Școala din Galați unde elevii mănâncă de pe jos | FOTO

In Scoala, Sistemul

Situație scandaloasă într-o comună din județul Galați. Cornurile elevilor, din programul „Lapte și corn”, sunt depozitate pe jos, pe holul instituției de învățământ, și nimeni nu pare deranjat de treaba asta.

Imaginea de mai sus a fost surprinsă de un cititor Alternativa – Jurnalism fără mogul în incinta școlii gimnaziale din Cuca, o comună aflată la 40 de km. distanță de Galați.

Zeci de cornuri – învelite, ce-i drept – zac abandonate pe gresie, undeva pe holul școlii. Șefii școlii nu apar în cadru pentru că, potrivit cititorului care a făcut poza, oamenii erau plecați la târg la Cuca, cu treburi… în timpul serviciului.

“Eram în fața cancelariei și așteptam să vorbesc cu un cadru didactic. Deodată l-am auzit pe distribuitor întrebând de domnul Pascal și de doamna de serviciu, ca să îi deschidă să lase cornurile. Nu l-a băgat nimeni în seamă, căci conducerea școlii era plecată la târg la Cuca. Ulterior, când am plecat către casă, am văzut cornurile împrăștiate pe jos… distribuitorul probabil că se grăbea și le-a lăsat și el pe unde a apucat”, ne-a spus autorul fotografiei.

Am sunat timp de trei zile la școala din Cuca pentru a afla cum a fost posibil ca mâncarea elevilor, plătită din bani publici, să fie lăsată la voia întâmplării, pe jos. Din păcate, nu ne-a răspuns nimeni în afară de… fax. Cine știe, poate că șefii sunt și în ziua de azi la târg la Cuca, la distracție, iar școala au legat-o de gard până spre primăvară încolo.

 

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu