Șeful Poliției Locale Galați încasează lunar 18.977 de lei net. Petrică Hahui are pensie specială, dar și salariu de director la stat. Mai mult, el primește și 12.000 de lei pentru că este „membru al unui for consultativ”

In ClientiCaptivi, Local

Trăim într-un sistem defect, bolnav până în măduva oaselor. Directorul Poliției Locale Galați, Petrică Hahui (foto), beneficiar de pensie specială încă de la 51 de ani, are venituri lunare de 18.977 de lei. Și ca și cum nu i-ar fi fost suficiente veniturile de director al Poliției Locale Galați, cumulate cu pensia specială de fost lucrător în Poliție, Petrică Hahui mai încasează și 12.000 de lei anual pentru că este membru în ATOP Galați.

Directorul Poliției Locale Galați, Petrică Hahui, este un privilegiat al actualului sistem, al legilor greșite care ne guvernează viețile și care ne țin pe loc de 30 de ani.

În primul rând, Petrică Hahui, fost polițist, ieșit cu pensie specială acum 4 ani, la numai 51 de ani, poate cumula pensia cu un salariu tot de la stat, ceea ce reprezintă o bătaie de joc la adresa altor contribuabili.

Astfel de mizerii ar trebui să înceteze.

Conform propriei sale declarații de avere, directorul Poliției Locale Galați, Petrică Hahui, a avut, în 2019, un venit net lunar de 18.799 de lei.

Sunt aproximativ 3.800 de euro bani în mână, lunar.

Ăștia sunt mulți bani și în Germania, darămite într-o țară săracă așa cum este România.

Alți români își rup spinarea timp de 2-3 luni pentru acești bani, în Diaspora.

Iar Petrică Hahui nu are nicio problemă.

Galațiul este praf din punct de vedere al ordinii publice, nu vezi polițiști locali patrulând prin cartiere, printre derbedei, dar directorul Hahui o duce de la excelent în sus.

De exemplu, în anul fiscal 2019, directorul Poliției Locale Galați, Petrică Hahui, a avut un salariu net de 7.095 de lei, bani în mână (vezi foto mai jos).

La asta s-a adăugat și norma de hrană de aproape 1.000 de lei lunar, pentru că, vorba aia, directorul Petrică Hahui are un salariu mic și are nevoie ca statul român să îl întrețină, să îi dea și normă de hrană, adică bani de mâncare când vine la serviciu.

În ce țară trăim?!

Astfel de legi trebuie schimbate urgent, pentru că ele reprezintă un atentat la buzunarul contribuabililor.

Directorul Poliției Locale Galați este însă și „pensionar special”.

La 51 de ani, Petrică Hahui (în prezent 55 de ani) a ieșit la pensie după ce a lucrat în Ministerul de Interne.

În 2019, Petrică Hahui a avut o pensie specială lunară de 9.800 de lei (117.600 de lei anual), vezi facsimil mai jos.

Directorul Poliției Locale Galați, Petrică Hahui, a beneficiat de o pensie specială de 117.600 de lei, în anul 2019. Asta înseamnă 9.800 de lei net lunar

Adunăm până acum: 7.095 de lei salariu + 9.800 de lei pensie specială = 18.895  de lei, lunar, în contul directorului Poliției Locale Galați.

Dar stați, nu plecați nicăieri, că mai avem de numărat.

Petrică Hahui este membru și în ATOP Galați, de unde mai încasează 1.000 de lei net lunar (12.000 de lei anual).

Acest ATOP, care înseamnă Autoritatea Teritorială de Ordine Publică, este o autoritate inutilă aflată în subordinea consiliilor județene din toată țara, care toacă bani publici și care ar trebui desființată.

ATOP a fost înființată de PSD-iști, pe vremea fostului prim ministru PSD Adrian Năstase, și de atunci niște politruci încasează bani de pomană (iată, câte 1.000 de lei lunar) doar pentru că sunt membri într-un „organism cu rol consultativ” (vezi foto mai jos).

În concluzie, directorul „special” al Poliției Locale Galați, Petrică Hahui are așa:

Salariu de director: 7.095 de lei net lunar.

Pensie specială de fost polițist: 9.800 de lei net lunar.

Indemnizație de hrană: 973 de lei net lunar.

Membru în ATOP Galați: 1.000 de lei net lunar.

A, uitasem: directorul bugetar Petrică Hahui a beneficiat, în 2019, și de „voochere” de 1.305 de lei, cum a scris el ca ultimul agramat în declarația sa de avere postată pe site-ul Poliției Locale Galați.

În total, Petrică Hahui a beneficiat, în 2019, de 18.977 de lei net lunar, că el „muncește”, nu arde gazul aiurea.


Dacă vrei să sprijini publicația Alternativa – Jurnalism fără mogul, o poți face AICI. Sau dă click mai jos, spre contul de Patreon, pentru donații. Mulțumim.

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu