, din cauza proastei amplasări, scena cu artiști a ajuns în fundul unei alei de pe care nu-i puteau admira decât câteva zeci de spectatori, la concurență cu cei care stăteau la cozi pentru clătite, burgeri sau raci ori fructe de mare.

Iar din cauza impotenței autorităților, care altceva decât să arunce cu banii noștri ca nababii nu știu, nu s-a putut asigura nici măcar un acces sigur la internet, să poată și vânzătorii să-și taxeze clienții inclusiv de pe card. Nu doar cash, ca la bâlciul sătesc…

Dar nu ne facem iluzii că, în lașitatea sfidătoare cu care ne-a obișnuit, Primăria lui Pucheanu va ieși vreodată, transparent și public, să dea socoteală despre sumele cheltuite.

Ne-au golit buzunarele, dar ne-au luminat

Și totuși, pentru un singur mare avantaj ar merita ca în Grădina Publică din Galați să se organizeze festivaluri ca Street Food cât mai des.

Priviți și dumneavoastră ce lumină feeric de strălucitoare s-a întins pe aleile parcului, un „lux” pe care Primăria Galați nu ni-l poate oferi nici după ce s-au cheltuit două milioane și jumătate de euro (peste un sfert din costul unui spital nou) pentru o reabilitare de doi ani a Grădinii.

Să vină festivaluri măcar o dată la două săptămâni, să vadă și gălățenii că și toamna, când se întunecă mai devreme, poate fi frumos să te plimbi prin parc.

În restul weekendurilor, ne putem duce în vecini, la Brăila. Că pesediștii din primăria lor au grijă să fie luminate nu unul, ci două parcuri, mult mai mari ca ale Galațiului. Plus o stradă reabilitată istoric. Plus tot orașul, ca ziua, cu lămpi strălucitoare și economice, cu LED.

Contrast între zona „afectată” de Festivalul Street Food și partea de parc „iluminată” în stilul caracteristic, de zi cu zi – sau mai degrabă noapte de noapte – al Primăriei Galați

Dacă vrei ca în Galați să mai existe jurnaliști independenți, poți ajuta Alternativa – Jurnalism fără mogul să continue! Află cum

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

4 commentsOn Street Food în… parc sau cum a ajuns Galațiul să-și lumineze Grădina Publică doar când îi vin musafiri

  • Hater de kkt. Numai minciuni si jumatati de adevar. O fi 2.5 euro la Roma dar ar trebui sa platesti macar vreo 300 euro avionul, flausatule. Da, parcurile au iarba pentru ca asta sa fie calcata de oameni, comunistule. Veiz Central Park, de ex. Una peste alta, evenimentul a fost un succes enorm, galatenii au dat dovada de bun simt si civilizatie. Normal ca la Cluj e mai ieftin: de acolo a pornit, poate sint participanti mai multi, veniturilensunt mai mari. La Galati a fost prima editie. Dar tu nu poti intelege.
    PS Ce spital nou faci cu 10 mil euro? Unul pentru un oras de 5-10.000 se locuitori?

    • Mihai ANGHELUȚĂ, Jr.

      Curajosule anonim, s-o luăm pe puncte:
      1. La Roma e 2,5 euro, dar în Albany, de exemplu, în Statele Unite, e 3-3,5 $ (întâmplător am văzut niște reclame la niște patiserii ținute chiar de italieni). Mă mir că ăia nu-și adaugă și ei costul de la biletul de avion Ciampino-JFK măcar…
      2. Da, iarba este făcută să fie călcată, dar nu cu mașina fiindcă autoritățile nu-s în stare să țină pasul la parcări cu taxele pe care le încasează, de 28 de ani, de la tot mai multe mașini. Ca să nu mai vorbim despre faptul că food truckurile erau ”plantate” pe alee, îți luai farfuriuțele, paharele etc. și trebuia apoi să te strecori către o masă prin boscheți, pe sub copaci, prin beznă pentru că, de ce să vezi, așa-i în parc seara…
      3. Nu doar la Cluj este mai ieftin, dar, iată, și la Bacău, doar 75 de mii de lei: https://municipiulbacau.ro/wp-content/uploads/2018/08/23.-proiect-street-food-festival-site.pdf
      4. Io-te că se construiește un spital pentru toată națiunea (că altul pe această specialitate nu mai există), cu 8 milioane, la București. Spitalul de oncologie și radioterapie pediatrică https://republica.ro/premiera-in-romania-ultimilor-27-de-ani-au-inceput-lucrarile-la-primul-spital-de-oncologie-pentru-copii

      Degeaba încerci să deturnezi sensul criticii și să mă scoți pe mine cârcotaș, comunist etc. Mai bine vezi cum faci trecerea de la grafia veche la actuala, că scrii când sînt, când sunt. Mă rog, să zicem că-i de la tastatură… Singurul lucru în concordanță cu realitatea pe care l-ai scris este acela că festivalul a avut succes. Dar asta nu se datorează nici 0,00001% modului în care s-au ocupat de organizare autoritățile, ci aceluia în care expozanții au salvat situația.
      Apropo, ai idee unde erau toaletele de la acest festival? Dar în ce stare? Deși ne-am interesat și am documentat și asta, să zicem că avem totuși o reținere, pentru cei care au mâncat acolo și s-au bucurat…

  • Pe scurt, daca iese bine un eveniment cu o participare de zecii de mii de oameni nu e datorita organizatorilor?!
    Cat despre legatura dintre un festival destinat street-food-ului (mancarii) si toaletele invocate de tine, flausatule: fiecare cauta mancare acolo unde s-a obisnuit. Daca ai mancat kkt o viata intreaga… asta e. Budele sunt suficiente pentru tine.

    • Mihai ANGHELUȚĂ, Jr.

      Exact ce bănuiam: un organizator/țuțăr de organizator a intrat aici să comenteze, în stilul în care PSD-ul ne-a obișnuit: trivial, ilogic și cu acuzații întoarse, exact ca unii care se simt cu musca pe căciulă. Evident că „flaușatul” vă aparține și de la țară, cu ciorapi flaușați în sandale, ca Dragnea, trebuie să fii ca să nu înțelegi că nu se poate organiza festival unde vin și femei, copii, bătrâni etc. și trebuie să existe INCLUSIV minime facilități sanitare. Cu atât mai mult când este vorba de mâncare!
      La Bacău, înainte de a se da drumul la StreetFood, s-a făcut un control comun al DSP și OPC pentru a se asigura că cetățenii vor fi serviți în condiții de maximă siguranță. La Galați?…
      Dar, cum spuneam, țuțărul care sare să salveze onoarea organizatorilor (în frunte cu primarul care se fălea cu acest festival de parcă-l inventase el) preferă să-i acuze pe alții de mâncat cu cacao când, de fapt, i se scurge spuma de „galerist” simbriaș pe la colțurile din logica strâmbă a comentariului…

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu