Șofer cocalar plătit din bani publici. GL 04 UAT, la semafor

In Alta lume, TraficChin

Este mârlânie să îl claxonexi pe cel din fața ta, la semafor, în secunda 1 când s-a făcut verde. Ești la schimbat pneuri în Formula 1 și nu știm noi?

Am ajuns ieri (luni), în jurul orei 14.00, la semaforul din fața Tribunalului Galați, cum te duci către Coșbuc.

Mă uit relaxat în oglindă: în spatele meu, un Duster inscripționat cu Poliția Locală, cu numărul GL 04 UAT.

Se face verde, dau să bag în viteză dar când să pornesc aud semnalul acustic specific unei alarme în cazul unei intervenții.

Întârziasem! Cu o fracțiune de secundă. El voia să zboare cu viteza luminii pe Coșbuc, însă eu stăteam (ca un nesimțit) în calea zborului său!

Culmea, șoferul mașinii din spatele meu, GL 04 UAT, nu mă claxonase, ci apelase la semnalul acustic (avea cu ce!) ca să mă grăbească, eventual să mă facă să dispar din calea lui.

Este corect să avertizezi un simplu participant la trafic (cum eram eu) cu semnale acustice, în condițiile în care tu, ca organ al statului, nu erai în misiune?!

Oricum porneam, dar am accelerat în momentul în care am auzit că „mă bate la cap” Poliția Locală.

Am fost, apoi, curios să văd unde se grăbea mașina Poliției Locale care îmi dăduse semnale acustice, la semafor, atenție!, fără a fi în misiune.

Când am ajuns la primul semafor (la fostul restaurant Moldova), mașina Poliției Locale GL 04 UAT a făcut dreapta, în dreptul benzinăriei Luk Oil, așteptând să dea prioritate altor conducători auto. Nu se grăbea nicăieri!

Ei bine, pentru asta a claxonat șoferul la Tribunal, ca să stea degeaba la următoarea străduță.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Galați, Aurelia Bogatu Matei, ne-a declarat că mașina cu nr. GL 04 UAT  nu aparține municipiului Galați ci unei comune din județul Galați, dar nu ne-a putut oferi detalii în acest sens.


Află în acest link cum poți să susții financiar activitatea publicației independente Alternativa – Jurnalism fără mogul.

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

2 commentsOn Șofer cocalar plătit din bani publici. GL 04 UAT, la semafor

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu