Galați. Singura Primărie cu chirie are clădire nou-nouță, dar cam kitsch-uță

In ImpoziTaxe, Local

Gata, s-a terminat cu defavorizarea, subdezvoltarea și complexarea administrației publice locale de la Galați, nu mai suntem singurul municipiu capitală de județ din regiune, din România și din Europa care să aibă Primărie cu chirie. Acum are și Primăria Galați sediu propriu, nu-l mai umilește nimeni pe Primarul de Galați că primește cetele de investitori strategici (gen Karan Bussines) în Grand Hotel, fost stabiliment cu felinare roșii pe vremea burghezo-moșierimii

Înainte de termen, sau poate după, clădirea Noii Primării Galați a fost inaugurată miercuri 30 august, începând cu ora 15 trecută mult de fixul fixat (punctualitatea rămâne în continuare cel mai mic defect de mental la români).

Primarul Ionuţ Pucheanu împreună cu preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea şi prefectul Gabriel Panaitescu au tăiat miercuri panglica inaugurală la noul sediu al Primăriei municipiului Galaţi.

În datele limbajului de lemn aferent tăierilor de panglică în plen de adunătură festivă, se cheamă că a fost dichis complet: la ceremonia de inaugurare au participat politicieni, reprezentanţi ai mediului de afaceri, ai mediului academic, dar şi angajaţi ai municipalităţii. Grosul asistenței l-au reprezentat aleșii, politrucii și clientela anexată muncii de partid. Au lipsit Nica și Toader, dar au fost de față Durbacă,  Dobre și Dima. Au fost și destui jurnaliști, unii dintre ei revendicând informarea pe principiile jurnalismului onest, de esență, dedicat interesului public și spiritului critic în cheltuirea cu responsabilitate a banului public. Punem acest accent pentru că – privită și pe interior – Primăria reconfirmă ceea ce se vede de la mare distanță din exterior: a intrat în peisaj (cu încălțătorul, expresie de specialist architect) cu puternice accente de mediocru architectural și estetic.

Lăsăm pentru mai târziu detaliile triste ale acestei bugetunăreli vesele, ca să fixăm bine datele inaugurării și festivismului

Lucrările la noul sediu, în valoare de aproximativ 32 milioane lei, au început în august 2015, în mandatul fostului primar Marius Stan şi s-au finalizat în august anul acesta, în mandatul primarului Ionuţ Pucheanu.

În noua clădire vor funcţiona toate serviciile primăriei cu excepţia celor de asistenţă socială, fondul locativ şi starea civilă. Iată cum fu stivuită administrația Pucheanu în clădiroiul ponosit deja, ce dă senzația unor hale industriale pentru noua coperativă de țesut covoare municipale, prin programul „Să dăm fiecărei gospodării o carpetă cu tema ”Crede în roșu, nu te îndoi!” (și sigur o vei păți).

Date despre noul sediu al Primăriei Municipiului Galați, de 6,4 milioane de euro

  • Amprenta la sol: 2412 mp
  • Aproape 300 de salariați își vor desfășura activitatea în 70 de birouri
  • 5874 mp de spații funcționale
  • 88 de locuri de parcare pe trei nivele
  • 3086 de mp de sticlă folosiți la realizarea clădirii
  • O pictură murală de 60 de mp, realizată de artistul plastic David Sava
  • O pictură murală de 78 de mp, realizată de artistul plastic Gheorghe Miron
  • Valoarea investiției: 29.402.020,80 lei

 

Organizarea spațiilor

Demisol: Biroul de Apărare și Protecție Civilă, Atelierul IT, Arhivă

Parter: Sala de lucru cu publicul, Sala Audiențe Primar, Serviciul Juridic și Legalitate, Casieria, Registratura, Ghișeul Unic, Centrul Informare pentru Cetățeni, Instituția Arhitect-Șef – Autorizări Construcții

Etajul I: Serviciul Construcții, Dezvoltare și Întreținere Străzi, Serviciul de Închirieri, Concesiuni și Vânzări terenuri proprietatea municipiului, Compartimentul Autorizații – Licențe, Serviciul de Administrație Publică, Biroul de Cadastru, Compartimentul de Atragere Fonduri, Finanțări, Întocmiri documentații, Biroul de Evidență și Gestionarea patrimoniului, Serviciul Investiții, Compartimentul reparații clădiri.

Etajul II:  Direcția Generală de Relații Publice, Evenimente și Managementul Documentelor, Departamentul Financiar – Contabil, Achiziții publice, Resurse Umane, Serviciul de Utilități Publice, Managementul Calității și Control intern

Etajul III: Cabinet Primar, Viceprimari, Secretar, Administrator public, Biroul de presă

În rest, inaugurarea festivă a trecut repede peste tăierea panglicii, a urmat o invazie populară în holul de la intrare, surprinzător de mic și de întunecat, și o defluire tip îmbulzeală la etaj, unde se află o seră ce va ține loc de sală de conferințe, de ședințe și de întruniri în plen a Consiliului Local.

Aici a avut loc sfințirea lăcașului, la care n-a catadixit să se înfățoșeze ÎPS Casian, ci locțiitorii săi. A urmat o scurtă conferință de presă a Primarului, după care n-a mai urmat ceea ce se cădea să urmeze neapărat: un tur de prezentare a principalelor compartimente – departamente ale clădirii, și două scurte vernisaje ale lucrărilor de artă realizate de artiștii gălățeni Sava David și Gheorghe Miron. După spectacolul remarcabil pus în operă de corpul de artiști ai Teatrului Leonard, a urmat un moment de mâncat preparatele expuse, dar nu și livrările obișnuite de apă minerală, cafea și dulciuri.

Când instalația de răcire a dat deja semne de anemie, invitații de toate categoriile au plecat rapid pe la treburile lor. Au mai rămas pe terasa de pe acoperișul clădirii doar câțiva apropiați și cunoscători, care au admirat perspectiva Văii Bădălanului, spre Dunăre și Munții Dobrogei, ce mai estompa cumva impresia de stil meșteșugăresc, ce răzbătea din toate detaliile execuției clădirii.

Vechea Primărie a Galaţiului a funcţionat în clădirea monument istoric numită Grand Hotel, ce a fost retrocedată proprietarului. Astfel, începând din aprilie 2010 Primăria Galați era chiriașă în clădirea unui privat, plătind chirii scandalos de mari pentru un spațiu inadecvat și uzat moral și fizic. Chiria a crescut de la aproximativ 10.000 euro pe lună, în 2010, la 16.000 euro pe lună, în  2013 şi a ajuns la 16.800 euro pe lună, din martie 2016.

 

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

One commentOn Galați. Singura Primărie cu chirie are clădire nou-nouță, dar cam kitsch-uță

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu