Salariu de 22.000 de euro lunar pentru deputatul PSD Galați Viorel Ștefan. “Tăticul” de la Trecere Bac dă lovitura!

In Alta lume, NePriveste

Actualul vicepremier Viorel Ștefan, care este și deputat PSD Galați, se pregătește să ajungă la un salariu astronomic. Într-o funcție pe măsură, în inima Europei, pentru care nu are însă nicio pregătire.

Viorel Ștefan, adică mâna dreaptă a lui Dan Nica (cel care este responsabil pentru decăderea accelerată a Galațiului în ultimii 20 de ani), a fost propus, zilele trecute, de Guvernul României pentru a deveni reprezentantul țării noastre în cadrul Curții Europene de Conturi. Această informație a fost făcută publică, astăzi, de cotidianul Libertatea.

Libertatea scrie că ambasadorul României la Uniunea Europeană (UE), Luminița Odobescu, l-a propus pe vicepremierul Viorel Ștefan să devină auditor în cadrul Curții Europene de Conturi. Viorel Ștefan ar urma să îl înlocuiească în acest post pe George Pufan, fost secretar al Curții de Conturi România, al cărui mandat de 6 ani la Curtea Europeană de Conturi expiră în vara lui 2019.

Statul român ar putea să solicite prelungirea mandatului lui Pufan, însă din câte se pare jocurile au fost făcute pentru mâna dreaptă a lui Dan Nica, este vorba despre vicepremierul Viorel Ștefan.

Cotidianul Libertatea dezvăluie că salariul lui Viorel Ștefan, ca auditor în cadrul Curții Europene de Conturi, va fi de 22.000 de euro lunar (salariu brut). Asta înseamnă de 4 ori mai mult decât câștigă acum Viorel Ștefan, ca vicepremier,  salariul său la Guvernul României fiind de 22.256 de lei brut (4.700 de euro).

Viorel Ștefan, unul dintre cei care s-au opus construirii Podului peste Dunăre

Problema lui Viorel Ștefan (parlamentar de Galați din 1996 încoace) este că el nu are deloc experiență ca auditor. Nu a lucrat niciodată la Camera de Conturi, cum este cazul lui George Pufan, cel al cărui mandat va expira în vara lui 2019.

Curtea Europeană de Conturi este instituția care controlează modul în care sunt cheltuiți banii europeni în cele 28 de state membre ale Uniunii Europene. Altfel spus, Curtea Europeană de Conturi are grijă ca statele membre (printre care și România) să nu deturneze fondurile europene accesate pentru diverse proiecte, să nu facă fraude din bani europeni.

Viorel Ștefan este unul dintre politicienii care a avut de câștigat de pe urma împiedicării construirii unui Pod peste Dunăre, în zona Galați-Brăila. Și asta pentru că Viorel Ștefan este acționar la Navrom Bac SRL Galați, adică firma care îi traversează Dunărea pe gălățeni cu feriboturile alea vechi și poluante.

Această firmă unde Viorel Ștefan are acțiuni a făcut și face de ani de zile profit din traversarea Dunării cu bacul, așa că un eventual pod peste Dunăre ar fi diminuat considerabil profitul obținut de deputatul PSD Galați Viorel Ștefan.

În 2014, firma Navrom Bac SRL Galați a obținut un profit brut de 5,57 milioane de lei (1,2 milioane de euro), la o cifră de afaceri de 12,928 milioane de lei.

Sursa foto: Hotnews.ro

 

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu