Șeful pompierilor gălățeni, col. Fănel Mic-Racoviță, 45 de ani, care ar trebui să fie un exemplu inclusiv din punct de vedere fizic pentru subalterni, a ajuns să arate de parcă toată viața ar fi stat lipit de canapea și ar fi lichidat basculante de chipsuri. Privindu-l pe inspectorul-șef al ISU Galați, Fănel Mic-Racoviță, îți vine să te întrebi cum ar putea trece el testele fizice la pompieri, dacă anual s-ar face astfel de evaluări așa cum, din păcate, se întâmplă doar la angajarea în instituție?
Poza de mai sus am luat-o de pe contul de Facebook al primarului Galațiului, Ionuț Pucheanu.
Așadar, este o poză pe care primarul Pucheanu a făcut-o publică, nerealizând probabil că îl va pune pe șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Galați, col. Fănel Mic-Racoviță (cel din mijloc, cu ochelari, în foto), într-o postură delicată și îl va expune unor comentarii pe cât de critice, pe-atât de justificate din partea opiniei publice.
Nu se poate să fii șef la pompieri, unde subalternii tăi aleargă și trec prin foc, iar tu să arăți ca spaima șaormeriilor.
Serios, ce-i cu burta aia imensă, de gravidă în 9 luni, care se revarsă peste cureaua d-lui colonel Fănel Racoviță care, ironia sorții, se mai numește și Mic?
Fără Mogul are nevoie de sprijinul vostru. Donați o sumă de bani (în lei) în contul de mai jos al Asociației ALO și susțineți publicația faramogul.ro
RO 62 BREL 0002 0014 6866 0100
Șeful ISU Galați a apărut în halul ăsta chiar astăzi (joi, 30 ianuarie 2025) în curtea instituției, atunci când a fost gazdă pentru primarul Ionuț Pucheanu la evenimentul oficial de predare/primire a unei cisterne de 10.000 de litri, utilă mai ales la intervențiile de stingere a incendiilor de vegetație.
Primarul Pucheanu a precizat pe contul lui de Facebook că „echipamentul a costat aproximativ 250.000 de lei, iar finanțarea a fost asigurată din bugetul local al municipiului Galați”.
Știm, știm ce vor spune unii: „Dom’le, dar dacă domnu’ colonel Fănel este bolnav? Dacă are diabet sau alte probleme de sănătate? De ce faceți mișto de el?”
În primul rând, ca să lămurim și acest aspect, nu noi, ci chiar șeful ISU Galați face mișto de el, în momentul în care constată că a pierdut la scor lupta cu kilogramele și nu pare îngrijorat de treaba asta.
Apoi, dacă Doamne-ferește dl. colonel Mic-Racoviță ar fi bolnav, credem că sunt destule regimuri, diete și alte metode pentru a avea o relație corectă și sănătoasă cu propriul frigider.
Am văzut destui diabetici care nu aveau talia cât Ecuatorul, dar pentru a reuși treaba asta credem că puteau să își țină poftele sub control.
Dacă dl. colonel Fănel Mic-Racoviță era bibliotecar sau profesor de șah, nu interesa pe nimeni că dumnealui este supraponderal.
Dar dl. colonel Mic-Racoviță este căpetenia pompierilor gălățeni, adică are în subordine niște oameni care trebuie neapărat să fie supli, agili și cu condiția fizică pusă la punct pentru a putea face misiunilor, iar această poziție de șef îl obligă să fie un exemplu pentru subalterni, să dea tonul, chiar dacă acum are 45 de ani și face mai mult muncă de birou.
Ideea este că, cel puțin din punctul nostru de vedere, dă foarte rău la nivel de imagine modul în care se prezintă public șeful ISU Galați.
Nu este cazul să facem acum trimitere la pompierii australieni care, anual, pozează pentru un calendar, etalându-și abdomenul lucrat la sală.
Adică ăia din Australia pot arăta ca niște pompieri, iar la Galați pompierii se prezintă de zici că sunt personaje desprinse din desenele animate sau din expozițiile de caricatură?
Cazul șefului ISU Galați, col. Fănel Mic-Racoviță, readuce în spațiul public o discuție mai veche, și anume de ce pompierii și polițiștii nu dau teste fizice decât la admiterea la Academia de Poliție și/sau la angajarea în instituție?
De ce nu sunt ei evaluați măcar o dată la doi ani din punct de vedere fizic, să fie nevoiți să îndeplinească anumite bareme dacă vor să mai rămână angajați în cadrul instituției?
Sursa foto: Facebook/Ionuț Pucheanu
One commentOn Șeful ISU Galați, Fănel Mic-Racoviță a pierdut lupta cu kilogramele. Colonelul Mic a apărut cu ditamai burta revărsată peste curea la un eveniment oficial
Pentru știința dumneavoastră și a cititorilo: militarii încadrați în unitățile din componența Inspectoratului General pentru Situații de Urgență sunt evaluați periodic atât în ceea ce privește forma fizică și nivelul cunoștințelor profesionale, cât și la capitolul sănătate. Astfel, forma fizică este verificată zilnic, în cadrul pregătirii la educație fizică și de specialitate, precum și semestrial în cadrul unui cumul de probe; de aceste rezultate depinde calificativul anual acordat personalului, precum și cariera militară a celor evaluați. Mai mult, în cazul specialiștilor de clasă, cum este cazul alpiniștilor de intervenție și al scafandrilor, respectiva evaluare se face de patru ori pe an, cu bareme și mai drastice comparativ cu personalul operativ încadrat pe autospecialele de intervenție stingere, descarcerare, CBRN, geniști și ambulanță.
De asemenea, conducătorii auto sunt testați anual la capitolul legislație rutieră, practic, susținând anual examenul de obținere permis, fără de care nu ar avea dreptul să conducă autovehiculele aflate în dotarea M.A.I. – câți dintre români ar mai obține permisul dacă ar susține anual această testare.
Tot anual are loc și evaluarea stării de sănătate care presupune o examinare completă, inclusiv EKG și analize de sânge, evaluare psihiatrică, oftalmologică ș.a.m.d.
Evaluarea este completată de către evaluarea psihologică.
Pe lângă toate acestea, cadrele I.G.S.U. participă în mod curent și permanent la cursuri de specializare, atestare, certificare, reatestate și rectificare cu examene de absolvire a cărei medie minimă este 7, se eliberează certificatul de absolvire cu toate datele, iar acesta este predat eșalonului superior, fiind luat în calcul la acordarea calificativului anual; nu există alternativa ratării examenului și a continuării carierei militare! Inclusiv cursul de paramedic și cel de descarcerare intră în categoria celor care trebuiesc repetate periodic și se finalizează cu examenul final de rectificare.
Că există personaje care își permit să eludeze normele instituționale, laolaltă cu acoliții și angajații politic sau prin nepotism, nu este vina personalului I.G.S.U. cărora le datorează viața mulți dintre români, ci a societății și a politicienilor care ne-au adus în acest jalnic stadiu în care primează slugărnicia și nepotismul. Totuși, acesastă tristă și regretabilă stare de fapt nu dă nimănui dreptul să terfelească munca și sacrificiile întregului personal și nici prestigiul instituției, doar pentru că unii indivizi numiți în funcții se cred mai presus de legi și norme, lipsiți de orice fel de simț al ridicolului și bun simț.
În ceea ce vă privește ar trebui să vă documentați înainte de a face afirmații lipsite de acoperire privind funcționarea acestei importante instituții, iar aici mă refer la faptul că induceți, în mod eronat, ideea că nu ar exista o evaluare a personalului. De asemenea, etica și deontologia profesiei de jurnalist vă cerea să solicitați un punct de vedere înainte să aduceți acuzații publice unui cetățean – ce s-a întâmplat cu prezumția de nevinovăție, de ce este atât de greu să păstrăm un grad minim de decență și profesionalism? Rămâne de stabilit dacă dezinformarea este intenționată sau cauzată de lipsa de profesionalism.