Vremea nu iartă, dar ponoasele le trag tot contribuabilii, nu cei care le sparg banii. Fiindcă primarii gălățeni nici nu merg cu autobuzul și nici de cetățeni nu le pasă.
Dacă după ultimele schimbări meteo vă plouă și vă suflă vântul prin stațiile Transurb, să știți că aceasta se… cauzează de la destinațiile prin care s-au plimbat edilii, primarul, viceprimarii și Costel Hanță de la Infrastructură. În schimburi de experiență cică…
Ulm și Duisburg, Riga și Talin, Strasbourg şi Bruxelles, Budapesta, Malmö, Viena, Bratislava, Enna, Londra, Tel Aviv, dar și Taoyuan, în Taiwan. Bre, dar la Iași v-ați dus vreunul?
Fiindcă la Iași, încă de pe vremea penalului de primar PSD Gheorghe Nichita, s-au construit totuși poate cele mai frumoase și mai generoase stații de transport în comun din România. Și tot un parteneriat public-privat cu niște publicitari, ca și la Galați.
Dar nu în orice condiții. Așa cum scriam aici, pe Alternativa – Jurnalism fără mogul, noile stații de transport în comun din Galați sunt o meschinărie. Și de aceea nici nu este de mirare că unii dintre cetățeni nu pun mare preț pe ele. Așa că degeaba se scandalizează primarul-turist Pucheanu că au spart gălățenii un geam când însăși concepția care a stat la baza acestor încropeli ar trebui să-i crape la propriu obrazul de rușine.
În loc să suduie pentru un geam spart, lui Pucheanu ar trebui să-i crape obrazul de rușine!
Proiectul de reabilitare a staţiilor din Iași a demarat în 2014. S-au înlocuit pereţii de sticlă cu panouri din alucobond (ați reținut faza cu sticla, dom’ primar?) și acestea s-au montat pe o structură rezistentă. O echipă tehnică se ocupă în permanenţă de întreținerea staţiilor și curăţarea lor.
De exemplu, sunt staţii amenajate precum interiorul unui pub britanic, într-un sistem multimedia, cu un jukebox în interiorul staţiei și un set de 45 de melodii. Cei care aşteaptă mijlocul de transport în comun îşi pot selecta melodia preferată.
Alte două staţii, de la Filarmonică, au o faţadă spectaculoasă. Interiorul staţiei este acoperit în întregime cu imagini care surprind decorul Sălii Mari a Teatrului Naţional. Mai mult decȃt atȃt, staţia este luminată seara, cu reflectoare, iar călătorii pot asculta arii celebre de operă în staţii. În completare vin şi elementele unui pian pictat şi programul următoarelor evenimente ale Operei Naţionale Romȃne Iaşi.
Alte stații sunt pur decorative sau au doar câteva elemente de legătură cu mediul înconjurător. Dar chiar și atunci când mai mult fac reclamă decât distrează călătorul, stațiile respective au un element de utilitate, de exemplu un încălzitor electric, sau măcar un element de inedit și/sau confort.
Și să nu credeți că ideea acestui articol ne-a venit nouă, peste noapte. Ne-au inspirat cei de la Galațiul Proeuropean, care au postat câteva fotografii și un text pe Facebook. Dar nouă nu ne e rușine să aflăm de la alții. Nu ținem nasul pe sus și visăm aiurea, la diverse destinații mai mult sau mai puțin exotice, unde să ne ducem primari și să ne întoarcem panglicari.
Iată mai jos câteva din ideile celor de la Galațiul Proeuropean, careni s-au părut a fi foarte pragmatice și de bun-simț. Așa încât le reproducem și noi aici, poate le citește cine trebuie.
„Orașul mai are și unii locuitori care uneori strică investițiile publice.
Când au ales pereți din sticlă, în locul altor materiale mai rezistente nu au făcut cea mai înțeleaptă decizie. O știu și ei, degeaba dau vină doar pe alții.
Nu trebuiau să pună pereți de sticlă.
Poate ai noștri pot lua exemple de la alții de la ei din partid.
Cine nu învață istoria e condamnat să o repete.
Și e valabilă zicala și în cazul stațiilor de autobuz:
Un om înțelept care a mai trăit în România ar fi știut că pereții din sticlă se pot sparge mai ușor decât cei din plexiglas sau alte materiale mai rezistente.
Poate învățăm de alte orașe din Moldova cum ar putea fi făcute refugiile, inclusiv de la capitala acesteia, dacă nu acum, poate măcar în viitor.”
Până una-alta, în ciuda închipuirilor primarului despre „mărețe realizări”, noi rămânem cu aceste caricaturi de stații fragile și meschine sau, mai rău, cu alea în care doar la umbra unui copac jumulit ne vom putea adăposti de vremea rea. Le mai țineți minte?
