susținute de o parte a sindicaliștilor din Siderurgistul, membri ai sindicatelor Metalurgistul, ULP și Sindicatul Liber al Siderurgiștilor, dar și niște grupe de pândă și provocări fără identitate, în dialog cu Președintele Federației Solidaritatea Metal, Puiu Doru, Ilinca Diaconu, Cristi Eftimie, Radu Nelu și avocatul Lăcrămioara Stavire.
Vasăzică, patronatul împotriva căruia te pregătești să lupți, să faci organizare sindicală privind apărarea intereselor profesionale, salariale și juridice ale unui grup de lucrători este chiar jupânul mișcării sindicale.
Constatarea a fost chiar concluzia dezbaterii de la Casa Sindicatelor. Toți cei prezenți au avut un moment de revelație în momentul când s-au conturat aspectele tehnice ale relansării unei mișcări sindicale. Cine face efectiv gestionarea adeziunilor, a membrilor, a cotizațiilor și a retragerilor dintr-un sindicat de siderurgiști de la AMG?
Doar ce se petrece la serviciul personal al AMG contează. Aici, sindicalistul firav, inocent, credul și indecis face opțiuni. Dacă e să se retragă, va scrie pe cererea de retragere cu mânuța lui că „concomitent cu retragerea vreau să mă înscriu în sindicatul…” (e posibil să fie servicii serioase, complete, ca la justiție, cu bifarea unui nume de sindicat din lista agreată de patronat, ha, ha!).
Carevasăzică, adeziunile completate pe teren de liderul de sindicat sunt materiale de arhivă inutilă stocate la sindicat, adevăratele adeziuni sunt cele de la Serviciul Personal Combinat. Scrie chestiunea asta în Lege? Ei, aș! Dar contează legea la firma privată Arcelor Mittal? Deloc! Oficial, calitatea de membru de sindicat o dovedești în fața președintelui, a sindicatului, prin adeziune semnată din proprie voință. În fapt, Serviciul personal AMG are un birou specializat care jonglează cu adeziuni și cereri de retragere a membrilor de sindicat, face sifonarea înscrișilor de la o categorie la alta, chiar și trecerea membrilor de sindicat la categoria „neînscris în sindicat”, astfel încât reprezentativitatea era/este încărcată la rubrica vizată și aprobată de patronat, fără știrea liderilor de sindicat.
Restul jongleriilor, ajunse la instanța care validează reprezentativitatea unui sindicat, sunt o joacă de-a juriștii și sindicaliștii lăsați în reprezentativitatea goală de conținut. Rămâne de dat ultima luptă sindicală adevărată. Un nou sindicat va fi reprezentativ și automat validat de poporul muncitor din Combinat atunci când va demonstra că reprezentativitatea sindicală se aranjează în instanță, cu dosare pline de borderouri de evidențe sindicale ilegale și false.