Durbacă s-a remarcat între primarii Galațiului în special prin haos urbanistic, tăiatul copacilor și profundul dispreț pentru așteptările gălățenilor.
Cu un PSD dus pe copca popularității sub conducerea lui Dragnea, n-ar fi exclus ca primarul Pucheanu să-și caute asiduu un loc de refugiu după un eventual dezastru electoral pe 26 mai.
Iar ultimele sale „ctitorii” îl califică perfect drept un demn urmaș al primarului Eugen Durbacă, cel care a betonat sau asfaltat cam jumătate din spațiile verzi existente la începutul primului său mandat. După ce în prealabil s-a asigurat că cel puțin câteva zeci de mii de copaci au fost tăiați în neștire, de parcă Galațiul s-ar încălzi cu lemne și nu cu gaz încă din zorii epocii ceaușiste.
Și fiindcă încă de la finalul lui 2017 Eugen Durbacă este liderul filialei Pro România de la Galați și om de bază – vicepreședinte național pe Administrație locală – în formațiunea lui Victor Ponta, nu este exclus ca Ionuț Pucheanu să-și dea acum „examenul de maturitate” în materie de distrugere urbanistică pentru a fi primit cu brațele deschise în „noul PSD”.
De fapt, cea mai recentă probă – și poate cea mai grăitoare – că Ionuț Pucheanu este un „drujbacă” de primă mână poate fi considerată sluțirea parcului de la Spicu. Iar ceea ce ați văzut până acum prin presă erau doar imagini „de fațadă” cum se spune, luate de la stradă.
Noi vă arătăm evoluția la zi, dar și motivul evident al betonării unuia dintre puținele spații verzi rămase neatinse inclusiv în epoca Durbacă.
Teraselor, cât mai mult beton
Deși mulți i-au reproșat colegului Iulian Grosu că a ilustrat greșit un articol în care arăta cât de puțin spațiu verde va rămâne la Spicu, totuși, colegul meu a fost generos. Chiar dacă fotografia, din greșeală, ilustra Plaza de Dali din Madrid, ceea ce va rămâne la Spicu de pe urma lui Pucheanu va fi mult mai rău. Ca să nu mai spunem că, la Madrid, dintr-un spațiu eminamente betonat, a rezultat ce vedeți în imaginea de mai jos, din stânga, iar la Galați, din verdeața umbroasă pe care o știați la Spicu va rămâne ce vedeți în poza din dreapta.
După prima modificare majoră, cea a betonului întins în neștire pe locul fostelor careuri de spațiu verde, s-a luat o măsură care, nu peste mult timp, va pune la pământ și copacii care fac umbră „regenerării de țesut urban”, cum îi place primarului Ionuț Pucheanu să denumească sluțirea Galațiului.
Mai exact, copacii au fost majoritatea îngropați în coline din pământul decopertat, cam de 1,5-1,7 m înălțime fiecare. Ca în imagini. O soluție numai bună ca să le putrezească tulpina, să le fie roasă de ciuperci și furnici-dulgher (de lemn), iar în câțiva ani să nu mai fie buni de nimic.
Un alt indiciu că în curând vor dispărea și copacii este vizibil și în cazul acelor arbori care nu au fost îngropați. Mai exact, acestora li s-au decupat spații în beton proporționale grosimii actuale a truchiului. Ca și cum ar stagna în creștere, trunchiul celor tineri neavând șansa de a ajunge într-o zi la grosimea celor maturi.
Cine va putea beneficia de ciuntirea până la dispariție a spațiului verde? Evident, terasele din zonă care se vor putea extinde chiar mai mult decât acum, când, lângă deja celebra Full-House (din colțul dinspre strada Navelor), a mai răsărit încă un „țarc” de mese și scaune, după cum se poate vedea în imagini.
Dealtfel, sub protecția anonimatului, muncitorii care lucrează la betonare ne-au confirmat că betonul a fost special turnat pentru ca scaunele și mesele să poată avansa cât mai mult printre copaci. Iar cât am stat noi prin zonă să facem pozele, am observat că se lucrează de zor inclusiv la redecorarea salonului de coafură masculină „Cârlionț”, care probabil va fi curând convertit într-un „stabiliment” de distracție la sticlă și platou pentru ambele sexe.
În rest, lucrările continuă în aceeași bătaie de joc. Noroc că ne-am trezit noi, cei de la Alternativa – Jurnalism fără mogul, să le atragem atenția constructorilor că, pe perioada lucrărilor, trebuie să amenajeze un culoar de protecție pentru pietoni, nu să-i „azvârle” direct în stradă, prin fața mașinilor.
Au făcut așa, dar mai mult în bătaie de joc și numai pe porțiunea pe care am filmat-o la precedentul articol. Pe lângă săpăturile recent începute mai sus de hotelul Galați se trece tot la noroc, în echilibru pe bordură, pe lângă mașinile care vin în viteză din curba cu strada Brăilei. Vorba aia, așa primar, așa firme de casă.
Citește în acest link cum poți să susții financiar activitatea publicației independente Alternativa – Jurnalism fără mogul.