Ultraviolete în loc de clor în apă. La „Dunărea de Jos”, un tunisian studiază metoda de aplicare

In Actual, Local, Scoala, Sistemul

Deși este ceva mai scumpă decât tratarea prin clorinare, purificarea apei cu raze ultraviolete este o soluție tehnică fezabilă.

Se aplică deja în unele instalații de mică sau mare capacitate din țări dezvoltate din toată lumea fiindcă, dincolo de problema potabilității apei de consum menajer, apa uzată deversată înapoi în mediul înconjurător amenință integritatea acestuia în cazul unei prezențe substanțiale a clorului.

Un tunisian a ales să-și facă stagiul de pregătire doctorală la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați studiind chiar această aplicație benefică a „prăjirii” la raze ultraviolete.

Este vorba despre Said Riahi, doctorand în anul IV la Facultatea de Științe din cadrul Universității El Manar din Tunisia. Licențiat în electronică, electrotehnică și automatică, cu un masterat în același domeniu la aceeași Universitate, Said s-a gândit să-și continue cercetarea încercând să fie de folos comunității cu o soluție concretă de reciclare a apelor uzate, prin tratamentul cu radiații ultraviolete.

În Tunisia, explică Said, există o mare problemă cu apa și de aceea teza sa de doctorat este atât de aplicată: „Studiul, controlul și implementarea unui sistem de reciclare a apelor uzate prin tratarea cu radiație în ultraviolet”.

A lucrat în cadrul Laboratorului de Aplicații în domeniul Energiilor Eficiente și al Energiilor Regenerabile sub îndrumarea prof. Abdelkader Mami și cu ajutorul lui Naoufel Zitouni.

Apoi, a aflat că profesorii de la Facultatea de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică și Electronică din Galați l-ar putea ajuta în cercetarea sa și s-a înscris pentru un stagiu de pregătire doctorală de câteva luni la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați.

Aici este coordonat de prof. dr. ing. Viorel Mînzu, specialist în optimizări și metode de inteligență artificială.

„S-au făcut studii în Tunisia pe o instalație practică de tratare a apei, noi îmbogățim ce au dezvoltat ei acolo, în baza articolelor de cercetare, cu ajutorul inteligenței artificiale, facem teste și tragem concluzii. Said vrea să scrie, cât se află la Galați, un articol științific dar și un capitol din teza sa de doctorat. E un tânăr muncitor, deștept și dornic să știe cât mai multe și asta mă bucură. Ne vedem zilnic câteva ore pe Skype și lucrăm împreună”,

spune prof. dr. ing. Viorel Mînzu.

Galațiul, un oraș care oferă liniște benefică studiului

La rândul său, Said recunoaște că a învățat multe de când este în Galați și că, dacă va mai avea posibilitatea să beneficieze de încă un stagiu de pregătire, până la finalizarea tezei, ar alege să vină tot la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați.

Studentul tunisian este cazat în Campusul Studențesc. În timpul liber, explorează orașul și spune că îi place mult liniștea din această parte de lume. Încă nu a descoperit bucătăria românească, pentru că a avut suficientă mâncare tradițională de acasă, însă e dispus să încerce câteva feluri de care a citit pe net. Îi e dor de familie, dar știe că se va întoarce acasă pe 17 decembrie. După finalizarea tezei, Said spune că va încerca să își pună cunoștințele în practică, dacă va putea în Tunisia, dacă nu, undeva în afara țării de baștină.

Said este primul student străin cu care profesorul Mînzu a lucrat de la începutul acestui an. Până în prezent, cadrul didactic de la Facultatea de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică și Electronică a mai coordonat, în cotutelă, lucrări de doctorat ale unor studenți români care și-au finalizat studiile doctorale în Franța.

(P)

Sursa foto deschidere: madisoncourier.com

Dacă vrei să sprijini publicația Alternativa – Jurnalism fără mogul, o poți face AICI. Sau dă click mai jos, spre contul de Patreon, pentru donații. Mulțumim.

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu