Un caz de etică profesională agită conștiințele din comunitatea școlară de la Cudalbi, școala Gimnazială „Prof. Emil Panaitescu”. O grupare de părinți îi pune de ceva timp familiei de profesori Crîsnic (directorul Mircea Crîsnic și profesoara de matematică Cezara Crîsnic) o întrebare: „Meditaţiile pe bani sunt legale, atunci când acestea sunt făcute în privat cu elevi din clasa la care acelaşi profesor are şi orele din norma salarizată?” Au întrebat la școală, apoi la primărie, la Inspectoratul Școlar Județean, ba și la Ministerul Educației Naționale. Au descoperit că Partidul este în toate, dar răspunsurile nu prea ies cu una cu două de la autorități. De vreo nouă luni se coc răspunsuri, dar cam parțiale și confuz – duplicitare.
Intimidările curg, lașitățile lucrează, familia Crîsnic merge mai departe cu terorismul de meditație
cu notații misterioase pe caietele de teme ale elevilor (ce o fi însemnând „D?”) sau cu remarci elitiste abisale de tipul: „La științe sociale merg toți proștii!” Așteptând un răspuns de substanță, doi dintre reclamanții de uz de abuz în dauna bugetelor familiale, dar mai ales susținători ai reclamațiilor privind atentatele la psihicului comunitar școlar – Stănică Ambrinoc și Neculai Lungu, membri ai Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi – au organizat la sediul Inspectoratului Școlar Galați și o expoziție de mesaje criptate #numairezist, pentru o înțelegere mai facilă a fenomenelor școlii de după școală, cu copii adunați cu arcanul la meditații de tipul volens-nolens hocus-pocus harcea-parcea.
Din memoriul înregistrat la autoritățile din educație, reiese că după 20 de ani de directoreală exclusivă a familiei Crîsnic, pe lângă bunele rezultate au apărut și invidiile distructive. Doamna profesoară de mate Cezara Crîsnic nu mai putea suporta concurența adusă de un tânăr profesor de matematică, fost elev al doamnei Crîsnic, cu metode noi și tarife mai mici. Așa ceva nu se poate, este un afront insuportabil, deci elevii care fac meditații cu altcineva decât cu Crîsnic au intrat automat la programul de terorizare didactică. Părinții au cerut medierea Primarului, s-a stabilit întâlnire de dezbateri, dar doamna Crîsnic avea treabă la Inspectorat chiar atunci (4 mai 2017). Au fost la ședință Primarul, directorul adjunct, 59 de părinți, s-a discutat furtunos, s-a decis participarea părinților la ședința Consiliului de Administrație a școlii. La CA au fost doar trei părinți, care au fost rapid anihilați de directorul Crîsnic, cu jigniri bine strunite, la fiecare deschidere a gurii. Au urmat salve de telefoane pentru intimidarea părinților și cadrelor didactice. S-a pus simultan și total presiune sistematică pe semnatarii petițiilor, să și le retragă.
S-a convocat și o Comisie a ISJ la Cudalbi, compusă din insp. gen. adj. Doinița Popa, Octavian Pătrașcu, inspector școlar zonal și juristul ISJ, Costică Coștoi. Comisia a analizat pretențiile părinților, pe care le-a considerat exagerate. Pe de o parte nu a găsit justificate drepturile de exclusivitate a profesorilor privind meditațiile, pe de altă parte nu a luat în seamă cererile de a-i îndepărta din comună pe soții Crîsnic(!). Juristul Coștoi pomenește de o ură personală a unor părinți împotriva familiei Crîsnic.
A fost dat răspuns doar personal, la cei din nucleul dur
Răspunsurile personalizate au fost atât de evazive și duplicitare („verificarea aspectelor semnalate de dv. nu s-a finalizat, fapt ce determină ca inspecția tematică să continue și în anul școlar 2017-2018, întrucât, la data controlului, elevii erau în vacanță!!!”), încât au revenit în 22 ianuarie 2018 cu încă o petiție. Nicolaie Lungu, Paul Virgil Arion și Stănică Ambrinoc au reamintit că în urma reclamațiilor depuse la Minister în 2017, viceprimarul de la Cudalbi, Grigore Gheonea, anunța că soții Crîsnic își căutau posturi în altă localitate. Nu numai că nu au plecat, dar au dezlănțuit furibund prigoana împotriva părinților, elevilor și cadrelor didactice. Părinții insistă însă să obțină niște chestiuni de bun simț: să se facă publice reclamațiile înregistrate la ISJ Galați privind familia Crîsnic; să fie audiați părinții în Consiliul de Administrație al ISJ; să se facă o cercetare disciplinară serioasă a celor doi soți „teroriști”.
„Activitatea privată a unui cadru didactic n-o poate verifica Inspectoratul Școlar” – spune insp. sc. adj.Doinița Popa. „Din punct de vedere deontologic, moral, nu este drept să faci pregătire cu elevii de la clasă. Dar din punct de vedere legal, nu este interzis! Dacă are PFA, sunt alte organe care pot cerceta ilegalități… Noi i-am făcut recomandarea să nu facă pregătire…”
Atât de simplu de întrebat, de recomandat, de fluturat, dar enorm de complicat de aplicat. Nu trebuie uitat că „România bunului simț” rămâne un concept doar în imaginația lui Crin Antonescu.