Se face un nou sindicat la ArcelorMittal Galați. “Vă ajut cu actele, după care mă retrag. Nu vreau nicio funcție în noul sindicat!”

In Actual, Economic, Sistemul

Muncitorii din ArcelorMittal Galați au fost trădați de Sindicatul Siderurgistul la recentele negocieri pentru semnarea noului Contract Colectiv de Muncă (CCM). Liderii Siderurgistul au bătut palma cu administrația fără să aibă acordul siderurgiștilor care protestau în stradă, după cum am scris AICI în Alternativa – Jurnalism fără mogul, și e limpede că lucrurile nu mai pot continua așa.

Pe platforma ArcelorMittal se coace un nou sindicat – Sindicatul Renașterea – iar mănușa a fost aruncată de Gheorghe Tiber. Tiber spune că este gata să facă un sindicat unit, care să aparțină siderurgiștilor, un sindicat care să îi adune pe siderurgiștii împrăștiați acum în tot soiul de sindicate care au vândut de atâtea ori meciul la negocierea CCM. Gheorghe Tiber este acum președinte al Sindicatului Solidaritatea, dar afirmă că va preda “la cheie” noul sindicat, fără să pretindă vreo funcție în viitorul sindicat. “Am propus public înființarea unui nou sindicat – Sindicatul Renașterea. Eu, Gheorghe Tiber, nu i-am trădat niciodată pe siderurgiști iar acest lucru poate fi probat nu doar cu vorbe, ci și cu acte. Vreau să îi ajut pe siderurgiști să își facă un nou sindicat, unul curat, să nu mai stea captivi în sindicatele care au fost înființate ba de administrația Combinatului, ba sunt conduse de lideri vânduți administrației. Eu doar o să îi ajut pe siderurgiști pe linie juridică, să îi ajut cu actele necesare înființarea noului sindicat Renașterea, după care predau sindicatul la cheie. Imediat după înființarea Sindicatului Renașterea, o să propun autodizolvarea Sindicatului Solidaritatea și transferarea membrilor în noul sindicat. Eu o să mă retrag imediat, nu vreau absolut nicio funcție în viitorul sindicat nici pentru mine, nici pentru cineva din familia mea. Cred că siderurgiștii ar trebui să conștientizeze în al 12-lea ceas că e cazul să se unească într-un singur sindicat, al oamenilor, și să aibă lideri care nu sunt vânduți administrației. Repet, nu vreau nimic pentru mine, nu o să fac parte din viitorul sindicat, doar vreau să îi ajut pe oameni”, ne-a declarat Gheorghe Tiber.

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu