Ce se chinuie să ascundă Primăria pe Dunărea – locul unde nu s-a lucrat mai nimic, dar s-a plătit cu vârf | GALERIE FOTO

In Actual, BugeTun, Local

Indiciile că pe Dunărea s-a dat un tun sunt tot mai vizibile. Imagini și date recente denotă atât amploarea, dar și spaima autorităților prinse asupra faptului.

Pornind de la un răspuns primit în paralel de USR, cu lucrările pentru care s-a plătit fabuloasa sumă de 100.000 de euro, am mers încă o dată la fața locului să vedem totuși ce a rămas în urma unei reabilitări cel puțin semnificative – s-ar crede la o așa sumă.

Cei de la USR Galați au făcut și ei o solicitare de informații publice, la scurt timp după articolul publicat aici, pe Alternativa – Jurnalism fără mogul, și au publicat răspunsul lacunar al Primăriei pe contul de Facebook al organizației lor. Pornind de la înșiruirea de acolo și coroborând cu alte date, din răspunsul primit de noi – dar tot lacunare în ce privește sumele cheltuite – am început să ne facem o idee despre magnitudinea risipei de bani publici. Mai ales că, la fața locului, urmele și încercarea de ștergere a lor sunt tot mai evidente.

Înainte de a trece la evidențele vizibile pentru orice neavizat, mai ales dacă are curiozitatea să facă o vizită pe stadionul Dunărea și să vadă cu ochii săi cele ce le povestim noi aici, vă mai spunem că Primăria refuză cu obstinație să ne furnizeze documentele, cu caracter public dealtfel, referitoare la costurile lucrărilor efectuate pe stadionul Dunărea în pregătirea Forza ZU.

Au ajuns să ne dea drept bază legală a refuzului o hotărâre de consiliu local, 637/2017, în care, culmea, aceste documente sunt trecute ca fiind de interes public. Și ne indică, la derută, Anexa 2, fără a menționa vreun capitol sau vreo pagină.

Or, tocmai în Anexa 1 – „Lista care cuprinde documentele de interes public”, la cap. VII – Cabinet Primar, la Biroul de achiziții Publice este menționat fix „dosarul achiziției publice, cu excepția informațiilor confidențiale, clasificate sau protejate de un drept de proprietate intelectuală.”

Adică, fie primarul a dat ordin de secretizare a documentelor – dar să ne arate ordinul și baza legală a acestuia – fie se consideră că ce fac birocrații Primăriei, ca sarcină de serviciu și plătiți din bani publici, are caracter de operă individuală cu drepturi de autor! Hilar, nu?

Ca, de exemplu, devizul estimativ care ne-a fost remis doar cu reperele, dar fără prețuri estimate. Nu-i nimic, chiar și acolo am găsit o grosolănie de cantitate invizibilă cât costul unei campanii electorale de primar de provincie…

Dar, deocamdată, lăsăm tonele de beton deoparte și vă spunem doar despre lucrările – sau mai bine zis nelucrările vizibile – la suprafață, cu ochiul liber.

Lucrări de mântuială, incomplete sau chiar nefăcute

Iată ce răspuns au primit cei de la USR. Am notat pe el, cu roșu, câteva detalii pe care le vom evidenția pe larg, mai jos.

Recent, când am fost să vedem cum mai arată stadionul Dunărea, am descoperit că s-au luat măsuri de interzicere a accesului în zona tribunelor, inclusiv a „ctitoriilor” din zona VIP, unde ne-ar fi interesat să vedem ce reparații interioare s-au făcut, la zonele sanitare, la tâmplăria PVC etc.

S-au montat niște garduri de plasă recent, ferecate cu lanțuri și lacăte sau chiar sudate, după cum vedeți în a doua poză de mai sus, cea cu bucățile de bară uitate proaspăt lângă gard, după ajustare.

Am observat, în schimb, că au dispărut podețele pentru care s-a plătit cu siguranță o căruță de bani. Or fi fost luate să ajute la construirea podului peste Dunăre în parteneriat public-privat în viziunea PSD?…

Așadar, n-am putut vedea de aproape nici cum s-a executat „refacerea treptelor deteriorate”, cu atât mai puțin am putut descoperi care sunt acele „trepte noi” construite în cadrul costisitoarelor lucrări de 100.000 de euro. Poate ne explică Primăria ca să nu rămânem cu impresia unei devalizări bugetare date așa, pe față, dat fiind faptul că, prin gard însă, am văzut niște cârpeli absolut inacceptabile aplicate vechilor trepte, cu cimentul deja crăpat și desprins în cea mai mare parte, de zici că a fost folosit mortarul amestecat de niște muncitori beți, și acela lipit cu scuipat în pauza de masă.

 

 

Pe lângă toate astea, noi am descoperit și o mare lucrare lipsă. Deși în lista operațiunilor este trecută eliminarea suporților metalici ai scaunelor vechi de pe gradeene – cerință ISU – pe toată lățimea secțiunii VIP, acest lucru nu s-a executat, grinzile de metal fiind la locul lor. Or fi fost lăsate așa ca să aibă motiv să îngrădească locul în timpul concertului, să nu aibă ștabii bugetofagi din zona VIP oameni de rând în fața lor, să nu le miroase a săraci?…

Cât privește scaunele, a trebuit să mergem în cealaltă parte a stadionului să le putem fotografia, din cauza unghiului pieziș în lipsa accesului la tribuna VIP. Dar tot am putut observa că, deși par noi, acestea au fost montate pe… suporții vechi, ruginiți! Iar tâmplăria de PVC nouă nu ni se pare a fi deloc nouă, unde se vede geamul acela deschis părând chiar uzată și jegoasă.

Nu mai spunem de cum arată fațada blocului administrativ al corpului de clădire în care se află birourile Fundației (bugetare) Sportul Gălățean. Uitați-vă și dvs. în ce hal arată!

   

Și, din purcoiul acesta de bani, măcar de-ar fi reparat acoperișul de la băncile unde se schimbă sportivii care se antrenează pe stadion fiindcă trebuie să știți că nu le dă nimeni acestora drumul în vestiare!

Uitați-vă în prima poză cum se vede urma de apă pluvială în partea de sus a adăpostului, dar și ce scaune de proastă calitate, unele deja sparte, au la băncile de repaos.

   

Iată de ce, indiferent cât ar face ping-pong cu solicitările noastre legitime de informații publice, Primăria trebuie și vă promitem că va ajunge să răspundă de cum a cheltuit bani publici cu nemiluita pentru niște lucrări de mântuială pe stadionul Dunărea. După ce se mai cheltuiseră încă alte sume nesimțite pentru concertul trustului unui securist. În preziua alegerilor europarlamentare, cu intenția vizibilă de a face o propagandă electorală mascată, pe bani publici.

Vă promitem că răspunsurile vor veni indiferent la câte uși de instituții vom bate. Fiindcă ceea ce nu realizează ei este că, pentru niște jurnaliști cu simțul datoriei, refuzurile sunt doar un motiv de înverșunare.


Află în acest link cum poți să susții financiar activitatea publicației independente Alternativa – Jurnalism fără mogul.

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu