Tot așteptând să fie finalizată activitatea „organelor statului” în chestiunea stopării dezastrelor în serie prelungită din sistemul irigațiilor gălățene, aproape că am uitat că semnalul pentru pentru găsirea de (i)responsabili ai distrugerilor de la FTIF și FOUAI Câmpia Covurlui l-a dat prefectul liberal Gabriel Avrămescu. Anii zboară, părea că ni se (re)confirmă că orice politruc adevărat nu aude, nu vede și tace (la apropouri despre hoții și potlogării) urcând în funcții și demnități bugetare, când, hopa! lovi oleacă de infirmare: Gabriel Avrămescu, acum deputat PNL de Buzău și amnezic în chestiunea distrugerilor din irigațiile gălățene, are memorie bună pe linia blaturilor și viermuielilor din DGRFP Galați.
Se dădea bice anului electoral 2020 și listele de candidați aveau nevoie de simularea unor eroisme de fațadă
Gabriel Avrămescu, uns de PNL Prefect de Galați, fusese extras din funcția de director de la Direcția Regională a Finanțelor publice Galați și tocmai îi venise cheful de ceva anticorupție și transparență decizională. Vorba vine, nu în îmbârligările și sforăriile de la Direcția Finanțelor din Galați voia să-și vâre autoritatea funcției, ci să-și bage importanța și vigilența decizională drept la țintă, în fața șefilor de la Centru. Ținta? Complexul de distrugere metodică (marca Petre Bărceanu, via George Scarlat) a irigațiilor în Câmpiile Covurluiului, burdușite cu corupți și derbedei de irigații, numiți politic la FTIF Galați, de frăția politică de jafuri bugetare de stânga-dreapta.
An electoral fiind, cădea bine datul unor bice anticorupției de aparențe – să fie control și Raportare a situației la Prefectură!. N-a mai apucat să citească Raportul privind starea distrugerilor și a corupților din irigații, căci Gabriel Avrămescu fu detașat la interesul electoral, la listele de Buzău. Recuperat de Partid, ajuns deputat PNL de Buzău, lui Avrămescu i-a rămas oleacă de nostalgie după Marea Mascare de pandemie, așa că a inspirat procurorii din DNA să se facă că-și justifică salariile, prestând ceva vigilență cu mascați prin hățișurile Finanțelor Publice Buzău.
Culmea, ce n-au căutat niciodată procurorii la DRGFP Galați, au găsit la AJFP Buzău
La o simplă scormonire prin gangurile intereselor, DNA a găsit imediat șase angajați de la ANAF Buzău numai buni de plasat sub control judiciar. Nu orice angajați, ci chiar persoane de răspundere și cu pretenții de seriozitate în serviciul public fiscal: șeful Serviciului de Inspecție Fiscală Persoane Juridice și cinci inspectori din cadrul Administrației Finanțelor Publice din Buzău.
Ceac pac, percheziții, flagrante, mită: şeful Serviciului ar fi primit mită de la un om de afaceri care avea de plătit penalități de 8.000 de lei la impozitul datorat statului (clasic putregai de Românica!), adică un scuter evaluat la 4.000 de lei și o sumă de 4.000 de lei.
Tot conform obiceiurilor proaste ale funcționarului de finanțe publice, cinci angajate au fost prinse că în loc să verifice câteva firme, acestea luau începând de la 300 de lei în sus să le țină contabilitatea acelor firme și să le livreze diverse șpârle oportune. S-au dispus cercetări, suspendări ale surprinșilor în flagrant, etc.
Presa de pe ici colo a scris despre această trebușoară a procurorilor, mobilizați la arme și fapte (nu se spune prin ce mister), specifice muncii la stat.
Nu putea scăpa ocazia nici „Observatorul buzoian”, care relatează de la fața locului, documentând chestiunea prin „consultanța” avizată și bine exersată a fostului Director de Direcție Generală, Gabriel Avrămescu, acum și președinte PNL Buzău și deputat.
Ce ne spune verde-n față fostul director și Prefect de Galați, Gabriel Avrămescu? Cum că chestia cu funcționarul public aflat și în serviciul public și în cel privat „este o practică în întreaga țară și situația este cunoscută de ani buni”
Măi să fie! Vasăzică, se practica șopârlitul financiar și sub directorul DGRFP Avrămescu, se știa până sus, dar – mucles!, că dăunează partidului – deci nu se pune și nu se spune. „Eu am avut întâlniri cu oameni de afaceri și mi-au semnalat de-a lungul timpului aceste aspect. Pe de altă parte, când eram director general la DGRFP Galați, aceste aspect mi-au fost semnalate de reprezentanții CECAR, și vă spun că nu este un lucru nou ci este un fenomen, un comportament ce nu mai poate fi tolerat în zona de finanțe publice, pentru că ne plângem cu toții că nu avem încredere în sistem, sau că există o birocrație excesivă în ANAF. Nu, nu este vorba doar despre birocrație, este vorba de niște practici ale unor angajați, profund imorale, incorecte și ilegale”.
La Galați, DNA dormitează cu talent, nimic din ce ar putea să-i sperie pe șefii DGRFP nu este pus în operă
Noroc de niște frecușuri între șefii finanțelor din Galați, că mai află lumea câte ceva despre cum corupții noștri de Covurlui sunt la fel sau chiar și mai și decât ai lor.
Ne povestește publicația Impact est cum că prin iulie 2019, o echipă de la Poliţia economică Galaţi, însoţită de mascaţi, a descins la sediul DGRFP Galaţi din strada Portului. Scopul vizitei a fost acela al ridicării unor înscrisuri, respectiv a unui banal Registru de intrări-ieşiri de la DGRFP Galaţi, vizat fiind directorul executiv Pripoaie Silviu.
Povestea nu este despre cum colcăie coruția și traficul de influență printre funcționărimea din DGRFP Galați, ci despre cine este animalul suprem alfa al finanțelor, care sfâșie orice altă jivină care se apropie de halca lui.
Vasăzică, o firmă client face tranzacții fictive prin intermediul unei alte firme puișor, ce era deja decedată de mult, ca să iasă cuvenita deducere a TVA şi diminuarea impozitului pe profit. Clasici ai jafului în acțiune!
Se dă drumul la control, dar – ca și cu votul, contează cine numără – la control contează și cine face controlul, nu?
Controlul trebuia efectuat de către Direcţia de Inspecţie Fiscală al cărei şef era şi este Domniţeanu Lucian, inspectorii fură trimiși, dar administratorul firmei (Remico Comprest srl) din Galaţi are viziuni metropolitane specifice: i-a trimis mesaj rapid directorului DGRFP Galaţi, Pripoaie Silviu, care a stabilit că lucrarea respectivă să fie schimbată de la Galaţi la Brăila, iar perioada de verificat să fie mai mică decât cea vizată iniţial.
De aici și până la furia lui șef Domniţeanu n-a fost decât un pumn în masă și niște sesizări la Poliţie cât şi la Direcţia de Integritate Bucureşti din cadrul ANAF.
Unde e registrul de I-E? Nu e! L-au găsit totuși, la percheziția din 2019, l-au săltat și l-au cercetat: ce trebuia demonstrat e că acolo e dovada de care are nevoie Domnițeanu- administratorul firmei ar fi avut anumite relaţii cu directorul executiv DGRFP, o reclamaţie a firmei REMICO COMPREST SRL Galaţi în care arăta că este nemulţumit de echipa desemnată pentru a efectua controlul respective și înregistrarea retroactivă a documentului, dându-se un număr ce se pare că era dat pentru un alt înscris.
Iată cum de la calificativul „nesatisfăcător” acordat lui Domniţeanu de directorul executiv Pripoaie s-a ajuns în instanță (şi a dat câştig de cauză lui Domniţeanu), au urmat delațiuni, percheziții, confiscări de documente și ce alte conflicte de interese s-or mai găsi.
Pentru uzul cunoscătorilor, să extragem din comunicatul DNA câteva pasaje de savoare bugetară, ca să vedem cu ce se mai delectează funcționarul public în exercițiul funcțiunii sale bugetivore: adică cu jefuirea banilor statului, ce naiba! Nu vă speriați că e de la Galați! Dar ar putea fi?!
„În 2 februarie 2022 Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 01 februarie 2022, a inculpaților:
DIȚĂ LAURENȚIU, șef al Serviciului de Inspecție Fiscală Persoane Juridice din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice (A.J.F.P.) Buzău, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de trafic de influență,
Persoană fizică, om de afaceri, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de cumpărare de influență,
GHEORGHE NICOLETA-CRISTINA, inspector superior în cadrul Administrației Finanțelor Publice (A.J.F.P.) Buzău,
IACOB DANIELA, consilier superior în cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice (A.J.F.P.) Buzău,
MAVRODIN DANIELA, inspector superior în cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice (A.J.F.P.) Buzău,
MÎNZU LUMINIȚA, inspector fiscal în cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice (A.J.F.P.) Buzău,
NEACȘU VASILICA, consilier superior în cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice (A.J.F.P.) Buzău,
în sarcina cărora s-a reținut comiterea infracțiunii de art. 11 din Legea 78/2000, respectiv îndeplinirea unei însărcinări, intermedierea ori înlesnirea efectuării unor operațiuni comerciale sau financiare ori participarea cu capital la un operator economic privat față de care avea sarcina de a-l supraveghea, controla, reorganiza sau lichida, dacă fapta este de natură a-i aduce direct sau indirect un folos necuvenit, în formă continuată.
1. În perioada mai – iulie 2021, inculpatul Diță Laurențiu, în calitatea menționată mai sus, ar fi acceptat promisiunile făcute de omul de afaceri cercetat în prezenta cauză, constând inițial în remiterea unui scuter (evaluat de inculpat la valoarea de 4.000 lei) și, ulterior, a unei sume de bani (jumătate din suma pentru care omul de afaceri ar fi fost scutit de la plată), pentru a-și exercita influența pe care a fi lăsat să se înțeleagă că o are asupra șefului Serviciului Inspecție Fiscală Persoane Fizice din cadrul A.J.F.P. Buzău și asupra subordonaților săi.
Concret, inculpatul trebuia să-i determine pe aceștia să aprobe cererile formulate de omul de afaceri pentru anularea penalităților în cuantum de aproximativ 8.000 lei, aplicate debitului pe care acesta îl înregistra ca impozit.
2. În perioada martie – august 2021, celelalte cinci inculpate, în calitatea menționată mai sus, deși aveau ca sarcină de serviciu controlul operatorilor economici privați, acestea ar fi îndeplinit pentru unii dintre ei însărcinări circumscrise activității contabile. Tariful perceput pentru activitatea desfășurată de inculpate ar fi început de la minim 300 lei/lună, în funcție de volumul de acte care urma să fie procesat.
Acestea fiind scrise, mai notăm doar că Galații au Regională de Finanțe dar asta nu folosește mai deloc la salubrizarea funcționărimii. Galații au și DNA regional, dar nici asta nu folosește aproape deloc la decoruperea corupților din munca la stat.
Noroc că e la fapte, dar mai ales la vorbe, domn deputat Avrămescu, fost Prefect de Galați, fost director de DRGFP, al cărui raport despre potlogăriile transpartinice din irigațiile de Galați sunt ținute la secret de domn prefect Panaitescu-Călimară.
Ia ascultați-l pe Avrămescu: „Să terminăm cu zonele gri și cu zonele negre! Nu este normal ca inspectorii din zona de inspecție fiscală să meargă în control la societăți unde țin contabilitatea tați, frați, surori, mătușe, neveste…Trebuie să încetăm cu astfel de practice. Ori lucrăm la stat, ori mergem în privat și ne facem cabinet de expertiză contabilă”.
Cu competența și vigilența demonstrată, domn deputat Avrămescu este așteptat (măcar la Ziarul Galaților), să livreze niște detalii despre cum se demască cu profesionalism niște corupți, fie ei de la DGFP Galați, ba chiar și de la FTIF Galați.
PS: Am cerut Raportul Avrămescu încă dinainte de a treia plecare din funcție a prefectului Panaitescu. Prefectul, normal, ca orice funcționar European de Covurlui, nu știe, nu cunoaște și tace. Am insistat să vedem Raportul despre catastrofa irigațiilor din Câmpia Covurlui și la a patra revenire în funcție. Chiar dacă domn Prefect USR Panaitescu e pe fond un funcționar cu oarece deprinderi liberale, momentan n-are chef de bune practici și nițică transparență în relația cu presa. De-ale USR!