Shopping City Galați a dat lovitura cu Cinema City! Extinderea mall-ului bagă în faliment doi jucători de pe piață | GALERIE FOTO

In Actual, Divertismind
bty

Shopping City Galați începe încet-încet să arate a mall. Extinderea construcției de pe b-dul G. Coșbuc a însemnat aducerea unor branduri importante în galeriile comerciale, care au atras astăzi mii de gălățeni la cumpărături.

Am fost și noi astăzi la mall, mai exact la avanpremiera Cinema City. Colegul Mihai Angheluță Jr. o să revină cu un amplu articol pe subiectul Cinema City, așa că nu vom insista. Tot ce putem să vă spunem este că sălile de cinema arată într-adevăr ca în marile orașe din țară, fapt care cu siguranță va atrage mulți clienți.

Dacă ar avea și patinoar, Shopping City chiar ar fi într-adevăr mall

Un ocean de mașini a început să se reverse astăzi (joi), după ora 17.00, în parcarea Shopping City Galați. Lumea venea ca la Mecca, de ziceai că se dă ceva gratis. Oamenii erau curioși să vadă cum arată noul mall, extins cu încă 21.000 de metri pătrați, dacă am înțeles noi bine. Scările rulante care urcă și coboară către Cinema City și în zona de food-court cărau oameni și la ora 21.50, atunci când am plecat noi spre casă, ca să putem publica în timp util acest articol.

Este limpede că deținătorii Shopping City Galați au dat lovitura. Patinoarul mai lipsește din peisaj pentru ca Shopping City Galați să fie mall în adevăratul sens al cuvântului. Însă, chiar și fără patinoar, gălățenii tot se înghesuie la Shopping City. La ora 18.00, nu mai erau locuri libere de parcare, așa că eu personal mi-am lăsat mașina în micuța parcare din spatele Patinoarului Galați.

Shopping City își îngroapă concurența

Paradoxal, extinderea Shopping City, care a creat câteva sute de noi locuri de muncă în oraș, va contribui în timp la lichidarea a doi jucători de pe piață. Cel puțin asta este opinia noastră, după ce am văzut ultimele mișcări de branduri. Galeriile Auchan, care oricum respirau greu după migrarea Takko și Deichman către alte spații din Galați, au primit zilele trecute o nouă lovitură. Jysk va deschide un magazin imens în Shopping City, fapt care va duce la șubrezirea poziției Auchan.

În sfârșit, poate că au și cei de la Auchan un plan de contracarare a ofensivei declanșate de Shopping City, că ar fi păcat să fie pus lacăt pe galeriile de lângă Universitatea Danubius. Al doilea jucător de pe piață care, credem noi, va avea de suferit în urma extinderii Shopping City este Cinema “Prof. Ioan Manole”, de la Casa de Cultură a Sindicatelor. Noi, cei de la Alternativa – Jurnalism fără mogul, nu vrem să părem prăpăstioși și nici nu intenționăm să cântăm nimănui prohodul, dar e clar că, începând de vineri, ora exactă la cinema se va da la Shopping City.




Și asta pentru că Cinema City are 8 săli (nu una ca întreprinzătorii de la Sindicate), ceea ce înseamnă o ofertă mult mai variată la pelicule noi. Dacă astăzi ni s-a părut că a fost aglomerat la Shopping City Galați, stați să vedeți ce va fi în acest week-end, când tot gălățeanul va dori să vadă și el cum arată pe dinăuntru mall-ul extins și renovat.

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu