Săptămână de coșmar la PSD Galați. Dan Nica refuzat, Humelnicu concediat, Pucheanu disperat

In Actual, NePriveste

A fost o săptămână de coșmar la PSD Galați, și stați așa că încă nu s-a terminat. Cine știe, poate mâine (vineri) aflăm că nu-știu-ce mahăr din PSD Galați a intrat în colimatorul DNA, chit că toată lumea știe că la Galați nu există DNA.

Totul a început marți, când cele trei ceasuri rele  l-au ajuns din urmă pe președintele PSD Galați, Dan Nica. Groparul Galațiului, Dan Nica a fost respins pentru a doua oară pentru postul de comisar european la care visează cu ochii deschiși încă de pe 27 mai 2019, adică din a doua zi după alegerile europarlamentare.

Pentru Dan Nica asta a fost o adevărată lovitură. E umilitor să fii dat afară pe ușă, tu să intri pe geam iar apoi să fii luat de guler și azvârlit încă o dată în țărână. Poziția de mare boss politic a lui Dan Nica a fost puternic zdruncinată, el riscând să devină subiect de miștouri în interiorul PSD Galați după ce a căzut de două ori de papagal.

Căderea Guvernului Dăncilă de astăzi (joi) a anulat orice speranță a lui Nica de a ajunge în Executivul european, pentru că viitorul premier al României (cine va fi acesta) urmează să facă alte nominalizări pentru postul de comisar european din partea României.

Pucheanu aștepta bani de la Guvernul Dăncilă!

Odată cu căderea Guvernului Dăncilă, a căzut și Marius Humelnicu. Plecat de pe 2 august 2019 pe post de secretar de stat la București, la Ministerul Transporturilor, Humelnicu se vede nevoit să revină după numai 2 luni la Galați, unde îl așteaptă postul de city manager, pe care și-a pus „Rezervat” în momentul în care a plecat la minister.

Se vede treaba că Humelnicu poartă ghinion guvernelor din care face parte. Guvernul Ponta, din care făcea parte Humelnicu (tot ca secretar de stat la Transporturi), a fost dizolvat în urma tragediei Colectiv. Acum, Guvernul Dăncilă nu a mai avut prea multe zile după sosirea lui Humelnicu la Transporturi (2 august 2019).

Nica – refuzat, Humelnicu – concediat… și nici primarul Pucheanu nu se simte prea bine. Adică, mă rog, poate că Pucheanu o fi ok pentru că tocmai a inaugurat placa aia de darts pe post de „lucrare de artă urbană” din sensul giratoriu de la ieșirea spre Brăila despre care am scris aici.

Însă, judecând la rece, primarul Pucheanu nu are deloc motive de bucurie. Pucheanu spera să primească sume importante de bani de la Guvernul Dăncilă, la rectificarea bugetară din noiembrie, bani cu care să mai astupe găurile făcute în bugetul local.

Acum, după căderea Guvernului Dăncilă, primarul Pucheanu este disperat că nu știe de unde va lua bani pentru cele 40 de autobuze noi-nouțe pe care el a promis că le vom vedea pe străzile Galațiului până la sfârșitul anului 2019.


Cititorii care vor să sprijine financiar activitatea publicației Alternativa – Jurnalism fără mogul o pot face accesând acest link. Sau pot da click mai jos, pe contul nostru de Patreon, unde de asemenea pot face donații. Mulțumim de pe acum!

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu