Responsabil de protecția datelor personale, o nouă poziție-cheie pentru care Danubius te califică

Apartenența la familia europeană aduce noi standarde de lucru cu clienții și publicul, iar multe firme, dar mai ales instituții vor trebui foarte urgent să se conformeze directivelor europene privind protecția datelor persoanelor.

Universitatea Danubius și-a actualizat în timp record oferta de servicii educaționale, incluzând și această poziție nou creată de legislație în programul său de studii postuniversitare ale Facultății de Drept.

Protecția juridică a datelor cu caracter personal este numele noului program înființat pentru a pregăti specialiști pentru profesia de responsabil cu protecția datelor cu caracter personal (cod COR 242231- ocupație introdusă în COR prin Ordinul 1786/2017).

O funcție pentru care oferta va exploda foarte curând pe piața muncii

Regulamentul european pentru protecția datelor personale este obligatoriu și se aplică direct în toate statele membre începând cu 25 mai 2018.

Programul postuniveristar Protecția juridică a datelor cu caracter personal asigură o coerentă înțelegere a institutiilor fundamentale ale Regulamentului pntru Protecția Datelor cu Caracater Personal, a subiectelor relevante – persoana vizată, responsabilul cu protecția datelor (DPO), operator, împuternicit – precum și a regimului sancționor și a elementelor esențiale din jurisprudența națională și europeană.

Regulamentul instituie, pentru autorități, precum și pentru organismele publice și private care se regăsesc în cazurile prevăzute în conținutul Ordinului menționat mai sus, obligativitatea desemnării unui responsabil pentru protecția datelor.

Cursanții vor înțelege și vor aprofunda, în cadrul cursurilor acestui program postuniversitar, noua reglementare europeană în materia protecției datelor cu caracter personal – Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European si al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor).

Pregătirea aplicării acestui Regulament necesită înțelegerea regulilor sale la nivelul autorităților și a instituțiilor publice dar și a organismelor private, precum și de către persoanele fizice, astfel încât să se asigure eficiența acestuia.

Întrucât responsabilul cu protecția datelor este un actor-cheie în arhitectura regulamentului, pentru celelalte situații în care desemnarea nu este obligatorie, este recomandată totuși numirea unui astfel de responsabil care, prin prisma pregătirii, experienței, atribuțiilor și sarcinilor sale, să îl ajute pe operator să își desfășoare activitatea în conformitate cu prevederile regulamentului și să constituie punctul de contact în relația acestuia cu autoritatea de supraveghere.

Vor fi detaliate astfel locul, rolul, atribuțiile și răspunderea responsabilului cu protecția datelor, dar și obligațiile și responsabilitățile pe care operatorul sau persoana împuternicită de acesta le are în relația sa cu DPO.

Nu în ultimul rând, cursanții vor avea posibilitatea să aprofundeze caracteristicele regimului sancționator impus de Regulament, calificat, prin prisma limitelor amenzilor administrative, ca fiind unul dintre cele mai severe.

Cursurile încep pe data de 26 martie, au o durată de 184 de ore parcurse după-amiaza, de la ora 16.00, iar examenul de certificare, pentru cei care se înscriu până la data menționată, va avea loc în luna iunie 2018.

Disciplinele studiate în cadrul acestui program de studii postuniversitare sunt propuse de specialiști cercetători și practicieni din domeniul protecției datelor cu caracter personal, fiind considerate de maxim interes pentru cei care își desfășoară activitatea în domeniul prelucrării datelor cu catracter personal sau care intenționează să se orienteze către acest domeniu.

În cele aproximativ două luni ale acestui program postuniversitar, vor fi parcurse disciplinele:

  1. Principiile Regulamentului General privind Protecția Datelor
  2. Responsabilul cu potecția datelor. Competențe și regim sancționator.
  3. Tipuri de contracte prevăzute de Regulamentul General privind Protecția Datelor
  4. Proceduri în cadrul Regulamentului General privind Protecția Datelor
  5. Protecția juridică a drepturilor persoanelor asupra datelor personale Fraude comise prin sisteme informatice
  6. Infracțiuni informatice

Printre specialiștii care vor susține cursurile în cadrul acestui program postuniversitar, îi menționăm pe coordonatorii primului volum din România care abordează tematica protecției datelor cu caracter personal: Prof. univ. dr. Daniel Mihail ȘANDRU, Dr. Irina ALEXE, Conf. univ. dr. Nicolae Dragos PLOEȘTEANU. Este vorba despre volumul Protecția Datelor cu Caracter Personal, Editura Universitară, publicat la sfârșitul anului trecut și care, potrivit coordonatorilor,

„prin textele publicate în prezentul volum justificăm nu doar un interes conjunctural, raportat la o modificare legislativă europeană, dar și aspecte practice ale interpretării și aplicării dreptului. Volumul conține atât studii cu un orizont mai larg de cercetare, dar și opinii juridice sau note la spețe; prin aceasta am încercat să dăm relevanță nu doar teoriei ci și opiniei practicienilor. Sperăm ca acest volum să devin ghid în materia protecției datelor cu caracter personal în România.”

Taxa de studii este de 2.300 de Ron – (100 Ron/credit, programul având 23 de credite).

ACCESÂND ACEST LINK, PUTEȚI AFLA DETALII DESPRE DOSARUL DE ÎNSCRIERE.

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Exit mobile version