Secretara președintelui CJ Galați, Alexandra Onilă a fost „promovată” la prezidiu la un eveniment al organizației de tineret a PSD Galați. Onilă ar putea prinde un loc bun pe listele PSD Galați la alegerile locale din 2024, la insistențele președintelui Costel Fotea

In Local, Politruci&Traseiste

Secretara președintelui Consiliului Județean (CJ) Galați, pe numele său Alexandra Onilă (foto sus), a fost împinsă de la spate până la prezidiul unui eveniment al organizației de tineret a PSD Galați, care a avut loc în comuna Cudalbi. Alexandra Onilă este o colaboratoare apropiată a președintelui CJ Galați, Costel Fotea și, din câte se pare, ei i s-ar fi rezervat un loc eligibil pe listele PSD Galați la alegerile locale din anul 2024.

Vin vremuri grele pentru gălățeni dacă secretarele au început să facă legea în partidele importante din Galați, să îi ducă de nas pe decidenți, pe cei care conduc județul/municipiul.

De exemplu, secretara președintelui CJ Galați (Costel Fotea), pe numele ei Alexandra Onilă, a prins un loc la prezidiu la un eveniment organizat de tinerii din PSD Galați în comuna Cudalbi.

Îmbrăcată în costum popular (tradițional), secretara Alexandra Onilă a luat loc la prezidiu, la dreapta deputatului PSD Galați, Laurențiu Viorel Gîdei.

Ciudat este că din poză lipsește președintele CJ Galați, Costel Fotea, adică cel care o împinge de la spate în carieră pe secretara Alexandra Onilă (foto mai jos, prima din dreapta).

Asta e, poate că președintele Fotea a lipsit pentru că se refăcea după vreo discuție prelungită cu dl. Bachus.

L-am întrebat pe deputatul PSD Galați Laurențiu Gîdei cu ce ocazie a luat loc secretara Alexandra Onilă la prezidiu. Este membru PSD Galați sau care este treaba?

„A fost o acțiune foarte frumoasă. Când scriu TSD Galați fac referire la organizația județeană! Au fost tineri din organizațiile locale ale județului! Paul, Bogdan, Laura, Iulia, Alexandra și alți zeci de tineri prezenți s-au bucurat de o întrunire interesantă. Fac mențiunea că fiind sâmbătă, zi liberă, orice tânăr a putut participa fără nici o altă conotație pe care am o vagă impresie ca încercați să o induceți (…) Spuneți ceva frumos despre portul popular!”,

ne-a spus deputatul PSD Galați, Laurențiu Gîdei, care a evitat însă să precizeze dacă Alexandra Onilă este sau nu membru PSD.

Din informațiile noastre, secretara Alexandra Onilă ar putea beneficia de un loc eligibil pe listele PSD Galați la alegerile locale din anul 2024, la insistențele președintelui Costel Fotea.

Sursa foto: contul de Facebook al deputatului PSD Galați Laurențiu Viorel Gîdei


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să ne ajuți să continuăm, ne poți face o donație dând click AICI. Sau poți da click mai jos, spre contul de Patreon al ALTERNATIVA – Jurnalism Fără Mogul. Mulțumim!

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

One commentOn Secretara președintelui CJ Galați, Alexandra Onilă a fost „promovată” la prezidiu la un eveniment al organizației de tineret a PSD Galați. Onilă ar putea prinde un loc bun pe listele PSD Galați la alegerile locale din 2024, la insistențele președintelui Costel Fotea

  • Cetateanul multumit

    S-a umplut aparatul propriu al CJ Galati de pesediste purtatoare de vagin darnice. Salutare Alexandro! Salutare Floricico!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu