Statul laș în care s-au infectat 92 de medici doar într-un singur spital folosește presa pentru a da vina pe cetățeni

In Actual, Local, Siguranță, Sistemul, TraficChin

Ca să impună măsuri la limita democrației, statul s-a folosit de presa obișnuită să-i colporteze fără discernământ explicațiile puerile.

Poate că adesea v-ați întrebat de ce nu promovăm intens comunicatele de presă și nu participăm la acțiunile forțelor de ordine ieșite la vânat încălcările legii.

Simplu. Spre deosebire de alții, noi chiar avem o deontologie vizavi de cititorii noștri și nu acceptăm să ne-o trădăm. Indiferent de beneficiu, material sau rating.

Preferăm să păstrăm o echidistanță profesională – vizavi de restul presei, dar și de instituțiile statului – rămânând în același timp apropiați de interesele cititorilor noștri.

Cum „am ratat” noaptea ostracizării cetățenilor de către un stat incapabil să apere măcar spitalele de infectările în masă

La fel ca restul presei, am fost și noi, cei de la Alternativa fără mogul, invitați să participăm alături de forțele de ordine la acțiunile de verificare în teren din noaptea de ieri, luni spre marți, 23-24 martie. Trebuia să reflectăm acțiunea polițiștilor și jandarmilor care vegheau respectarea ordonanței militare ce impunea restricții de circulație între orele 22 și 6.

Din păcate, având experiența zilei de duminică, nu am onorat invitația transmisă de Inspectoratul Județean de Poliție Galați, dar la ordinele Inspectoratului General al Poliției Române. Mai mult, în textul invitației se vorbea chiar despre un reprezentant al IGPR, deci de la București, care urma să dea o declarație la finalul acțiunii. De ce?
După cum știți, nouă, celor de la Alternativa fără mogul, ne plac reportajele pe teren și suntem fani ai informațiilor culese la firul ierbii, cum se spune.
Foto: Inquam Photos / George Călin

Dar, așa cum am prevăzut, s-a dorit – de la nivelul central al statului, Guvern, Minister de Interne – ca prin intermediul presei, să se creeze o imagine de indisciplină a cetățenilor.

La fel s-a creat duminică, 22 martie, când s-au prezentat, pe unele posturi de televiziune și în unele publicații naționale, cetățeni aflați în parcurile neînchise de către autorități și la plimbare în aer liber deși nu se impuseseră restricții de circulație.

Mai mult – așa cum ne-au și reproșat anumiți reprezentanți ai unor instituții de presă, atunci când participam la acțiuni/conferințe de presă comune – curiozitatea și spiritul nostru incisiv îi pune într-o lumină proastă inclusiv pe ceilalți jurnaliști, din presa care s-a obișnuit să promoveze mesajele autorităților. Supărați pe întrebările noastre necenzurate de vreun interes patronal sau de altă natură, reprezentanții autorităților refuză apoi, din supărare, la grămadă, să le mai dea sincroane, declarații exclusive și alte relații, așa cum s-a văzut la întâlnirea de la Prefectură.

Contra coronavirusului, Prefectura Galațiului se îmbată cu poze și luptă cu apă rece. Sau invers | VIDEO

Așadar, am avut dreptate. S-au folosit de acțiunile ilustrate vârtos de presa avidă de imagini și acțiune gata servite pe tavă ca să dea în cetățeni.

Deși la Suceava s-a închis un al doilea spital din cauza unor deficiențe de lucru absolut inacceptabile – lipsa materialelor și echipamentelor de protecție, lipsa dezinfectanților, netestarea celor suspecți sau chiar cu simptome – iar 92 de medici au fost depistați pozitiv la testarea coronavirusului, statul dă vina pe cetățeni.

Sincer, la ce am văzut noi pe stradă, la cozile cu clienți așezați la peste 1 m depărtare din fața supermaketurile, la câți recipienți de dezinfectant am avut la dispoziție pe unde am intrat zilele acestea, cetățenii s-au protejat mult mai bine decât instituțiile. Deocamdată, jumătate dintre decesele înregistrate în România sunt de la Suceava. Județul din nordul Moldovei pare să devină Lombardia României.

În astfel de condiții, avem cu atât mai puține motive să dăm vina pe cetățeni. Statule român, apelează în continuare, cu încredere, la alți jurnaliști pentru PR. Nouă ni se pare mult mai igienic să rămânem la critică și atât.


Dacă vrei să sprijini publicația Alternativa – Jurnalism fără mogul, o poți face aici. Sau dă click mai jos, spre contul de Patreon, pentru donații. Mulțumim!

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu