Într-o postare pe contul său de Facebook, senatorul PSD Galați Marius Humelnicu a avut o reacție de mafiot veritabil care îi ceartă pe cei care demască actele de corupție, catalogându-i „sifoane”, adică turnători (vezi foto mai jos).
Senatorul Marius Humelnicu (foto deschidere) s-a referit la ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, pe care l-a acuzat că ar fi colaborat cu procurorii DNA într-un dosar de corupție în care mai mulți angajați ai Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM), organul tehnic de specialitate din cadrul Ministerului Transportului, au achiziționat patru nave în valoare de 85 de milioane de lei de la o firmă care le cumpăra la rândul ei prin intermediul unor firme de apartament, cu activitate derizorie și câțiva angajați, potrivit publicației G4Media.
Șpaga în această tranzacție a fost de 3%, adică 2.000.000 de lei, iar judecătorii Tribunalului Constanța au decis măsura arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile pentru toți cei 5 inculpați din dosarul instrumentat de DNA Constanța.
Așadar, nr. 1 în lista pentru Senatul României din partea PSD Galați, este vorba despre Marius Humelnicu, îl jignește public pe ministrul Cătălin Drulă, catalogându-l drept sifon, pentru că a avut tupeul să reclame un act de corupție și a acceptat să fie instalată în biroul său aparatură de supraveghere.
Senatorul Humelnicu, care a fost secretar de stat degeaba la Ministerul Transporturilor în 2 mandate de câte 6-7 luni, pledează pentru omerta specifică mafioților din Napoli pentru păstrarea tăcerii atunci când apar cazuri de corupție.
Cine vorbește public despre corupție este sifon, este trădător și trebuie eliminat din viața publică – pare să fie mesajul senatorului PSD Galați, Marius Humelnicu.
„Dacă ai nevoie de SIFON pentru șpriț apelează la DRULĂ”,
a scris senatorul PSD Galați pe contul său de Facebook, comentariul său fiind însoțit de o poză cu ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă.
Lui Humelnicu pare însă să îi crească tensiunea în momentul în care se întreabă „Câte înregistrări mai are Drulă?”.
Drulă nu era ministru al Transporturilor atunci când Humelnicu stătea degeaba pe un salariu mai mult decât prietenos la Ministerul Transporturilor.
Dar cu toate astea Humelnicu își manifestă îngrijorarea că poate l-a înregistrat și pe el cineva în timp ce deborda de competență și nu făcea deloc trafic de influență.
Cât timp a fost city manager al Galațiului, Marius Humelnicu a fost mai absent și decât femeia de serviciu din primărie în spațiul public.
E, de când a devenit senator (de pe poziția nr. 1 în lista PSD Galați), au început să se umfle mușchii pe Marius Humelnicu.
Îi face turnători și sifoane pe cei care demască acte de corupție grave și se dă mai rotund decât scobitoarea.
Vorba aia, de asta l-au trimis gălățenii pe Marius Humelnicu în Parlamentul României, ca să îi apere pe corupți și să îi denigreze public pe cei care încă mai au curajul să demaște actele de corupție din țara asta.